MANAFU*

Abonamente Evensys

40 de ani mai tarziu

Unii spun că, ajuns la 40 de ani, un bărbat începe să piardă multe dintre calităţile tinereţii. Alţii spun că de abia atunci începe viaţa cu adevărat. Depinde ce link-uri deschizi pe Google când cauţi “Cum este viaţa la 40 de ani”. Pregătindu-mă să trec peste un nou prag în viaţa mea, m-am gândit că ar fi un bun moment de introspecţie, de a face declaraţii personale sau de a împărtăşi din înţelepciunea acumulată până la 40 de ani. Aş Mai mult ››

Am ajuns la 50.000 de followers pe Twitter

La început de iulie, treceam de pragul de 40.000 de followers pe Twitter. Astăzi am trecut de pragul de 50.000. De dragul comparaţiei, vă spun că mi-au trebuit doi ani şi jumătate să ajung de la 10.000 la 30.000 şi doar un an apoi să câştig acelaşi volum de urmăritori. În urmă cu un an, exact în această zi, treceam de 30.000 de followers. Dar tot ce v-am arătat sunt nişte cifre care arată bine. Alte cifre care arată bine ne Mai mult ››

Jurnal de Cuba: ce vezi, unde stai, unde mananci

Abandonasem ideea de a continua ghidul călătoriei mele în Cuba, din această vară, cu gândul că voi merge oricum şi anul viitor, însă în ultimele zile, două cunoştinţe m-au luat la întrebări despre acest loc exotic din Caraibe. Cuba sună bine pentru foarte mulţi oameni, pare un loc uitat în timp, o altă lume. Şi chiar aşa este. Cred însă că, înainte de a face acel drum lung spre insulă, ar trebui să te întrebi: De ce merg eu în Mai mult ››

La multi ani, Biz!

A fost locul in care am invatat cele mai multe lucruri pe care le stiu si le aplic astazi. A fost locul in care mi-am ales singur drumul. A fost locul care mi-a oferit cele mai multe oportunitati de dezvoltare profesionala. A fost locul in care am stat pe baricade zi si noapte. A fost locul unde s-au legat prietenii pe viata. A fost locul pe care l-am vazut timp de 7 ani drept a doua casa. Am plecat cand Mai mult ››

Povestea eclerului “Mango By Manafu”

Cea mai vie amintire pe care o am despre mango este sucul la dozator TEC. Unii l-au cunoscut foarte bine la inceputul anilor ’90. Apoi s-a pierdut printre alte arome exotice, promovate de tot felul de produse. Oare se mai gaseste astazi TEC pe undeva? Am intalnit din nou gustul si i-am devenit fan intr-o calatorie in Asia, in urma cu cativa ani. Pentru o persoana care nu e pasionata de fructe (cum sunt eu), magia se intampla cand incerci Mai mult ››

Cum sa iti planifici urmatoarea vacanta

Pentru unii, vacanta s-a incheiat deja si incep sa isi faca planurile pentru la iarna, asa ca mine. Pentru altii, urmeaza acum, la inceput de septembrie, calatoria planuita cu multe luni inainte. Iar altii oscileaza intre staycation si ofertele last minute, depinzand de buget si mai ales de timpul liber avut la dispozitie. Da, poti oricand sa ai o vacanta in orasul tau sau sa gasesti o iesire la un pret foarte convenabil. Chiar si acum. Sunt multe destinatii cu veri Mai mult ››

Am acceptat “Ice Bucket Challenge”

“Ice Bucket Challenge” se va raspandi la fel de repede ca fenomenul “Harlem Shake” si tot la fel de repede se va stinge. In mai putin de o luna. Insa va lasa in urma sa cateva zeci de milioane de dolari bune, stranse pentru a plati cercetarile impotriva unei boli crunte, ALS. Mai mult, va sustine multe alte cauze de bine, alese de vedete sau oameni obisnuiti in tarile lor, asa cum se intampla in Romania acum. La 10 zile Mai mult ››

Ce camera foto imi recomandati?

Mi-a parut rau in Cuba ca nu am o camera foto cat de cat buna la mine. Nu am aspiratii de fotograf, ma multumesc cu telefonul mobil de obicei, insa in Havana cel putin era bun un aparat semiprofesional macar. Plec la Valencia saptamana viitoare si ma gandesc sa nu mai aman momentul achizitiei unei camere decente. Am mai avut o tentativa acum 2-3 ani, cand am intrebat pe Twitter ce sa imi iau: Canon sau Nikon? Am primit si Mai mult ››

Multumesc, Lidia!

Daca s-ar scrie o istorie a social media in Romania, capitolul “Corporate Communication” ar trebui sa inceapa cu profilul Lidiei Solomon. Cu 13 ani petrecuti in Connex si Vodafone, Lidia este unul dintre cei mai mari sustinatori ai blogosferei noastre si printre primii oameni de corporatie care au intuit importanta si impactul social media in comunicare. Este totodata un pionier in social media la noi. A initiat primul program de “blogger ambassadors” din Romania, primul social media newsroom complex si Mai mult ››

Jurnal de Cuba: Cum ajungi in insula

Orice loc exotic din lume pare a fi la capatul Pamantului. Pare inaccesibil si complicat de atins. Asa am spus si eu inainte de primele calatorii pe distante lungi. Apoi m-am obisnuit. Milioane de oameni calatoresc zilnic, facand conexiuni care par imposibile sau ne uimesc prin complexitatea lor. Insa pentru unele destinatii exista deja un rulaj, rute bine stabilite si chiar mai multe zboruri pe zi. Chiar daca par a fi la capat de lume. Mai mult, daca in urma Mai mult ››