MANAFU*

Abonamente Evensys

Lectia transparentei pentru companii

Credibilitatea companiilor este provocată astăzi de consumatorii care au devenit nu doar mai atenţi la tot ce se întâmplă în jurul lor, dar au şi mijloacele prin care se pot face auziţi. Nicio companie nu este iertată, iar multe cad chiar victimele unor curente de opinie eronate sau chiar rău intenţionate. Astăzi, consumatorul poate greşi, însă companiile, nu. Există deci o presiune foarte mare din partea publicului pentru responsabilizarea corporaţiilor. Pe acest fond, s-au dezvoltat de mai bine de 10 Mai mult ››

Sa nu credeti tot ce cititi pe Internet!

Acum câteva zile, eram în pregătirea unui mare eveniment, cu toată agitaţia de ultim moment, când un titlu mi-a atras atenţia: “Graffiti Artist Banksy Arrested In London; Identity Revealed”. Sursa era National Report, un site despre care nu auzisem până în acel moment. M-am oprit din agitaţie şi am petrecut câteva minute pe pagina unui articol ce arăta foarte bine documentat. Banksy este un foarte apreciat artist urban al momentului, cunoscut pentru desenele sale candide şi ironice deopotrivă, pe care Mai mult ››

Gandeste inainte sa dai mai departe!

Media se bazeaza astazi foarte mult pe Facebook pentru diseminarea informatiilor, mare parte din traficul pe site-uri venind din retele sociale. Pentru ele e important deci sa “viralizeze”. Si reusesc. De ce? Pentru ca ne place foarte sa impartasim acele lucruri care ni se par interesante, mai intai de toate, si importante, apoi. Pentru ca dam usor mai departe acele lucruri care ne provoaca emotii puternice, ne dau o senzatie de teama, furie sau ne amuza mult. Spun chiar studiile. Mai mult ››

O antologie incompleta a comunicatelor de presa false

Cazul comunicatul fals emis saptamana trecuta de magazinul de aparatura foto F64 nu este singular. Pe Internet exista multe cazuri, unele cu efecte foarte grave, care au condus chiar la investigatii din partea politiei. Iata o selectie rapida a catorva intamplari de acest gen. 2013: O gluma de 1 aprilie de pe un site obscur este colportata luni mai tarziu din retelele sociale pana in media. Subiectul? JK Rowling anunta printr-un comunicat de presa o noua carte in seria Harry Mai mult ››