MANAFU*

Abonamente Evensys

Events: Evensys si Eventive

Primesc des intrebarea: Care e diferenta intre Evensys si Eventive? Evensys s-a lansat in 2006 si timp de un an si ceva acoperea integral tot ce insemna organizarea unui eveniment. In septembrie 2007, departamentul nostru de logistica de eveniment se desprinde intr-o companie separata, Eventive. Astfel Evensys se ocupa acum doar de partea de concept de eveniment, iar Eventive de bucataria sa. La Webstock, de exemplu, Evensys a acoperit partea de program si vorbitori, iar Eventive a pus in scena Mai mult ››

Events: Am pornit Optimism2009 – editia de toamna

Pe 30 octombrie, la Howard Johnson, Evensys organizeaza cea de-a doua editie a Optimism2009, un eveniment de o jumatate de zi cu prezentari inspirationale si ocazii numeroase de networking. V O R B I T O R IIn acest moment, suntem in faza in care alcatuim programul, mai bine zis, formam grupul de speakeri. Avem in minte mai multe nume, insa ca si la prima editie, asteptam sugestii aici. De asemenea, vom avea si o sesiune de User Generated Optimism, Mai mult ››

Events: Doua concursuri cu folos

Daca nu gresesc, 2009 este cel de-al cincilea an pentru Premiile Ioan Chirila, competitia dedicata jurnalistilor de sport din Romania. In aceasta perioada, printre alte activitati legate de eveniment, se desfasoara si un concurs de talente ce se adreseaza pasionatilor de sport care nu sunt jurnalisti, dar isi pot dovedi maiestria la scris. La final, se ofera posibilitatea de a colabora pe o perioada limitata cu un cotidian si cu HotNews. Detalii aici. Imi place mult ce face Andrei Radu Mai mult ››

Online: Daca doriti sa revedeti Webstock 2009

Desi este cel mai greu si solicitant eveniment din portofoliul Evensys, m-as apuca maine sa mai fac inca un Webstock pana la sfarsitul anului. Dar avem NetCamp in decembrie, asa ca am de lucru. Am pus astazi online inregistrarile de la Webstock 2009. Le gasiti aici.

Life: Dorinte indeplinite

Vine un moment in care uiti sa te mai intrebi daca vei putea scrie vreodata in Dilema, daca vei ajunge in Esquire sau daca vei face evenimente ca Management Centre Europe. Pentru mine toate acestea s-au intamplat dupa ce nu m-am mai gandit la ele. Nu am scris in Dilema, dar am avut ocazia. Am declinat invitatia pentru ca subiectul nu era domeniul meu forte. Am aparut in cel mai recent numar al Esquire intr-un dosar cu un titlu care Mai mult ››

Events: Joi ne vedem la OpenCoffee

Joi, 8 octombrie, moderez la OpenCoffee o discutie despre mobile web si oportunitati de dezvoltare in zona aceasta. Ne intalnim la Cafepedia Romana de la ora 9.00, ca de obicei. Ma intereseaza din ce in ce mai mult aceasta zona si in ultima vreme am avut cateva intalniri pe subiecte legate de mici proiecte in mobile web. Sper sa gasesc timp sa contribui la realizarea lor. Ne vedem deci joi!

Events: Va invit duminica la Ziua Miscarii

Dupa cum ati aflat deja de pe acest blog, de pe altele sau de pe Twitter, duminica are loc Ziua Miscarii (e chiar oficiala ziua?). Breteaua de circulatie dinspre Parcul Herastrau, langa Intrarea Pescarus (pe Bulevardul Aviatorilor). Aceasta va fi inchisa intre orele 10:00 – 14:00 si transformata intr-un imens teren de sport. Deja 70 de persoane au ales sa sustina aceasta zi alaturi de mine aici, in echipa Fotbalistii. Asteptam in continuare voturi de sustinere, iar daca reusim sa Mai mult ››

Events: Pregatim Web-Club de octombrie

Urmatoarea editie a Web-Club va avea loc pe 22 octombrie si va fi sustinuta de Microsoft Romania. Tema centrala a acestei intalniri va fi creionata in jurul proiectelor romanesti internationale. Mai bine zis, discutiile se vor concentra pe ideea dezvoltarii de proiecte pe plan local, dar avand tinta globala, un fel de: think global, develop local. Si pentru a pune in scena aceasta intalnire, am apelat la unii din oamenii care au experienta proiectelor internationale: Vlad Stan, Vladimir Oane, Bobby Mai mult ››

Events: Mobile Web la OpenCoffee

In dorinta mea de a face un push pentru mobile web si dupa ce am vazut ca la Webstock sesiunea de mobile a atras multi participanti, am decis sa continuu seria de evenimente dedicate domeniului. Prin amabilitatea lui Viorel Spinu, voi duce subiectul la OpenCoffee pe 8 octombrie, unde voi modera o discutie despre oportunitatile de dezvoltare in mobile. Cateva detalii vedeti aici.

Events: Green Business Conference

Am inceput sa lucram la ideea unui eveniment green in urma cu un an. Initial, programasem Green Conference pentru toamna anului 2008, insa cuprinsi de alte evenimente si la inceput de criza, am amanat proiectul. Acum vrem sa facem o incercare. Vorbim cu mai multe companii si incercam sa legam parteneriate puternice pentru a oferi comunitatii de business un eveniment cu best practices, momente de inspiratie si solutii concrete pentru afaceri sustenabile. Astept orice feedback, propunere, idee pe mail. Chiar Mai mult ››