MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum am ajuns sa facem binging?

Nu mai știu când am început să fac binging, dar știu că într-o zi m-am trezit că nu mă ridic de pe canapea cu orele și devorez la rând episod după episod din serialele preferate. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, a fost o vreme în care, în vacanța de vară, închiriam mai multe casete video (VHS) și nu mai ieșeam din casă aproape toată ziua. Fugeam de căldură în față video-player-ului. După o vreme am trecut la DVD-uri. Mai mult ››

Concurs: Care sunt provocarile tinerilor antreprenori in 2016?

Când ai ceva vechime pe cont propriu, te uiți la cât de consolidată e afacerea ta, la ce poziție ocupi în sectorul din care faci parte și ce perspective de creștere ai. Ai trecut deja prin multe stadii. Ai cunoscut probabil un început într-un apartament sau într-o cameră undeva la niște prieteni. Ai văzut cum primii angajați își ocupă locurile în micul tău birou și mai apoi cum te muți în primul tău sediu adevărat. Ai numărat la început clienții pe Mai mult ››

Cum este sa fii mama de fotbalist

Eu Sunt 12 este una dintre cele mai puternice campanii de brand asociate cu sportul românesc. Lansată de Bergenbier, inițiativa și-a dorit de la început să apropie cât mai mult fotabalul de suporteri. Astăzi, în Ziua Internațională a Femeii, brandul aduce un omagiu celor mai importante femei din viața unor fotbaliști români cunoscuți. Într-un clip în care mamele sunt în centrul atenției, vedem emoția acestora din spatele ecranelor TV sau din tribune, acele trăiri puternice pe care ele le simt și când Mai mult ››

Manifest pentru comunicarea electronica

Ai în față două persoane. Una primește pe e-mail toate facturile, plătește online lună de lună, în câteva minute, fără cozi sau bătăi de cap, ori prin debit direct, în timp ce doarme. Ba chiar în unele cazuri, folosește aplicații de smartphone prin care își face plățile din metrou, de exemplu. Cealaltă “vânează” la cutia poștală fiecare factură pe care o are de plătit lunar. Știe cu aproximație când vine poștașul și nu se supără dacă se duce mai multe Mai mult ››

Cum sa iti “salvezi” viata cand aproape ai uitat de Valentine’s Day

Dragi bărbați, un studiu american spune că 53% dintre femei vor încheia relația dacă partenerul uită de Ziua Îndrăgostiților. Aveți deci mari șanse să intrați în mari probleme, în zilele următoare, dacă nu ați luat încă un cadou partenerei. Dragi femei, nu am o statistica legată de câți bărbați ard de nerăbdare să primească un cadou de Valentine’s Day, însă va spun sigur că mereu s-ar bucura de un mic gadget. Scuza cu “Nu am avut timp, am fost foarte Mai mult ››

SafeDrive merge in finala Chivas The Venture, de la Shanghai

Mă bucur foarte mult că aplicația SafeDrive va reprezenta România la finala mondială a competiției Chivas The Venture, de la Shanghai. În urmă cu două luni, v-am vorbit despre competiție, din rolul meu de ambasador, și de implicarea în susținerea echipei XL Team, dezvoltatorul aplicației. Mulțumesc așadar, la scenă deschisă, tuturor celor care au votat pentru ei. SafeDrive este aplicația mobilă care diminuează numărul accidetenlor rutiere cauzate de utilizarea telefonului la volan. Aplicația încurajează șoferii să renunțe la folosirea telefonului mobil Mai mult ››

Ai tehnologie, ai rezultate in companie!

La un prânz cu managerul unei mari companii, am aflat că intenționează să introducă un ERP. Era foarte mândru de proiectul lui și îmi enumera beneficiile. Eu îl aprobam un pic uimit. Pe de o parte, pentru că îmi dădeam seama că a făcut o alegere foarte înțeleaptă. Pe de altă parte, pentru că mă întrebam cum a funcționat compania lui, până atunci, fără un astfel de software. Am luat însă acest episod ca pe o victorie. Sunt foarte mulți Mai mult ››

Bergenbier ALE, o bere noua cu o istorie antica

Am gustat pentru prima dată o bere ale într-o berărie-muzeu, cum spun eu localurilor cu multe, multe beri. A fost o întâlnire fulger, dar cu amintiri plăcute. Nu este o bere de “cursă lungă”. Este berea pe care o savurezi, mai degrabă, o bei în ocazii speciale, alături de persoane deosebite. Platon spunea la vremea lui că numai un om înțelept putea inventa berea. Iar eu adaug că acea bere a fost probabil o ale. Chiar dacă berea lager este Mai mult ››

La final de an, va invit sa sarbatoriti cu bun gust

Unul dintre lucrurile pe care un bărbat ar trebui să le învețe la 30 – 40 de ani ar fi acela de a ști cum să aleagă o băutură. Și nu mă refer aici la bere, vinuri sau cocktail-uri, ci mai degrabă la băuturile fine, pe care le asociem adesea cu ocazii speciale sau cu celebrarea succesului. O băutură fină este făcută cu multă artă. Ca orice artă, crearea unei băuturi cere mult talent. Remy Martin, unul dintre cele mai Mai mult ››

Ce iese cand strangi 4 familii de bloggeri in bucataria lui Chef Foa

Să pui câțiva bloggeri să gătească în jurul unei singure mese, alături de un Chef recunoscut nu pare o idee foarte bună la prima vedere. Însă minuni pot apărea și într-o buctarie care se anunța foarte vocală și competitivă, așa cum se întâmplă uneori și în blogosferă. După ce am gătit în familie, săptămâna trecută, am acceptat invitația, tot de la berea Staropramen, de a intra din nou în bucătărie, de data aceasta împreună cu Chef Foa și alți câțiva bloggeri. Mai mult ››