MANAFU*

Abonamente Evensys

De viitorul tău doar tu ai grijă

Cu vârsta, cu anii de experiență, cu tot ce vedem că se întâmplă în jur sau auzim pe la prieteni, mai devreme sau mai târziu, ajungem la un moment în viață când ne setăm prioritățile, învățam să alegem înțelept, facem planuri pe termen mediu și chiar lung. Se numește maturizare, un concept din ce în ce mai fluid, din ce înțeleg, la noile generații, dar necesar în evoluția noastră în societate. Vine așadar acel moment când ne gândim la evoluția Mai mult ››

Viața reală este diferită de ce vedem pe Facebook

Tocmai am ajuns în Tel Aviv. Weekend-ul trecut, am fost în Bulgaria, iar cu puțin timp înainte am dat o fugă până la Constanța. Marți dimineață ajung în București, iar miercuri la prima oră zbor spre Cluj. Vara asta, am doar un singur weekend liber. Călătoresc sau merg la evenimente în țară sau afară. Cam așa arată programul meu de ceva vreme. Sunt mereu în mișcare, trec dintr-o țară în alta, de pe un fus orar pe altul, de la Mai mult ››

Cum primești gratuit o mașină la schimb în cazul unui accident

Acum ceva vreme, am fost implicat într-un accident. Nu a fost unul foarte grav și nu am fost eu vinovatul. Însă mașina mea a stat în service mai bine de o lună, timp în care a trebui să jonglez între a merge cu taxiul, nu exista Uber la noi atunci, și a apela la prieteni. Era o perioadă agitată, cu multe drumuri. Nu a fost ușor deloc. Din decembrie 2016, cei loviți beneficiază de o mașină de schimb pe perioada Mai mult ››

Cum sa iti faci o polita RCA online in numai 3 minute

Vrei nu vrei, o poliță RCA tot trebuie să îți iei dacă ai un autovehicul. O cere legea, după cum știm cu toții. Altfel, ne așteaptă o amendă de 1.000 – 2.000 lei, reținerea talonului și a plăcuțelor, ce să mai zic, un întreg circ nedorit! Cum acum este sezonul în care mulți își înnoiesc polițele pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, o soluție ar fi achiziția online a unei astfel de polițe. eMAG a creat aplicație web avansată Mai mult ››

Va propun un “RCA Responsabil”

Am tot ezitat sa scriu acest post. M-a convins pana la urma mesajul din imaginea de mai sus un mesaj dat de Calin Fusu pe Twitter si mai mult decat atat, amintirea unei luni in care am stat fara masina, in buna parte si din cauza unei firme de asigurari. Nu, nu e Omniasig. Eu am colaborat cu ei acum cativa ani buni si mi s-au parut OK la acea vreme. Ma rog, timpurile, oamenii si companiile se mai schimba. Mai mult ››