MANAFU*

Abonamente Evensys

Cat de mare e Uber in Romania

Săptămâna trecută, pe 25 februarie, Uber ajungea la un an de activitate în România. A fost un an nu tocmai ușor pentru compania americană, însă totodată a adus o “gură de aer proaspăt” pentru mulți bucureșteni. Eu sunt printre cei care au salutat apariția serviciului încă de la lansare. În primul meu an cu Uber, am comandat mașini de 350 de ori și am mers 1.550 de mile. Am petrecut în mașină 5 zile și 5 ore, dar am fost Mai mult ››

PR-ul, printre cele mai stresante meserii

Relațiile Publice se situează pe locul al șaselea în topul celor mai stresante meserii pentru anul 2016, realizat de site-ul CareerCast. Deși pare o poziție îngrijorătoare, oamenii de comunicare pot răsufla ușurați, pentru că în 2011 meseria lor a fost pe locul al doilea. Pe primele trei locuri s-au situat meserii care implică riscuri asupra siguranței personale (militari, pompieri și piloți de avioane), în timp ce joburile din domeniul bancar, din construcții și cel medical nu se regăsesc în acest Mai mult ››

Ce fac romanii in timpul pauzelor publicitare la TV

Consumatorii români evită reclamele de la televizor, 80% dintre aceștia schimbând canalul în timpul pauzei publicitare, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions, prezentat în exclusivitate în cadrul Digital Marketing Forum. Românii nu sunt interesaţi de reclamele de la televizor, în principal. pentru că le consideră plictisitoare şi repetitive. În același timp, 2 din 10 români au instalate programe de Ad Block pentru publicitatea online.

Cand WhatsApp devine o sursa de informatii

Acum o săptămână, citeam pe Medium un articol despre grupurile pe WhatsApp cu abonament. Da, ați citit bine! În Brazilia, niște “antreprenori” s-au gândit să își monetizeze cunoștințele și resursele, distribuindu-le pe grupuri tematice în schimbul unei plăți lunare de 3$. Există un grup cu informații despre trafic, despre care utilizatori spun că ar fi mai bun decât Waze. Există grupuri despre muzică, umor etc. Unul dintre antreprenori ar avea vreo 500 de astfel de grupuri, cu până la 100 de Mai mult ››

3 butoane care lipsesc de pe Facebook

Astăzi, Facebook a implementat o serie de noi butoane de apreciere (reacții), care completează bucuria pe care Like-ul ne-o aduce din 2009 încoace. Lumea a reacționat mai în glumă, mai în serios, iar oamenii din companii și mai ales din agenții caută acum variante noi de raportare a inimioarelor și WOW-urilor primite. Câțiva guru în social media au declarat deja că Inimioară bate WOW-ul și WOW-ul bate Like-ul. Uitându-mă la noua “ofertă”, am observat că lipsesc câteva butoane esențiale pentru români, Mai mult ››

Manifest pentru comunicarea electronica

Ai în față două persoane. Una primește pe e-mail toate facturile, plătește online lună de lună, în câteva minute, fără cozi sau bătăi de cap, ori prin debit direct, în timp ce doarme. Ba chiar în unele cazuri, folosește aplicații de smartphone prin care își face plățile din metrou, de exemplu. Cealaltă “vânează” la cutia poștală fiecare factură pe care o are de plătit lunar. Știe cu aproximație când vine poștașul și nu se supără dacă se duce mai multe Mai mult ››

Cele 8 tipuri de influenceri din Internetul romanesc

La Social Media Summit, am avut o prezentare despre influencer marketing. Subiectul nu e nou. Ani la rândul a fost identificat cu blogger relations și cu celebrity endorsement. Acum însă lumea întreagă l-a pus între cele mai importante tendințe din acest an, alături de content marketing, virtual reality și video marketing. Eu am punctat la eveniment mai multe aspecte pe care le consider importante (și pe care le voi trata în posturi separate). Vreau să vorbesc acum despre tipurile de Mai mult ››

De anul acesta, vom plati cu un selfie

Selfie-urile nu sunt doar un trend de moment sau o expresie a vanității noastre. Pot avea și un rol foarte practic. Cel puțin așa încearcă să ne arate Mastercard după o serie de țeste derulate în US și Olanda. Compania a anunțat că intenționează să introducă autentificarea biometrică a plăților chiar de anul acesta. Astfel, Selfie Pay, autentificarea prin recunoaștere facială, despre care am mai scris în octombrie anul trecut, devine realitate. Utilizatorii vor putea să aleagă între a-și scana Mai mult ››

Mic ghid de incepatori pentru WhatsApp

În toată ascensiunea social media, WhatsApp a fost o revelație. O aplicație de mobil pentru mesagerie instant a reușit să crească mai ceva că Facebook și a depășit jucători care ani la rândul s-au bucurat de susținerea media și a utilizatorulor. Cu alte cuvinte, a tăcut și a făcut. Nu am fost și nu sunt un fan WhatsApp. Folosesc aplicația foarte puțin, preferând Facebook Messenger sau canalele tradiționale. Ca mine sunt mulți alții, aplicația atrăgând noi utilizatori în număr foarte mare, Mai mult ››

Mugur Patrascu a lansat agentia Screen Native

Nu sunt niciodată prea multe agenții și nu e niciodată prea târziu să o iei de la început. Asta ne-a arătat Mugur Pătrașcu la Social Media Summit, când la final de prezentare, după ce ne-a punctat tendințele anului în marketing, a anunțat lansarea unei noi agenții, Screen Native. Mugur este unul dintre oamenii care au pus umărul la creșterea marketingului interactiv în România. După ce a fost producător TV, client service și antreprenor cu o companie de web development, a Mai mult ››