MANAFU*

Abonamente Evensys

3 butoane care lipsesc de pe Facebook

Astăzi, Facebook a implementat o serie de noi butoane de apreciere (reacții), care completează bucuria pe care Like-ul ne-o aduce din 2009 încoace. Lumea a reacționat mai în glumă, mai în serios, iar oamenii din companii și mai ales din agenții caută acum variante noi de raportare a inimioarelor și WOW-urilor primite. Câțiva guru în social media au declarat deja că Inimioară bate WOW-ul și WOW-ul bate Like-ul. Uitându-mă la noua “ofertă”, am observat că lipsesc câteva butoane esențiale pentru români, Mai mult ››

Aproape toti prietenii de pe Facebook sunt falsi

Cei mai mulți dintre prietenii noștri de pe Facebook nu simt nimic față de problemele noastre și nu ne dau o importanță prea mare, arată un studiu recent realizat de Robin Dunbar, profesor de psihologie la Oxford. Din cercetările sale a reieșit că există o mică legătură între a fi prieten cu cineva pe Facebook și a te baza pe el sau chiar a vorbi cu el regulat. Din eșantionul studiat de profesor, o persoană avea în medie 150 de prieteni Mai mult ››

Cum afli cine a vizitat profilul tau de Facebook

La un moment dat, a circulat pe Facebook o aplicație care promitea că afișează numele celor care îți vizitează profilul. Rețeaua a interzis-o în scurt timp. Sunt foarte multe implicații care pot apărea în viețile utilizatorilor. Spre deosebire de Facebook, LinkedIn îți arată cine ți-a vizitat pagină. Acolo însă oamenii caută business de obicei. Pe YouTube sunt câteva clipuri care îți arată cum poți să descoperi cine sunt cei ce îți “trec pragul”. Eu am selectat doar unul dintre ele. Mai mult ››

In sfarsit, Facebook lanseaza un Search mai bun!

Sunt câțiva ani de când Facebook promite o căutare în rețeaua sa, care să concureze cu Google. Se pare că acum a venit momentul lansării, deși deocamdată noua căutare este disponibilă doar pentru conturile din US. Prin Search FYI, Facebook vrea să ofere rezultate relevante din cele mai bune surse atunci când căutăm evenimente majore sau subiectele de interes ale momentului. Acum suntem obișnuiți să vedem doar profiluri, grupuri sau pagini. Așadar, ce e nou? Sugestii de căutare îmbunătățite: ca Mai mult ››

3 efecte pe care butonul Dislike le poate avea pe Facebook

Se vorbește de mult timp despre necesitatea unui buton Dislike pe Facebook. Nu am fost niciodată fanul acestei idei, ba chiar am considerat-o periculoasă. Zilele acestea,  Mark Zuckerberg a făcut referire la un viitor buton Dislike, însă a subliniat că acesta nu va avea rolul pe care butoanele similare îl au pe alte platforme sociale (upvoting și downvoting). În opinia lui, acest buton ar putea fi folosit ca o modalitate de a arăta compasiune față de evenimente triste din viața noastră Mai mult ››

Facebook vrea acum si o felie din blogging

Facebook își dorește de mult timp să devină o platformă bună pentru orice. A adus puțin de Instragram cu o serie de filtre foto, s-a ținut aproape de WhatsApp prin Messenger, la un moment dat – acum mai mulți ani – s-a luat “€œla trântă” cu Twitter punând accent mai mult pe partea de status (care s-a dovedit o mișcare câștigatoare), iar acum vrea să îi atragă pe bloggeri pe platforma sa, prin relansarea aplicației Notes. De ce Notes, de ce Mai mult ››

Intr-o zi, nu vom mai socializa in vazul lumii

La o conferință, pe la începutul anului, am pus pe marele ecran – pe care cei 200 de oameni îl fixau cu privirea – următoarea informație: 69% din conținutul online este distribuit de utilizatori prin canalele Dark Social – conversațiile și activitățile de sharing ce au loc direct și nu în văzul lumii. Suntem foarte activi astăzi pe WhatsApp, Facebook Messenger, Snapchat (nu în România deocamdată) și încă trimitem prietenilor articole online prin e-mail. Mai nou, Apple ne încurajează să Mai mult ››

Ce castigi daca inchizi Facebook pentru o zi

Întreabă într-o conferința cine intră zilnic pe Facebook și vei vedea ridicate mai toate mâinile din sală. Întreabă printre prieteni cât timp petrec pe Facebook și vei avea ocazia să îl întâlnești pe €œutilizatorul care stă tot timpul pe Facebook. Fiind astăzi conectați la tehnologie mai mult că oricând, îmi dau seamă că am dezvoltat o anumită rutină față de Facebook. Ne trezim cu el, ne culcăm cu el, iar peste zi facem ce facem și tot ajungem să aruncăm Mai mult ››

Cele 11 tipuri de Like-uri pe care le dau romanii pe Facebook

Un Like este că un zâmbet pe care îl aruncăm adesea, fără o prea mare implicare. Așa obișnuiam să spun cândva. Apoi mi-am dorit un buton de Big Like, un altul cu care să dau Like la Like și alte minunății de genul ăsta. Dacă însă trecem peste entuziasmul nostru sau al altora de moment, cu puțină atenție putem observa că există mai multe tipuri de Like-uri pe care noi și prietenii noștri le dăm. 1) Like automat – Sunt de Mai mult ››

Ce vom vedea mai mult si mai putin pe Facebook

Într-o lume în care Like-ul a devenit reflex necondiționat, Facebook ne spune că de fapt nu ne place să vedem Like-urile prietenilor. În același timp, ne dorim mai mult să aflăm ce fac oamenii cu care interacționăm mai des rețea. Facebook a anunțat zilele acestea noi schimbări în algoritmul său de afișare a status-urilor în news feed, pe baza feedback-ului primit de la utilizatori. O primă schimbare vine în sprijinul celor care au mai puțini prieteni (sau prieteni mai puțin Mai mult ››