MANAFU*

Abonamente Evensys

Cât de bine pregătiți sunt românii pentru GDPR?

Conform unui studiu, peste o treime dintre companiile românești nu au auzit încă despre GDPR (cu 2 luni înainte de intrarea sa în vigoare). Asta în condițiile în care încă de anul trecut au fost organizate multe conferințe, seminarii, training-uri și alte întâlniri. Numai eu am inițiat 4 evenimente pe subiect. Dar au fost mult mai multe!

Iată alte câteva date din studiul MKOR Consulting, realizat la începutul acestui an:

• 62% dintre companiile din România conștientizează că reglementările GDPR le vor afecta, în timp ce 37% nu au auzit despre Regulament sau nu cred că li se aplică.
• 20% dintre companiile care au înțeles că vor trebui să aplice normele GDPR nu au întreprins nimic în această privință.
• 31% dintre companii doar s-au informat despre GDPR, fără a trece însă la acțiune.
• 13% care măcar nu au încercat să afle detalii despre cum vor fi afectați.
• 16% nu cred că vor reuși să se alinieze cerințelor GDPR până în 25 mai.
• Costurile implementării GDPR cresc odată cu mărimea companiilor: microîntreprinderile cheltuie cel mult 3.000 euro, iar companiile mari au bugete de peste 10.000 euro.

Nu știu cum să cataloghez nepăsarea față de un lucru atât de important. Consecințele sunt destul de grave.

Realist vorbind, cei mai mulți nu vor fi afectați cu nimic, cel puțin în primul an. Dar vor fi unii rău-intenționați care se vor folosi de GDPR ca să regleze conturi vechi sau chiar să își scoată competiția de pe piață. Companiile mari vor fi vulnerabile în fața unor amenzi usturătoare chiar din neglijențe mici, iar cele care vor fi hack-uite, vor avea de suferit fără vina lor. Întotdeauna vor exista oameni mai bine pregătiți decât sistemele de securitate.

Iată și câteva resurse online care vă pot lămuri cât de cât:

Câteva informații de bază pentru oamenii de marketing (RO)

Cele mai importante prevederi din GDPR (RO)

Tot regulamentul privind protecția datelor (EN)

Un portal despre GDPR (EN)

GDPR din perspectiva Facebook (EN)

Cum afectează GDPR marketingul prin e-mail (EN)

Mai avem două luni până pe 25 mai, ziua termenului GDPR. Pentru multe companii sau entități mici și mijlocii, timpul nu e pierdut. Vă spun din experiență. Aveți timp să vă informați și să acționați.

Foto: Designed by Freepik

7 comentarii

  1. este says:

    Noi avem magazin online pe o platforma e-commerce pentru a completa activitatea din offline. Suntem atat de mici ca nu avem profit, tot adaosul comercial (si mai mult) se duce catre taxa pentru platforma, google si o firma care ne face ceva la google. Nici nu stim exact ce, ceva legat de cuvinte cheie.

    Sa ma gandesc ca dau 3000 euro pentru … orice … chiar nu am de unde. Simt ca mi se strânge funia de gât fara sa stiu incotro sa o iau. As renunta la online dar imi e mila de munca mea, tot ce e acolo este pus de mine, un amator.

    Cam asa stam acum, stim ca vine ceva peste noi, nu intelegem ce si nu stim ce trebuie sa facem.

  2. Nu iti cere nimeni 3.000 de euro! E un cost estimat pentru resursele pe care trebuie să le aloci. Sunt câteva lucruri de bază pe care trebuie să le facă orice companie: securitate IT, o bază de clienți bine pusă la punct, câteva adăugiri pe site (gen Termene și Condiții) și proceduri interne clare privin intrarea datelor personale în baza de date, stocarea lor și gestionarea lor în câteva situații / scenarii. Cel puțin așa cred eu, însă un jurist te poate lămuri.

  3. Bilen says:

    Salut Cristi. Lucrez ca si consultant UX la o banca din Marea Britanie si printre alte proiecte lucrez la implementarea GDPR pe toate platformele bancii si am inceput faza de discovery si research inca de acum 6 luni. In mare parte multe lucruri nu s-au schimbat fata de legea initiala a EU, de acum fix 20 de ani, pentru protectiei datelor. A crescut transparenta, se va pune accent pe canalele de comunicare in mod individual. Pe scurt treaba este foarte buna pentru consumatori si contrar aparentelor nu necesita foarte multa munca pe partea de business. Doar mai multa atentie.

    In Romania, ca de obicei suntem in urma cu implementarea a orice vine din zona digitalului dar presupun ca vor fi cateva case de avocatura destepte care vor profita de aceasta situatie iar business-urile mari vor incepe sa ia masuri dupa ce vor fi arse la buzunar de cateva ori.

  4. Razvan says:

    Salut Cristi,
    Am o intrebare la care inca nu am gasit raspunsul. GDPR se va aplica si pentru profesiile liberale?
    Curiozitatea mea e legata de psihoterapeuti, unde intri in contact cu date personale si ai si un consimtamant informat in care ti se explica contextul si altele 🙂

  5. Atat timp cat esti constituit intr-o forma juridica, se aplica. In cazul tau, cred ca dintotdeauna a existat o grija pentru datele personale, specifice profesiei.

  6. Florin says:

    Pe toate site-urile romanesti gasesc citate si linkuri catre informatii alambicate in limba engleza, toata lumea urla in sus si-n jos ca GDPR incoace si-ncolo, dar unu’ nu este care sa spuna concret, in limba romana:
    1.) – ai de facut aia, uite, cam asa ar trebui sa faci;
    2.) – ai de facut aialalta si cam asa ar trebui sa faci;
    3.) – s.a.m.d…
    Ca sa nu spun ca, daca tot se aplica si in Romania rahatul asta de reguli (deja oricum, m-am saturat de atata reglementat si regulat!), mi s-ar parea logic ca o instituitie a statului roman sa vina cu informatii precise care sa fie puse la dispozitia publicului larg si pe intelesul tuturor! Ne tot invartim in jurul cozii si folosim un limbaj de lemn, din care omul obisnuit nu intelege mare lucru…

  7. Florin, toate resursele astea din articol ar trebui sa iti explice ce e GDPR-ul. Nimeni nu va putea pune intr-un articol exact ce se aplica pentru business-ul tau sau ce ai tu nevoie exact. Te pui la curent cu cerintele GDPR, incerci sa vezi unde se aplica, apelezi la un specialist daca nu ai probleme. In GDPR e ca in contabilitate. Poti sa le faci pe ambele de capul tau sau poti apela la un specialist / consultant.

    Nu stiu cu ce se ocupa firma ta, dar poti porni si de la acest articol: https://www.manafu.ro/2018/02/gdpr-marketing. La final iti spune exact cateva lucruri (cu bullet points) pe care orice companie trebuie sa le faca.

Comentează