MANAFU*

Abonamente Evensys

Este telefonul tău protejat în fața atacurilor malware?

Închide Facebook-ul, părăsește Instagram-ul și nu răspunde la WhatsApp. Citește acest articol!

Deși titlul nu te atrage foarte mult, deși cuvântul „atac” nu te sperie și deși malware pare ceva ce se întâmplă altora, faptul că toate au legătură cu cel mai de preț dispozitiv al tău, telefonul, ar trebui să te facă atent.

Acum doi ani, unii experți în securitate spuneau că atacurile asupra integrității datelor din telefoanele mobile nu sunt încă de luat în seamă. Erau prea puține la câte telefoane erau pe piață. De atunci însă lucrurile s-au schimbat. Atacurile s-au înmulțit și au devenit mai inteligente.

Ce fel de amenințări „primesc” telefoanele noastre?

Am amintit în titlu malware și cu toate că nu e un cuvânt nou, vreau să îl mai explic o dată. Tradus foarte direct ca software dăunător ori rău intenționat, malware-ul este acel program creat de cineva pentru a fi infiltrat pe ascuns în dispozitivele tale.

Din păcate, mulți nu dau atenție potențialului risc pe care îl poate avea instalarea anumitor programe, fără o verificare prealabilă a sursei. Pe măsură ce terminalul mobil devine primul dispozitiv din viața ta, cel pe care îl ai tot timpul cu tine și îl folosești cel mai mult, îți poți imagina ce efect pot avea atacurile de tot felul. Asupra parolelor tale, datelor de card sau informațiilor confidențiale de la muncă.

Iată ce amenințări pot apărea:


„Man in the Middle”
Cel mai ușor am putea defini acest atac prin interceptarea comunicării între două sisteme. Cu alte cuvinte, o persoană intră pe firul comunicării între tine și un cunoscut și sustrage date de acces. Cel mai adesea se întâmplă când utilizatorii sunt legați la rețelele WiFi publice.


Adware
Un program o piesă muzicală, un film, toate descărcate de pe site-uri dubioase, pot ascunde enervantul adware. Apoi primești fără oprire tot felul de reclame nedorite. Pe mobil, lucrurile stau cumva similar, doar că în cele mai multe cazuri bucățile de adware sunt puse la un loc cu versiuni bune ale unor aplicații și utilizatorul nu își dă seama că le instalează în același timp. Acum un an, un studiu Bitdefender găsise că 1% din telefoanele cu Android din Google Play erau purtătoare de adware.


Rooting Trojan
Este probabil cel mai aprig atac pe care îl poți simți pe telefonul tău. Practic, atacatorul are control total asupra dispozitivului și a informațiilor stocate, ca și cum l-ar ține în mâinile sale. Acest tip de atac țintește aparatele care au fost modificate (rooting) să primească orice fel de aplicații, fără restricții. Vezi, vrei să fentezi sistemul, dar în același timp te expui la vulnerabilități de securitate!


SMS Sender
Nu te prinzi că ai fost victimă decât atunci când vezi facturăa la telefonul mobil, căci acest atac are ca rol principal să facă bani de pe urma mesajelor trimise fără știința ta. Nu ai nicio notificare, nu știi unde ai trimis și mai ales nu știi cât te costă mesajele. Ținând cont că de multe ori acestea sunt trimise către servicii cu suprataxa, de unde atacatorul își ia un procent prin afiliere, poți să te aștepți deja la o factură groasă.

Soluțiile Bitdefender pentru protecția telefonului tău

Vorbesc periodic despre Bitdefender pe blog, fiind un promotor al securității cibernetice. De aceea, vă recomand două soluții de securitate, una pentru Android și una pentru iOS.

Bitdefender Mobile Security & Antivirus îți protejează dispozitivul Android cu ajutorul următoarelor caracteristici: Scanare Antivirus; Securitate Web; Confidențialitate cont; Antifurt, care include: Localizare de la distanță, Blocare dispozitiv de la distanță, Ștergere dispozitiv de la distanță, Alerte de la distanță, Blocare Aplicații; Securitate Aplicații, Rapoarte, WearON. Poți să încerci gratuit funcțiile produsului timp de 14 zile. După expirarea perioadei de valabilitate, este necesar să achiziționezi versiunea completă.

Bitdefender Mobile Security for iOS îți permite: să verifici dacă s-a produs o accesare neautorizată a conturilor online pe care le utilizezi zilnic. Să îți localizezi dispozitivul, să îl blochezi și să ștergi date de pe el dacă ți-a fost furat sau l-ai pierdut. Bitdefender Mobile Security for iOS este livrat gratuit și necesită activare cu un cont Bitdefender.

Concurs: Câștigă o soluție Bitdefender Mobile Security & Antivirus

Cum am semnalat deja o serie de amenințări la integritatea telefonului tău și mai ales asupra conținutului acestuia, m-am gândit să vin în întâmpinarea nevoilor cititorilor mei cu un nou concurs.
Ofer de aceea 5 soluții Bitdefender Mobile Security & Antivirus pentru utilizatorii telefoanelor Android, care îmi răspund în comentarii la o întrebare. Câștigatorii vor fi anunțați prin tragere la sorți pe 23 octombrie. Trebuie doar să vizitați pagina Bitdefender Mobile Security & Antivirus și să îmi spuneți în comentarii ce calitate (opțiune) din această suită apreciați în protejarea telefonului cel mai mult. Ce vă place din ce știe să facă!
UPDATE: Câștigătorii sunt: Olivian, Cristian, Radu, Alexandru și Mihai.

Sursa foto: © Mikkolem | Dreamstime

16 comentarii

  1. Vasile says:

    protecție TOTALĂ împotriva virușilor și a „intrușilor” – e cel mai important

  2. ioana says:

    Bitdefender Anti-Theft™- mi se pare super

  3. Mihai says:

    Blocare Aplicații. Mi se pare esențial să poți proteja suplimentar anumite aplicații cu date confidențiale.

  4. Salut,

    Dintre opțiuni:
    “Confidențialitate cont” – am folosit un serviciu internațional pentru asta, dar e bine să am un backup al acelui serviciu.

    https://haveibeenpwned.com/

  5. Traian says:

    Salut!

    Apreciez în mod deosebit existenţa modului anti-furt (Bitdefender Anti-Theft™).

  6. Dan says:

    Scanare antivirus eficienta. Pentru restul aplicatiilor mai exista inlocuitor, dar am incredere in produsele romanesti

  7. alunelu says:

    Chestia cu “antifurt”, localizare, stergere mi se pare cea mai utila.

  8. Alexandru Pesa says:

    Salut,

    Modulul Bitdefender Anti-Theft cu posibilitatea ca

    Telefonul sa faca o poză oricărei persoane care încearcă să-ți acceseze telefonul în lipsa ta și o trimite către Bitdefender Central mi se pare utila

  9. Andreea says:

    Modul antifurt.

  10. Adascalitei Cristian Marius says:

    Confidențialitate cont

  11. Ioana Bădina says:

    Fucția antifurt deoarece te ajută să localizezi, să blochezi telefonul sau să ștergi de la distanță datele de pe acesta în caz de furt sau pierdere.

  12. Radu says:

    Bitdefender Anti-Theft e foarte utila.

  13. ana says:

    Anti theft si scanarea aplicatiilor inainte de instalare

  14. Florin Catalin Seusan says:

    Bitdefender Mobile Security & Antivirus este in sine solutia de securitate a telefonului,se stie ca Bitdefender este unul dintre cei mai puternici producatori de antivirusi din lume!

  15. Kaszta Ildiko says:

    Imi place ideea,modul antifurt este binevenita oricand.

  16. […] Acest caz care ar trebui să ne facă mai atenți la ce instalăm pe telefoanele noastre. Am scris deja despre amenințările cu care se confruntă, în cea mai mare parte, posesorii de telefoane Android. Citiți aici. […]

Comentează