De fiecare dată când un trotuar este refăcut, o zonă pietonală e reabilitată, o piațetă primește o față nouă, spațiile verzi fie sunt păstrate cu sfințenie la locul lor, chiar dacă nu își mai au rostul, fie apar discret în peisaj, chiar dacă nu au ce cauta acolo. Cineva se preocupă foarte atent de “implementarea” lor.

De forme diferite, împrejmuite sau nu, cu bordură sau fără, terestre sau suspendate în ghivece grele și dizgrațioase, spațiile verzi ne ies în cale peste tot în București. Și nimeni nu spune nimic. Cine și-ar permite să se ia de spațiile verzi? Doar ele ne dau oxigen, contribuie la frumusețea orașului etc, etc!

Lucrurile stau însă altfel. După “implementare”, spațiile sunt lăsate de cele mai multe ori de izbeliște. Chiar și cele care primesc ceva flori și un pic de gazon sunt uitate după un sezon. Puține sunt zonele care primesc o îngrijire permanentă. Dintre acestea, multe sunt însă de-a dreptul odioase. Dar asta e altă discuție.

De fiecare dată când văd că un spațiu verde își (re)ia locul în oraș, mă gândesc că nu îmi va face bine. Îmi va face de fapt rău.

Tot pământul care a fost pus acolo, în acea groapă creată sau lăsată în asfalt, devine praf și ajunge apoi pe stradă, în case, pe haine, pe mese, pe mâncare, peste tot.

Lăsați geamul deschis acasă pentru o oră și veți găsi apoi un strat de praf pe mobilă. Ieșiți pe stradă acum să vedeți cât de jegoase sunt mormanele de zăpadă lăsate pe la colțuri.

M-am întrebat mereu de ce se încăpățânează autoritățile să lase acele pătrațele de spații verzi pe trotuarele și așa sufocate de mașini, terase sau gropi. Răspunsul la întrebare este “Pentru că ele contribuie la o cheltuială de sute de milioane de euro”.

Nu m-aș fi gândit niciodată că Primăriile din București ar putea cheltui 600 de milioane de euro, în 7 ani, pe întreținerea și amenajarea spațiilor verzi. Sunt banii noștri, ai celor care trăim în acest oraș frumos, dar murdărit de lăcomia unor oameni.

Privesc adesea la clădirile neîngrijite, la pereții întinați de graffiti și afișe cu puțuri, concerte și nisipuri, la trotuarele violate în toate felurile de mașinile parcate aiurea și îmi închipui că într-o zi vor arăta ca în orașele de afară în care am ajuns prin călătoriile mele. Și cred că nu e așa de greu.

Sursa foto: Radu Dumitru