Am trăit aproape 18 ani în Tulcea, un oraș pe care încă îl iubesc mult, chiar dacă i-am devenit fiu adoptiv, născut fiind în București. Părinții mei au avut de ales, la terminarea facultății, între o repartiție la Timișoara și una la Tulcea. Cu rădăcini de familie la București și Constanța, au ales Tulcea. Așa te angajai în acele vremuri. Sunt mai bine de 40 de ani de atunci.
M-am reîntors în București după 12 clase la Tulcea și doi ani de facultate la Constanța. Înainte de licență, nu aveam niciun viitor. Nu lucrasem în facultate, așa cum făceau mulți colegi, cei mai mulți prieteni activau în alte domenii, iar piața muncii în media & advertising, zonă în care voiam eu să mă angajez, era încă la început. Puține job-uri disponibile și mulți studenți și absolvenți la jurnalism.
După multe căutări și aplicații eșuate – pe atunci așteptăm să treacă săptămâna să apară Academia Cațavencu și Dilema pentru anunțuri relevante – mă resemnasem cumva că va trebui să mă întorc acasă la Tulcea. Cu coada între picioare, fără un plan, fără a ști de unde să îmiîncep cariera.
Dar într-o zi a sunat telefonul. “Se lansează un nou ziar și fac angajări”, mi-a spus un prieten foarte bun. “Eu sunt deja la ei și îți pot aranja un interviu. Vrei?”. Vreau?
Nu îmi aduc aminte dacă am dansat prin casă, dar știu că a fost un moment maximă fericire.
Ce a urmat? O șansă. O ocazie de a arăta că mă pot integra într-o echipă, că sunt deschis la orice task, că înțeleg că am de învățat, că trebuie să ascult mai mult la început și că accept că nu știu de fapt nimic din ce se cere în real life. Am făcut cafele, am fost la cumpărături pentru colegi, am bătut micul meu Tico prin tot Bucureștiul la orice oră, am făcut ce mi s-a cerut fără să spun “Nu” niciodată și am venit în weekend-uri la birou, când nimeni nu muncea, ca să aflu mai multe. Să învăț. Banii? Un salariu mediu, probabil, pentru acele vremuri, dar mic raportat la stilul nostru de viață de acum.
Regret acum ceva din începuturile mele modeste? Absolut nimic!
Și astăzi îmi spun că am avut mare noroc. Am avut o șansă și am intrat într-o echipă extraordinară.
Dar în același timp mă gândesc că mi-a lipsit ceva. Și știu că lipsește acest lucru multor studenți astăzi. Cineva sau ceva care să îmi dea o direcție în viața profesională, să îmi ofere un ghid de carieră. De aceea, când Wall-Street.ro m-a întrebat ce materie aș introduce eu în facultăți, am răspuns: “Mi-ar plăcea să existe un curs de orientare profesională și de introducere în câmpul muncii”. Sau mai simplu spus: “Curs de realism”.
Tinerii de astăzi sunt, din multe puncte de vedere, mai bine pregătiți pentru viață decât eram eu acuma… mulți ani. Din păcate, mulți așteaptă încă să li se servească pe un platou un job bine plătit după absolvire. Iar cineva ar trebui să le spună că nu mai e ca pe vremea părinților mei. Poate află chiar de la părinții lor sau din cursul de realism pe care l-am propus aici.
***
La Evensys, căutăm oameni care vor să învețe comunicare și marketing. Oferim ocazia de a începe o carieră frumoasă. Am primit o șansă cândva, ofer și eu acum șansa altora. Anunțul mai e valabil pentru câteva zile aici.
Sursa foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
apropo de ceea ce lipseste studentilor de azi, probabil ar fi foarte bine daca Universitatile ar face parteneriate cu mediul privat, in asa fel incat sa ofere stundetilor sansa de a face practica 1,2,3 luni pe an la o firma relevanta ca profil pentru meseria pentru care se pregatesc.
desigur, ideal ar fi ca intreg sistemul de invatamant sa fie regandit si sa se bazeze pe performanta, atat pentru dascali cat si pentru invatacei. si ma refer la performanta per domeniu de studiu, nu per materie.
Apropo de realism: poate te uiti si tu in oglinda cu o atitudine realista si renunti la sapca aia de tractorist care nu iti ofera nici un avantaj estetic si apoi dai joz poza de pe site in care arati ca un bolnav terminal de cancer
unu, sa inteleg ca esti un tanar absolvent care astepata un job bine platit ca altfel nu merita sa munceasca sau esti doar un om de bine care se gandeste altruist la binele meu, dar o da anonim, ca asa ai invatat sa fii barbat in viata? cand ma lamuresti, promit ca vin la tine fara sapca!
Nu știam cum ai început în presă, noroc cu cerera de la Wall-Street.ro că ne-ai povestit despre începuturile tale!
[…] E nevoie de un curs de realism in scolile noastre […]
[…] Cristi Manafu povestește despre începuturile lui în presă și ne spune De ce e nevoie de un curs de realism în școala românească. […]
În ziua de astăzi facultățile au și denumiri pompoase. „Managementul afacerilor” „Relații internaționale și studii Europene”. Și când îmi reprezint echipa la vreun târg de joburi, mă trezesc cu absolvenți care se uită ciudat la mine când aud de joburi pe executive și spun cu superioritate: „Dar eu am terminat MANAGEMENT, vreau un post de Manager.”
Ar fi bună și o practică mai „practică”. Eu ca student de traduceri, la sfârșit de an, ori făceam un glosar de termeni pe x domeniu, ori îmi găseam o firmuliță care mă ținea priponită de xerox sau mă punea la treburi din astea „neriscante”.
Are dreptate Liviu. Un parteneriat cu privatul, care să asigure studenților o practică pe bune, ar fi un început.
[…] citit zilele trecute un articol la Manafu cu care sunt în totalitate de acord. Tinerii au nevoie de un curs de realism care să fie predat […]
cred ca orientarea profesionala ar trebui sa se faca progresiv in anii de scoala evitand astfel “ascensiunea” pe o scara care de fapt nu duce nicaieri (sau duce la frustari pe principiul ca “nu fac ce-mi place” asa ca nu ma dedic si de unde satisfactii?!).
Degeaba se fac “cursuri” de orientare cand omu’ e deja in facultate …corect, atunci este suficient de matur sa priceapa treaba asta. Totusi in mod ideal orientarea s-ar face treptat, in functie de aptitudini si competente personale evaluate dupa varsta in fiecare an scolar, nu-i asa?
Astfel oamenii s-ar imparti mult mai clar si fara sfiala in tamplari, agricultori, pictori, dansatori sau oameni de media & advertising.
Concluzia ar fi ca acele cursuri de realism ar trebui introduse in scoala de la cele mai fragede varste si sistemul ar cam trebui sa se bazeze pe ele… dar ce sa-i faci?! realitatea e departe de realism.
[…] Cursuri de realism în școli […]