MANAFU*

Abonamente Evensys

E timpul sa protejam imaginea copiilor nostri pe Facebook!

oversharenting

Mi-a plăcut să pun poze cu familia pe Facebook, mai ales cu băieţelul meu, până în ziua în care o proaspătă mămică a început să facă şedinţe foto cu copilul ei special pentru a le pune online.

La început, m-am ferit să pun pe Facebook imagini cu copilul, ba chiar am refuzat câteva apariţii în publicaţii online pe teme de parenting. După o vreme, când reţeaua a crescut, conexiunile s-au diversificat şi am început să călătorim mai mult, mi s-a părut interesant şi mai ales util să păstrez online câteva din amintirile noastre. Am început să facem fotografii în avion, la decolare, ca un fel de ritual fotografic al nostru. Apoi din locuri frumoase sau cu ipostaze haioase. Era şi o cale să arătăm celor de acasă, familiei şi prietenilor apropiaţi, că suntem bine şi ne place în vacanţă.

Fenomenul de oversharenting a devenit de ceva vreme un subiect de discuţie în media din alte părţi. Zilele acestea, se vorbeşte despre povestea mamei care a primit o scrisoare de la prietenele ei, cu rugămintea de a nu mai publica atâtea poze cu copilul ei. Un studiu citat de The Guardian ne-a spune că 63% dintre mamele din US sunt active pe Facebook, iar dintre acestea, 97% publică poze cu copiii lor.

Unii comentatori pun problema oversharenting-ului din perspectiva părinţilor. Publicarea în mod repetat a pozelor cu copii poate părea un strigăt pentru atenţia prietenilor de pe Facebook. O cale de a obţine favorabilitate (Likes) şi o recunoaştere a statusului curent.

Alţi comentatori par mai preocupaţi de intimitatea copiilor şi de efectul pe care pozele – care acum nouă ni se par drăgălaşe – îl pot avea asupra lor peste ani. Sunt convins că eram cu toţii jenaţi când descopeream celebrele poze cu noi la vârstă de un an, dezbrăcaţi şi întinşi pe o pătură în patul din dormitorul părinţilor. Să ne imaginăm acum ce vor crede copiii noştri când îşi vor vedea întreaga copilărie pe Internet.

Copilul a crescut şi noi l-am încurajat să facă singur multe alegeri. Acum e decizia lui dacă vrea să arătăm celor de acasă cum ne distrăm în vacanţă, iar de ceva vreme tot ce pun pe Facebook despre familie este vizibil doar prietenilor.

Ştiu că nu vom înceta să ne expunem copiii online, însă măcar putem avea inspiraţia de a o face cu moderaţie şi, cel mai sigur, către un grup restrâns. Există chiar opţiunea de a distribui o poză doar pentru noi (Only me), dacă tot vrem să păstrăm amintirile online.

Sursa foto: Albumarium

4 comentarii

  1. […] dar 99,99% dintre ele sunt distribuite doar către prieteni și familie, nu public, cum zice și Cristi, și am grijă să nu fie poze compromițătoare, care le-ar afecta pe viitor. Știți la ce mă […]

  2. Nico says:

    In urma cu vreo 2 ani mi-am facut si eu niste setari de acest gen pe facebook: ca anumite poze sa le poata vedea doar cine vreau eu. Si intr-o zi imi apare in newsfeed ca x-ulescu a votat o poza de-a mea. X-ulescu care nu ar fi trebuit nici macar sa poata vedea poza, daramite sa o si voteze. Asa ca m-am lamurit. Daca vreau sa fiu sigura ca poza ajunge doar unde vreau eu, atunci NU o pun deloc pe facebook!!!!

  3. […] Cristian vorbește despre ”overshareting” – un subiect care a devenit o modă în ultimele luni și pe care vreau să îl iau în serios: E timpul să protejăm imaginea copiilor noștri. […]

  4. […] scris acest articol dupa ce am citit un articol super interesant la Manafu pe subiectul oversharenting. Am simtit ca trebuie sa scriu si eu despre asta. De ce? Pentru ca pot. […]

Comentează