Alina “se luptă” cu mine să mă scape de o eventuală operaţie. În fiecare săptămână, mă bate la cap să vin în sala de recuperare, la ea la spital. Alina este şi unul dintre acei oameni buni care oferă mult din puţinul pe care îl au. Din 2011, face cadouri de Crăciun copiilor internaţi la secţia de oncologie de la Fundeni. Nu are o organizaţie în spate. E doar ea.
“În urmă cu câţiva ani, mi-am deschis un cabinet de recuperare vis-a-vis de spitalul Fundeni, unde făceam des recuperare cu pacienţii cu transplanturi. Erau ca nişte copii care trebuiau învăţaţi să meargă din nou! Aşa am întâlnit, pe holul spitalului, o păpuşă de fetiţă, veselă şi frumoasă cu o burtică uriaşă, de ai fi jurat că ascunde o perniţă acolo. Era din provincie, de departe. Avea nişte părinţi de 19 ani şi un diagnostic crunt….ciroză hepatică! Avea doar un an – jumate, doi şi părinţii incompatibili cu ea. Nu avea nici pat unde să doarmă. M-am ataşat de ea şi ăsta a fost începutul meu la oncologia pediatrică Fundeni. Am cunoscut-o pe dr. Colita Anca, minunea de medic care se ocupă de ei şi i-am spus că vreau să fac ceva şi eu. Mi-am luat agenda telefonului şi am început să vorbesc cu prietenii mei, care s-au arătat dornici să ajute”.
Începutul unui gest foarte frumos
Alina le face în fiecare an pacheţele, cu ce poate obţine: dulciuri, hăinuţe, chiar şi jucării. Sunt câţiva oameni cu suflet bun care o ajută an de an. Zilele trecute, m-a apelat pe Facebook. Chiar dacă ne ştim de jumătate de an, încă îmi spune “Domnul Manafu”, deşi eu insist să îmi zică simplu “Cristi”. Nu m-a căutat să îmi ceară ajutorul. Voia doar o informaţie.
“Cunoaşteţi pe cineva care vinde tablete mai ieftine. Aş vrea să cumpăr pentru nişte copii bolnavi de la Fundeni. Ştiu că sunteţi în domeniu şi m-am gândit să va întreb”, mi-a zis ea. “Ai un ONG?”, am întrebat eu. “Nu, sunt eu singură, cu ajutorul cui doreşte să facă un gest frumos de sărbători”, mi-a răspuns. “Lasă-mă un pic!”, i-am zis.
Facem campanie în blogosferă pentru copiii de la Fundeni
“Suntem foarte aproape de Crăciun, oamenii au alte preocupări, vine vacanţa, cum aş putea eu să fac să se întâmple?”, m-am întrebat. Cea mai bună idee care mi-a venit a fost să cer ajutorul oamenilor din blogging. Şi cea mai uşoară cale de a avea succes a fost să îi întreb dacă vor să doneze spaţiu de publicitate pe blog. Practic am creat o campanie inversă. Am strâns întâi reclama şi am pornit apoi să caut clientul pentru campanie. Şi sunt deja în discuţii cu un producător local. Sper că luni să dau vestea cea mare, iar până vineri să ajungă tabletele la copii.
Poate va întrebaţi de ce s-ar bucura nişte copii bolnavi de aceste tablete. Un copil spitalizat îşi petrece o mare parte din timp în pat. Unii stau doar în pat. Fireşte, au activităţi în timpul zilei, însă o tabletă le deschide noi posibilităţi. Mă gândesc chiar să caut şi conţinut educativ.
Vino şi tu alături de noi!
Am fost copleşit de bunătatea bloggerilor care mi-au spus “DA!” în câteva ore de la apelul meu timid către ei. Ştiu sigur acum că aceşti copii vor avea cadouri şi mai frumoase la acest Crăciun. Şi sunt convins că şi alţi bloggeri ne vor susţine.
Dacă ai un blog şi vrei să fii alături de noi, te rog să îmi dai un mesaj direct. Dacă ai posibilităţi materiale şi vrei să o sprijini pe Alina, la fel, te rog să îmi scrii. Adresa mea este cristian [.] manafu [@] gmail.com. Sper să aducem multă bucurie şi alinare celor 30 de copii “ai” Alinei.
Sursa foto: © Paulbinet | Dreamstime.com
Salut! Astept sa ma contactezi pe mail sau pe pagina de facebook (o gasesti pe site-ul meu). Numai bine!
[…] de Oncologie pediatrică de la Fundeni sunt mulți copii internați, chiar și acum de sărbători. Cristi a venit cu propunerea de a oferi publicitate pe bloguri pentru un brand care să ofere copiilor de […]
[…] fost cazul, am pus mereu umarul in a ajuta pentru o cauza nobila, asa a fost si de data asta, cand Cristi m-a intrebat daca doresc sa ma altur si de data aceasta in randul celor care pot aduce bucuria […]
[…] Cristi care o cunoaste pe Alina , terapeut care are in grija copii de la Fundeni, mi-a trimis un mail daca vreau sa cedez spatiu publicitar unui brand care ar putea dona tablete pentru copiii din spital. A trimis catre mine si alti multi bloggeri proiectul lui special de Craciun […]
[…] lui stă în jurul unei frumoase întâmplări: acum câteva zile, Cristian Manafu, una dintre persoanele care a făcut posibilă acestă iniţiativă (alături de Alina Iatan, Dan […]
[…] am început-o aici. Alina dorea să facă nişte cadouri copiilor internaţi la secţia de oncologie a spitalului […]
[…] atat de simplu sa faci pe cineva fericit de Craciun. Povestea incepe aici, Cristian Manafu a venit sa ne intrebe daca putem sa ii ajutam pe cei mici de la […]
[…] Îi admir pe cei care au curajul să dărâme zidul, să se expună, să-și ia timp să înțeleagă și să-i ajute dezinteresat pe cei din din jurul lor. Unul dintre acești oameni este Cristi Manafu. […]
[…] al copiilor. Cu ajutorul lui Cristian Manafu, Costin Cocioabă și Dan Pandrea, povestea a început așa. Și a continuat așa. Ca semn de apreciere a […]
Salut. Te rog sa imi stergi toate linkurile din comentarii catre alinstoica.ro.