Starcom România a lansat studiul Events Behavior in 2022, care analizează preferințele românilor în materie de evenimente. Conform noului studiu, 8 din 10 utilizatori de internet din zonele urbane (în special tineri din Gen Z) mărturisesc faptul că simt lipsa evenimentelor, la care mergeau cu scopul de a se distra și de a întâlni persoane noi. Cu toate acestea, românii au în continuare unele rețineri în ceea ce privește mulțimile de oameni și preferă să participe la evenimente organizate în aer liber, unde se simt mai în siguranță.
Anul trecut, 6 din 10 utilizatori de internet din zonele urbane (în special din generațiile mai tinere) au luat parte la evenimente. În medie, aceștia au participat la câte trei evenimente în 2021. Pentru anul acesta, 9 din 10 români, utilizatori de internet din zonele urbane, plănuiesc să participe la cel puțin un eveniment. În plus, românii plănuiesc să meargă în 2022, în medie, la 5 evenimente.
Mai multe detalii găsiți în următorul infografic.
Studiul Events Behavior in 2022 a fost realizat online, pe un eșantion format din 903 persoane cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet din mediul urban. Dintre aceștia, 802 respondenți au declarat că participă de obicei la evenimente / activități culturale. Colectarea datelor a avut loc în perioada 14 – 18 aprilie 2022.
[…] Romanii și participarea la evenimente (2021-2022) https://www.manafu.ro/2022/05/romanii-si-participarea-la-evenimente-2021-2022/ […]
bumti bumti tot anul, gata pandemia !