European Recycling Tour a strâns voluntari din 15 țări care vor încuraja locuitorii din 19 orașe europene să recicleze dozele din aluminiu și să păstreze spațiul public cât mai curat. Acțiunea organizată de Every Can Counts are loc cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, de pe 5 iunie. În România, voluntarii vor fi activi în perioada 4-6 iunie, în parcul IOR din Bucureşti
European Recycling Tour și-a propus să comunice oamenilor că păstrarea curăţeniei în spațiile publice este un efort de comunitate, că micile gesturi de zi cu zi, cum ar fi colectarea corectă a deșeurilor, ne asigură o viață durabilă și într-un mediu sănătos.
În București, European Recycling Tour se desfăşoară în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), în perioada 4-6 iunie, la intrarea dinspre statuia lui A.I.Cuza, între orele 15.00-19.00.
Pe parcursul celor trei zile, voluntarii vor încuraja oamenii să colecteze împreună cu ei dozele, asigurându-se astfel că acestea vor fi reciclate. Publicul va fi invitat sa participe concursurile CAN GAMES, să asambleze un mare puzzle cu mesaje despre reciclare şi eveniment. Cei care vor dezlega mesajele în mai puțin de un minut vor câştiga premii speciale pe loc. Pentru popularizarea evenimentului, organizatorii au creat un filtru AR dedicat, disponibil pe pagina evenimentului, iar pe hashtag-ul #EuropeanRecyclingTour2021 pot fi descoperite acțiunile din toate țările participante.
Voluntarii care participă la European Recycling Tour 2021 vor fi văzuți în Austria, Republica Cehă, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Muntenegru, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Marea Britanie.
Anul 2021 marchează prima ediţie a acestei campanii desfăşurată la scară europeană, însă conceptul din spatele acestei initiaţive există din 2017. Ceea ce a început ca o activare locală de reciclare și conștientizare va fi acum o platformă menită să amplifice mesajele cheie și să încurajeze schimbări comportamentale mici, dar importante.
Un sondaj Every Can Counts din 2020, realizat la nivel european, ne spune că mai mult de trei sferturi dintre respondenți își pun mereu sau deseori ambalajul băuturilor în coșul de reciclare atunci când sunt acasă, însă doar 48% reciclează în spații exterioare. În același timp, 93% dintre europeni ar dori să vadă mai multe coșuri de reciclare pe străzi, în spații publice, parcuri, plaje sau pe trasee.
Iniţiativa Every Can Counts a apărut în Marea Britanie, în 2009, și este probabil programul principal pentru promovarea reciclării dozelor de băutură în Europa. Astăzi, inițiativa este prezentă în 19 țări. În România, programul este derulat de Asociaţia Alucro.