MANAFU*

Abonamente Evensys

Experiența mea cu aspiratorul robot ROWENTA

Treburile casnice au fost tot timpul o provocare pentru oamenii foarte activi. Pentru cei care lucrează de dimineață, până seara. Pentru cei care pleacă la serviciu, la întâlniri și nu mai au timp și pentru casă.

Când ne rămâne doar puțin timp liber, vrem să îl ținem pentru noi și căutăm ajutoare pentru tot ce avem de făcut prin casă, inclusiv pentru curățenie.

Unii primesc ajutorul „doamnei Maria” pentru a se asigura că locuința este un mediu sănătos, mai ales acum în pandemie, când lucrăm mai mult de acasă. Alții au apelat la tehnologie pentru un plus de confort și comoditate. Avem astăzi întrerupătoare, termostate, aparate de monitorizare, aspiratoare, frigidere, și chiar dulapuri inteligente.

Dacă în 2019-2020, în bula mea, purificatoarele au fost la mare căutare, în prezent, oamenii din jurul meu au început să se intereseze mai mult de aspiratoarele robot.

Am găsit amuzante câteva postări ale unor prieteni de pe Facebook care se lăudau cu roboții lor de curățenie și cu traseul pe care aspiratorul inteligent îl făcea în casele lor. Postau capturi din aplicația aspiratorului de parca acestea erau ecografiile primului lor născut. Probabil trebuia să inventăm hashtag-ul #MândruDeAspiratorulMeu.

Poate cel mai bun aspirator pentru cei care au animale de companie

Eu am un motan. Poate îl cunoașteți din social media. Are pagina pe Instagram și poate de aceea este mai fițos decât ar trebui. Dar oare putem noi să ne judecăm pisicile? De fapt, nu noi le deținem, ci ele ne au pe noi.

Bizou are tabieturile lui. Ore aproape fixe pentru mese, pentru somn și pentru ieșit afară la joacă. Momentele lui când trage cu ghearele de orice piesă de mobilier. Și lasă păr. Păr pe care la început nu îl suportam, pe care apoi l-am acceptat și căruia, în cele din urmă, i-am declarat război.

Am primit de la Flanco la test un robot ROWENTA Explorer Animal Serie 60 RR7455WH. Un aspirator pentru orice casă, dar mai ales pentru posesorii de animale de companie.

Explorer-ul vine cu o perie specială pentru părul animalelor de companie, denumită sugestiv Perie Animal Turbo. Datorită perilor sintetici și din poliuretan, înfășurarea firelor lungi de păr este redusă, performanțele de aspirare rămânând constante mai mult timp. Este tipul de aspirator care poate fi folosit pentru orice tip de suprafață, fie că vorbim de parchet, gresie sau covoare.

Modelul este și cel mai subțire aspirator robot din gama sa, de doar 6 centimetri înălțime, ceea ce este un real avantaj pentru accesul sub orice fel de mobilier jos: canapea, pat sau masă.

Sistemul de navigație al aspiratorului robot are 3 moduri de curățare, care sunt ghidate de un giroscop și camere laterale.

Modurile de navigare sunt:
Modul Metodic – pentru acoperirea optimă a întregii suprafețe, modul standard.
Modul Precis – pentru a porni dintr-un punct și continuă aspirarea în cerc, pentru a aspira cel mai eficient într-o spirală. Acest mod este recomandat pentru momentul în care de exemplu cad firimituri
Modul Margine – care ghidează aspiratorul robot pentru a curăța pe lângă pereți și plinte.

Aspiratorul detectează inteligent tipul podelei și ajustează automat puterea de aspirare pentru eficiență maximă. Știe deci când trebuie să aspire un covor, atunci când este pe gresie sau a ajuns pe parchet. Puterea de aspirare poate fi setată, bineînțeles și din aplicația mobilă.

Pentru că animalele nu se șterg tot timpul pe lăbuțe înainte de a intra în casă, Explorer-ul este prevăzut și cu un mop și un mic rezervor de apă. Atunci când vrem să spelăm și să aspirăm în același timp, putem deci folosi mopul.

Aplicația mobilă și conectarea

Robotul se conectează ușor la telefonul mobil. Trebuie doar să apăsăm un buton, să apropiem telefonul de robot și conexiunea e realizată. Înainte de asta, instalăm aplicația Rowenta Robots, cu care vom controla aspiratorul, unde vom face setările pentru curățenie, unde stabilim pe ce suprafețe trebuie să aspire și pe care să spele.

Tot din aplicație putem crea câteva scenarii pentru robot: să aspire luni dimineața la ora 7:00, ca să fim siguri că ne trezim să plecăm la birou. Bine, la 9:00, mai degrabă. Sau putem să îl programăm cât suntem la birou să își facă treaba până revenim acasă.

Mai mult, robotul ROWENTA se conectează și cu asistenții virtuali, Google și Alexa, ceea ce ne ajută când suntem acasă și am lăsat telefoanele pe undeva. Vorbim cu el să se pună pe treabă.

Autonomia robotului este de 90 de minute la aspirare.Cred că în 90 de minute termină de aspirat și cel mai vast apartament. La mine, e de ajuns. Am un apartament normal. Și oricum dacă rămâne fără baterie, se duce singur să se încarce și apoi își reia munca imediat.

Motanul crede că îi fac în ciudă, că i-am adus un dușman în casă. Se uită la el și apoi pleacă în ultimul colț al casei, știind că robotul nu va ajunge acolo. Nu ajunge pentru că nu l-am trimis eu încă.

Cumpără acum un aspirator robot de pe site-ul Flanco cu un extra-discount de 10%, fata de cel oferit deja pe site, folosind codul CRISTI10.

Câștigă un aspirator robot ROWENTA (CONCURS INCHEIAT)

Pentru că suntem la început de primăvară, în săptămâna când oferim și primim cadouri, organizez alături de Flanco și ROWENTA un concurs ce are ca premiu exact robotul pe care eu l-am testat. Nu pe al meu, ci unul nou-nouț. E același model.

Tot ce trebuie să faceți este să mă ajutați să aleg un cadou pentru jumătatea mea cea bună, cu ocazia zilei de 8 martie. Intrați pe Flanco.ro și căutați un un gadget care s-ar potrivi unei femei active. Lăsați apoi link-ul în comentarii și numele produsului, pentru a intra în tragerea la sorți de pe 8 10 martie. Fiecare participant poate înscrie un singur răspuns, trebuie să aibă cel puțin 18 ani și să fie rezident în România.

LATER EDIT: Pentru interesul pentru concurs a crescut în ultimele zile și mai ales pentru reducerea suplimentară pentru cei care vor achiziționeze aspiratorul robot este valabilă și după 8 martie, am decis prelungirea concursului până pe 10 martie, cu anunțarea câștigătorului în seara zilei respective. Nu uitați folosiți codul CRISTI10 dacă doriți cumpărați aspiratorul Rowenta cu un discount final de 44%.

LATER EDIT 2: Mulțumesc tuturor pentru idei, în primul rând. și apoi pentru participare. Ați fost la înălțime. Să reușesc eu într-o viață să îi ofer jumătății mele atâtea cadouri. 

În urma tragerii la sorți prin Random.org, premiul va merge la Denisa Bârgău. Sunt curios ce reacție când soția va afla că „a primit” un boiler, Denisa. Oricum, felicitări ție!

490 comentarii

  1. Harcuta Oana says:

    Pentru o femeie activa mi se pare extrem de util epilatorul IPL Philips Lumea Advanced SC1994/00, deoarece, pe langa aspiratorul robot care ii economiseste foarte mult timp de la curatenie, nu mai pierde timp cu epilatul, mai ales in sezonul cald. https://www.flanco.ro/epilator-ipl-philips-lumea-advanced-sc1994-00.html

  2. Andrei M. says:

    Pentru o femeie activă aș lua un ceas smartwatch Samsung Galaxy Watch Active 2, 44mm, NFC, Pink Gold.
    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-active-2-44mm-nfc-pink-gold.html

  3. Constantin says:

    Pentru o femeie activa eu as lua un eBook Reader Kindle 2019, 6″, 8GB, Wi-Fi, Alb
    https://www.flanco.ro/ebook-reader-kindle-2019-6-8gb-wi-fi-alb.html

  4. Iorgulescu Cristina says:

    https://www.flanco.ro/perie-rotativa-rowenta-cf9540f0-1000-w-2-viteze-alb-roz.html
    O perie rotativă este numai buna pentru o femeie activă

  5. Rotaru Florentin Daniel says:

    O persoană activă aleargă mult, are activități diverse care o țin în priză. Cu siguranță seara sau când are puțin timp liber, se poate delecta și relaxa citind o carte.
    Recomandarea mea este eBook Reader Kindle Touch, 6″, 8GB, Wi-Fi, 10th Generation, Negru.

    https://www.flanco.ro/ebook-reader-kindle-touch-6-8gb-wi-fi-negru.html

  6. Pascu Raluca says:

    https://www.flanco.ro/multicooker-bosch-muc11w12-900-w-5-l-48-programe-alb-negru.html

    Cel mai bun cadou este acest multicooker, l-am primit acum o saptamana si este de poveste. Programarea intarziata este salvarea noastra iar cand si fluxul activitatilor este mare nimic nu este mai bun decat sa adaugi toate ingredientele in vas,programezi dimineata sau cand se doreste iar la ora cinei totul este gata fara nici un efort. Pana si micul dejun este mai comod pentru mine iar cand merg dupa copii stiu ca au mancarea gata de indata ce ajung. Curatarea este foarte usoara, il ador.

  7. Camelia says:

    Cred ca se potriveste unei jumatati active…. https://www.flanco.ro/smartwatch-amazfit-gts-desert-gold.html

  8. radu says:

    eu as merge pe un smartwatch, un model la reducere este
    Smartwatch Amazfit Pace, Rosu
    https://www.flanco.ro/smartwatch-amazfit-pace-rosu.html

  9. Apetrei Alexandra says:

    https://www.flanco.ro/smartwatch-fitbit-sense-nfc-carbon.html
    Eu cred ca cel mai bine unei femei active, i s-ar potrivi un Fitbit!

  10. Andra Iacob says:

    Dacă nu are deja, poate i-ar plăcea un Apple Watch ⌚ https://www.flanco.ro/apple-watch-series-6-gps-40mm-gold-aluminium-case-pink-sand-sport-band.html

    Altfel, poți să-mi spui la robot cam ce grosime de covor duce? Mă tot bate gândul și pe mine, dar nu știu dacă ar fi util sau dacă ar funcționa la ce covoare am eu în casă.

  11. Andrei M. says:

    https://www.flanco.ro/consola-nintendo-switch-ring-fit-edition-ring-con-leg-strap.html

    Un Nintendo switch sa poată fi activa și în casa 😀

  12. Tudorita Săndoi says:

    https://www.flanco.ro/smartband-fitness-fitbit-inspire-2-hr-lunar-white.html
    Smartband fitness Fitbit Inspire 2, HR, Lunar White

  13. Marius Batrinu says:

    https://www.flanco.ro/oala-sub-presiune-electrica-multifunctionala-tefal-one-pot-cy505e30-1200-w-6-l-negru-argintiu.html
    Oala sub presiune electrica multifunctionala Tefal One Pot CY505E30, 1200 W, 6 L, Negru/Argintiu

  14. Amalia says:

    https://www.flanco.ro/telefon-mobil-xiaomi-redmi-note-9-64gb-dual-sim-midnight-grey.html telefon mobil Xiaomi redminote 9 dual sim midnight grey

  15. Laura Vasilescu says:

    Un apple ipad pro 4, cred ca este un cadou potrivit pentru jumătatea ta. Bine… si o vacanță in Maldive, este o variantă de cadou pentru 8 Martie, dar nu am găsit pe Flanco.
    https://www.flanco.ro/apple-ipad-pro-4th-12-9-256gb-wi-fi-space-grey.html

  16. Morosanu Alexandra says:

    Smartwatch Samsung Galaxy Watch Active 2, 44mm, NFC, Pink Gold

    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-active-2-44mm-nfc-pink-gold.html

  17. Roxana Madalina Sandoi says:

    https://www.flanco.ro/smartwatch-amazfit-gts-rose-pink.html Smartwatch Amazfit GTS, Rose Pink

  18. Necula Diana says:

    https://www.flanco.ro/espressor-krups-dolce-gusto-lumio-kp130531-1600-w-1-l-15-bar-rosu.html#reviews Un Espressor ar fi indicat pentru o femeie activa care are nevoie de energie.☕‍♀️

  19. Modreanu Roxana says:

    Eu personal mă consider o persoana activă și am acest multicooker pe list: https://www.flanco.ro/multicooker-bosch-muc11w12-900-w-5-l-48-programe-alb-negru.html

  20. Anamaria says:

    Sigur i-ar plăcea! 🙂

  21. Constantin M says:

    Indicat pentru o femeie activa

    Perie rotativa Rowenta Brush Activ Volume & Shine CF9530, 1000 W, 2 viteze, Invelis ceramic, Mov

    https://www.flanco.ro/perie-rotativa-rowenta-brush-activ-volume-shine-cf9530f0-1000-w-2-viteze-mov.html

  22. Predescu Adina says:

    O bicicletă fitness e numa’ bună!
    https://www.flanco.ro/bicicleta-fitness-spinning-housefit-hb-8237-c.html

  23. Giurgiu Crinela Valeria says:

    Rowenta
    Aspirator vertical cu abur Rowenta Clean & Steam Multi RY8561WH, 0.5 L, 1700 W, Functi

  24. Ramona Sandu says:

    Eu te sfatuiesc sa ii cumperi un Multicooker – oala sub presiune Redmond.
    Este foooarte util in viata femeii active din ziua de azi, fiind un ajutor de nadejde in bucatarie. In plus ar fi faptul ca va economisi timp, pe care il va petrece alaturi de tine!

    https://www.flanco.ro/multicooker-oala-sub-presiune-2in1-redmond-rmc-pm381-e-900-w-5-l-13-programe-argintiu-negru.html

  25. Vitaly says:

    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-active-2-44mm-nfc-aqua-black.html

    Un ceas modern poate avea sezori de temperatură, altitudine, GPS sau busolă etc Ceasurile inteligente produse de Garmin și Samsung sunt cele mai recunoscute din acest punct de vedere, dar mai sunt și altele.

  26. Pentru o femeie de succes este suficient un laptop in geanta ..,

  27. Babici Romana says:

    După părerea mea, acest Smartband fitness Samsung Galaxy Fit 2, Rosu ar fi cadoul ideal pentru o femeie activă.
    https://www.flanco.ro/smartband-fitness-samsung-galaxy-fit-2-rosu.html

  28. VELICU TUDOR VALENTIN says:

    Cam cea mai buna varianta daca nu are deja.

    https://www.flanco.ro/epilator-ipl-philips-lumea-prestige-bri956-00.html

  29. Este un cadou foarte bun pentru o femeie căruia îi place să facă diverse retete!
    https://www.flanco.ro/multicooker-bosch-muc11w12-900-w-5-l-48-programe-alb-negru.html

  30. Bianca M. says:

    Eu as alege un Gratar electric Tefal OptiGrill + Tava pentru copt GC714834, 2000 W >>> salvezi timp cu gatitul si mai e si la reducere.

    https://www.flanco.ro/gratar-electric-tefal-optigrill-tava-pentru-copt-gc714834-2000-w.html?fbclid=IwAR1Io6TFxbnwN-goTZp1YqrrHHZi2Pojc2r-QKJ61LeNsI6rnQA9rr6S4po

  31. Mihaela says:

    Un acumulator extern Prestigio PPB111G, 10000mAh, Incarcare wireless, Negru
    https://www.flanco.ro/acumulator-extern-prestigio-ppb111g-10000mah-incarcare-wireless-negru.html

  32. Alina says:

    https://www.flanco.ro/smartwatch-samsung-galaxy-watch-3-41mm-nfc-mystic-bronze.html Smartwatch Samsung Galaxy Watch 3, 41mm, NFC, Mystic Bronze

  33. Andreea says:

    Smartwatch

  34. Cadou pentru o femeie activa: Uscator de par Rowenta CV6065F0, 2200 W

  35. Mihaela says:

    Cred ca i-ar plăcea o trotineta electrica Xiaomi mi pro2 care vine cu un cadou în plus, un smart watch https://www.flanco.ro/pachet-trotineta-electrica-xiaomi-mi-pro-2-autonomie-45-km-25-km-h-negru-smartwatch-amazfit-pace-rosu.html