MANAFU*

Abonamente Evensys

Cu gândul la următoarea vacanță

Am fost foarte aproape să vizitez Cape Town acum 11 ani, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. N-am ajuns eu, dar au ajuns niste prieteni care au ținut să îmi spună de câteva ori apoi ce am ratat.

Orașul-mamă al statului african este o destinație cosmopolită și vie. Așa îl descriu mulți călători și ghidurile de călătorie. Are toate ingredientele ce pot convinge și cel mai sofisticat turist. Istorie, locuri de vizitat, mâncare, port, munte și plajă. Mă duce cu gândul la Rio de Janeiro, un alt oraș care ar trebui să fie pe lista „Must See” a oricărui pasionat de călătorii. Eu am una pentru fiecare nouă destinație.

Am și o listă numită „Destinații de văzut în viață asta”. Am început-o în 2018, cu un plan pe 5 ani. Africa de Sud apare la capitolul „Vacanțe în 2022”. Se pare că nu sunt foarte departe de ce îmi propuneam acum 3 ani.

Poate te întrebi „De ce ar trebui să meargă cineva până la capătul Pământului?”, căci am putea considera Cape Town drept unul dintre colțurile îndepărtate ale globului. Se află la doar 180 km de Cape Agulhas, cel mai sudic punct al continentului african. Desigur, acesta ar putea fi o atracție turistică, dar este oare un motiv de a te urca în avion pentru o călătorie de 15 ore?

Când te gândești la Cape Town, ai multe motive să îți dorești să ajungi în Africa de Sud. Orașul este un mix de culturi, arome, locuri istorice și minuni ale naturii. Te așteaptă meniuri ce amestecă bucătarii europene, asiatice și, firește, africane, vinurile faimoase din Cape Winelands, apoi plajele lungi și frumoase și, nu în ultimul rând, Table Mountain, muntele cu vârf plat care îți ia răsuflarea cu priveliștea sa.

Africa de Sud și Cape Town sunt prezente în multe liste și topuri cu destinații de vizitat, din ultimii ani, cu apariții în Forbes și Conde Nast Traveller, că sa dau doar două exemple.

Mi-am adus aminte de planurile de călătorie cincinale și de Cape Town, când am primit noile sortimente de cafea Lungo de la Nespresso. Sub titulatura World Explorations, aromele Lungo sunt asociate acum cu mari orașe din lume. Avem Cape Town Envivo Lungo, Stockholm Fortissio Lungo, Tokyo Vivalto Lungo și Vienna Linizio Lungo, din oferta clasică Nespresso, dar și două sortimente noi, lejere, inspirate de tradițiile orașelor Shanghai și Buenos Aires. Primul are note fructate și aciditate fină, iar cel de-al doilea note de cereale și un post-gust dulceag.

La această gamă, important este și ambalajul realizat cu 80% aluminiu reciclat. Nespresso are un program important de colectare a capsulelor utilizate, pe care le reciclează, refolosind ulterior atât zațul de cafea, cât și aluminiul.

În această perioadă, când stăm mai mult acasă, eu folosesc serviciul de livrare al magazinului online pentru a trimite înapoi capsulele uzate. Primesc de la curier cutiile de cafea comandate și tot atunci trimit înapoi ce am utilizat și colectat separat de orice alt material. Poți, de asemenea, lăsa capsulele folosite în orice magazin Nespresso.

Găsiți întreaga gamă World Explorations în magazinul online și în cele 6 puncte fizice din București și Cluj-Napoca, inclusiv la noul centru de vânzare din Mall Sun Plaza.

Comentează