MANAFU*

Abonamente Evensys

Vodafone susține lumea artistică prin platforma „Împreună suntem mai puternici!” (P)

Suntem de aproape două luni acasă în izolare. Unii chiar și-au mutat viața integral între cei patru pereți ai casei. Distanțarea socială s-a dovedit a fi cea mai bună măsură împotriva răspândirii noului coronavirus.

Ne-am continuat activitățile zilnice cum am putut mai bine, din vârful patului, de la masa din bucătărie ori de pe canapeaua din living. Ne-am reconfigurat ziua și ne-am adaptat programul la noul mod de lucru și la noua mobilitate – mai bine zis, la lipsa acesteia.

Stăm mai mult în casă și deloc în trafic ori prin spații publice. Avem – se pare – un pic mai mult timp liber și îl petrecem consumând conținut pe dispozitivele personale. Studiile ne arată că petrecem mai mult timp la televizor și pe Internet.

Vodafone aduce divertismentul online

Sub sloganul “Împreună suntem mai puternici”, Vodafone își propune să ofere conținut live pentru noi toți care stăm acasă și în același timp susține artiștii în această perioadă dificilă.

Pe platforma online www.vodafone.ro/impreunamaiputernici, vizitatorii vor găsi spectacole artistice, clase de sport, fitness și yoga ori clase de dezvoltare personală și profesională (creativitate & utilitate, parenting, storytelling, actorie etc.).

Tudor Chirilă este curatorul avestui proiect, care reunește artiști cunoscuți precum Irina Rimes, byron, Damian Drăghici, The Mono Jacks, Cornel Ilie, Ovidiu Lipan Țăndărică, Alexandra Ușurelu, dar și artiști independenți precum Jean Gavril, Dragoș Moldovan sau Alina Manole.

Românii sunt invitați să urmărească momente de teatru live interpretate de Florin Piersic Jr., Șerban Pavlu, Dorina Chiriac sau Marius Chivu.

Mai mult, utilizatorii platformei vor avea acces la cursuri variate precum: hairstyling (Sorin Stratulat), cooking (Alex Petricean), gaming (Maximilian Ioan) sau magie (Marius Drăguș).

“Acum câteva săptămâni mă gândeam ce pot face artiștii care peste noapte s-au văzut în imposibilitatea de a-și mai exercita profesia. Am contactat câteva companii ca să văd dacă nu sunt interesate de ideea sprijinirii artiștilor prin cumpărarea de conținut pentru angajații lor. Apoi a apărut ideea platformei Împreună mai puternici de la Vodafone și mi s-a părut excelentă pentru că ea presupunea reconectarea cu publicul, așa că am răspuns imediat invitației de a mă alătura proiectului”, Tudor Chirilă, curatorul platformei digitale.

Susține artiștii și profesioniștii printr-o donație

Vizitatorii platformei pot de asemenea să susțină creatorii de conținut prin donații sub forma unor bilete achiziționate online. Este un moment foarte bun de a-i sprijini pe cei pe care îi admirăm și care acum au rămas fără activitate. Lumea artistică și multe afaceri din zona serviciilor au fost închise pe timpul pandemiei, mulți oameni rănânând fără oportunități și perspective. O donație, chiar și de numai 10 lei, este un semn de apreciere foarte bun. Eu am cumpărat bilete pentru Alt Om (1 mai) și Irina Rimes (2 mai).

“Ultimele săptămâni au fost despre adaptarea vieții noastre, activităților favorite și hobby-urilor, modului de a lucra, de a învăța, de a comunica și chiar de a socializa. Totul este acum, mai mult ca oricând, legat de tehnologie și conexiuni. Copiii noștri urmează lecții online, ne-am transformat sufrageriile în birouri confortabile, iar divertismentul și clasele de sport sunt disponibile exclusiv pe platformele de streaming. Surprinzător, dar simt că putem sta mai aproape de prieteni, de familie și de cei dragi, chiar dacă suntem fiecare în casele noastre. Sunt mândru de activitatea Vodafone, dincolo de conectivitatea pe care o oferim, de acțiunile de ajutor pentru persoanele în vârstă cu scopul de a le furniza bunuri de bază prin intermediul platformelor online și al voluntarilor. De asemenea, ne-am mobilizat toate eforturile pentru a fi direct implicați în lupta împotriva Covid-19, inclusiv prin donații pentru a susține lupta aici, în România”, a declarat Mostafa El Beltagy, Director Consumer Business Unit, Vodafone Romania.

Întregul program al momentelor live este disponibil aici.

1 comentariu

  1. Foarte tare, bravo Vodafone!

Comentează