MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum finalizezi o zi de muncă la biroul de acasă

Acum aproape un an și jumătate, când am trecut la freelancing și lucratul de acasă, a trebuit să-mi găsesc un nou ritm care să mă ajute să îmbin productivitatea cu obiceiuri care să mă țină departe de burnout, fiindcă default-ul meu e să ”îndes” cât mai multă muncă într-o zi.

Am făcut o grămadă de greșeli firești până am ajuns la formula de mai jos, care mă ajută în mod real mai ales în perioada asta când gradul ridicat de incertitudine ne poate împinge să lucrăm și mai mult, fiindcă e o zonă asupra căreia simțim că avem un pic mai mult control.

În timp, mi-am dezvoltat o serie de obiceiuri care formează un soi de ritual zilnic, pe care-l aplic fiecărui final de zi.

Scriu tot ce am făcut – task-uri importante sau mărunte – într-o agendă. Uneori fac asta și-n timpul zilei. E un obicei care mă ajută să evit sentimentul că n-am făcut tot ce-mi propusesem sau că nu am lucrat destul sau cu suficient de multă concentrare. Fac update în Asana. Dau complete la ce am făcut, actualizez deadline-urile, adaug task-uri noi – toate ca să mi le scot din minte și să nu rămân cu ele în cap peste noapte. Pun reminders în Google Calendar sau pe telefon pentru lucrurile mărunte pe care trebuie să le fac (udat florile, răspuns la un anumit mail etc.). Tot în GCal am puse și toate task-urile dintr-o zi, ca să văd cum mi se umple ziua.

Seara ajustez cât a durat de fapt să fac task-urile, fiindcă tind să subestimez durata unora dintre ele. Prin exercițiul ăsta – învățat de la Andrei Roșca – am reușit să fac estimări mai bune și să-mi setez așteptări mai realiste. Am și Asana conectat la GCal. Deși task-urile nu se pot așeza pe ore, e util să ai informația într-un singur loc și să știu ce priorități am în fiecare zi.

Folosesc OneTab să-mi curăț browser-ul fără să-mi fie teamă că pierd ceva care o să-mi trebuiască a doua zi. E unul dintre add-on-urile de bază pe care le folosesc și e disponibil pentru toate browserele (Chrome, Firefox, Brave). Dau shutdown computerului. Nu sleep, ci shutdown. Încerc să fac asta până la 7 PM, odată cu partenerul de viață. Am văzut că, dacă las laptopul în sleep, tind să-l deschid și după ”program”. Pun laptopul deoparte, cu tot cu agende și alte notițe.

Nu am niciun fel de alertă pentru emailuri, dar am limite setate în ScreenTime pentru aplicațiile care te fac să uiți de tine (Twitter, Instagram, Youtube) ca să nu las laptopul și să trec pe telefon. Dacă îmi vin idei după muncă, când creierul se relaxează, le pun în Google Keep ca să le pot relua a doua zi. Iar dacă muncesc “peste program”, îmi dau niște extra timp a doua zi ca să am un ritm un pic mai lejer, să nu fiu la fel de productivă și să fiu ok cu asta.

Unde vreau să ajung? Să-mi fac un profil separat pe laptop care e doar pentru work stuff, astfel încât, dacă vreau să mai lucrez la proiectele personale, s-o pot face separat și cu mai puține tentații. Să leg shutdown-ul de alt obicei: sunat părinții, făcut o cană de ceai, făcut mișcare etc., ca să-i dau creierului și mai multe semnale că e OK să se relaxeze și să se deconecteze până a doua zi.

Fotografia unui birou de acasă în vremea Coronavirusului. Sursa: Adrian Cristea

Articol dintr-o serie de 12 puncte de vedere scrise de profesioniști din marketing, comunicare, media, digital șu business, care au constituit a treilea newsletter special FOMO. Nu știi ce e FOMO? Află aici!

1 comentariu

  1. […] Cum finalizezi o zi de muncă la biroul de acasă […]

Comentează