După câțiva ani de liniște sub dominația Facebook și ascensiunea Instagram, 2019 a adus în prim plan fenomenul momentului în România și la nivel mondial: TikTok. Am scris despre noua rețea de socializare prin clipuri video la începutul acestui an aici. Datele despre TikTok nu sunt făcute publice, însă, pe surse, ar fi în acest moment în jur de 2 milioane de utilizatori activi pe lună, ceea ce îi conferă statutul de „rețeaua cu cea mai rapidă creștere în România” din istoria social media.
În rest, ne-am bucurat cât mai mult de stories pe toate platformele principale, de creșterea interesului pentru fintech (Revolut a ajuns la aproape un milion de utilizatori în România) și, ca în ultimii ani, ne-am petrecut timpul mai mult pe Facebook, YouTube, Instagram și Netflix. De notat ar fi pașii mari făcuți de LinkedIn spre a deveni o rețea socială adevărată.
Este primul an din istoria acestui bilanț anual când în vârful topului preferințelor sociale urcă o aplicație de mesagerie, semn că am pus mai mult preț pe comunicarea directă decât pe cea publică, în 2019.
Iată lista serviciilor web pe care eu le-am folosit cel mai mult anul trecut. Am scos Flipboard, Spotify și Waze, pentru că deși au o componentă de socializare, nu am folosit-o pentru a crea conexiuni și interacțiune, însă rămân servicii web importante pentru mine.
Top platforme sociale 2019
Ce servicii mobile și online am folosit personal mai mult în 2019
1. Facebook Messenger
2. Facebook
3. Instagram
4. LinkedIn
5. WordPress
6. YouTube
7. WhatsApp
8. Feedly
9. Twitter
10. Pinterest
11. Diigo
12. Google Plus
13. Swarm
14. Reddit
15. TikTok
Iată şi ediţiile anterioare: 2018, 2017, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007.
Care sunt platformele tale favorite?
Google Plus s-a închis pe 2 aprilie 2019. Nu cred că mai avea rost să fie inclus în top. 🙂
[…] zvonește că ar fi 2 milioane de utilizatori activi pe lună din România. Ar fi rețeaua socială cu cea mai mare creștere din țara noastră (mi se pare cumva normal, […]
TikTok nu pare genul de retea care sa reziste in timp. Eu cred ca va disparea la fel de repede cum a aparut.
Ma mira faptul ca Linkedin e atat de sus in top
[…] CITESTE ARTICOLUL COMPLET […]
[…] şi ediţiile anterioare: 2019, 2018, 2017, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, […]
[…] şi ediţiile anterioare: 2020, 2019, 2018, 2017, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, […]