MANAFU*

Abonamente Evensys

Lucrezi în IT? Vino în echipa de vizionari de la VIAVI

Cei mai apreciați lideri din lumea afacerilor astăzi sunt oameni de tehnologie. Indiferent de domeniul în care activează, toți au cel puțin un lucru în comun: viziunea. Și probabil acest lucru ne-a făcut pe mulți să îi admirăm în timp. Să îi urmărim în presă la început, apoi în social media sau mai nou în documentare TV.

Oamenii aceștia au scris și scriu istorie în domeniile lor, în software, electronice, auto, comerț online, Internet, social media ori chiar în inginerie aerospațială. Fără viziune, ei nu ar fi fost apreciați astăzi atât de mult și, în plus, noi nu am fi beneficiat de multe produse și servicii fără de care nu ne concepem viața acum.

Când viziunea te ajută la nivel personal

O viziune clară este importantă pentru fiecare profesionist în parte. La nivel individual, ne ajută să ne urmăm visul sau să atingem obiectivele de carieră.Viziunea este în același timp și un pariu, un act de curaj, chiar și un test de rezistență la schimbare. Te scoate din zona de confort, însă în final îți aduce foarte multe satisfacții. Spun asta din experiență personală.

Am fost mereu atras de comunicarea online, din primul moment când am deschis un browser acum mai bine de 20 de ani. Am învățat singur despre Internet și beneficiile sale și apoi i-am învățat pe alții. M-am implicat în dezvoltarea unor proiecte online și mai apoi am devenit ambasador neoficial al social media.

Am știut mereu că Internetul va fi prezent în viețile noastre mai mult decât o simplă căutare pe Google, un chat pe Yahoo Messenger sau o căsuță de e-mail pe Hotmail.

Am pornit pe cont propriu în urmă cu 13 ani, dorind să promovez Internetul prin evenimente. Doi ani mai târziu lansam una dintre primele agenții de social media de la noi și pariam pe viitorul blogurilor, rețelelor sociale și al aplicațiilor mobile. Închideam ochii și încercam să îmi imaginez ceea ce urma să se întâmple. Pot spune astăzi că am pariat bine.

Am pus o parte din povestea mea în următorul clip, realizat la invitația companiei VIAVI Solutions România.

Când viziunea te aduce într-o companie vizionară

Astăzi mulți tineri la început de carieră și chiar profesioniști cu multă experiență aleg să se alăture unor companii vizionare. Probabil închid ochii și văd cum inovează alături de companii cu viziune. Văd cum creează tehnologii, produse și servicii revoluționare.

Compania americană VIAVI Solutions are în București un centru de cercetare și dezvoltare, un adevărat hub de inovație globală în IT, unde cei 90 de specialiști angajați deja se pot considera vizionări și pot spune că își aduc contribuția la dezvoltarea tehnologiilor viitorului, în domeniul comunicațiilor mobile.

Cu toții am auzit de tehnologia 5G și de impactul major pe care îl va avea nu numai la nivelul nostru, că utilizatori ai telefoniei mobile, ci și în multe domenii din afaceri și societate.

Trecerea la 5G este cu adevărat un pas important în comunicații. Vom avea viteze în transmisiile de date de cel puțin 10 ori mai mari față de ce primim în prezent de la operatori. Acest lucru înseamnă că un film la calitate bună va fi putea fi descărcat în mai puțin de un minut. Viteza de răspuns și interacțiune a dispozitivelor interconectate crește atât de mult, fără urme de latență sesizabile, oferind o mai mare siguranță în domenii importante precum cele auto și aero, cel puțin. „Internetul lucrurilor” va fi pus cu adevărat la treabă, 5G permițând conectarea unui număr foarte mare de dispozitive simultan, care pot transmite între ele un volum mare de date.

De la București, inginerii de la VIAVI participă acum la crearea tehnologiilor care vor optimiza rețelele 5G viitoare la nivel global. Cei 90 de „vizionari” folosesc tehnologii precum Cloud, Machine Learning, Artificial Intelligence sau Big Data și contribuie cu idei și soluții pentru viitorul pe termen scurt și mediu al tehnologiei 5G.

VIAVI își mărește acum echipa pe următoarele poziții: Embedded C++ Developers, FPGA Engineers, Senior Cloud Developers, NCI Integration Engineers, Senior FrontEnd Developers, QA Automation Engineers și C++ Developers. Detalii complete găsiți aici.

Despre VIAVI Solutions

VIAVI Solutions (NASDAQ: VIAV) este unul din liderii globali în furnizarea de soluții pentru testarea, măsurarea și optimizarea rețelelor. Compania oferă soluții de vizibilitate end-to-end pentru rețele fizice, virtuale și hibride, permițând astfel clienților să optimizeze conectivitatea, calitatea experienței și profitabilitatea. VIAVI este, de asemenea, expert în managementul luminii și furnizează straturi de acoperire și pigmenți speciali, dar și soluții pentru securitate optică, pelicule și senzori 3D.

***
Blogul Manafu.ro este implicat în campania de promovare a ofertei de job-uri a VIAVI Solutions.

Comentează