MANAFU*

Abonamente Evensys

7 motive pentru a instala Bitdefender Total Security 2020

An de an, poate chiar lună de lună, amenințările informatice devin tot mai sofisticate. Viața noastră digitală este amenințată pe toate canelele și platformele digitale.

Fiecare nouă găselniță din lumea tehnologiei este amenințată deja ori este pe cale de a fi atacată. Fiecare dispozitiv conectat la Internet devine o țintă pentru atacatorii cibernetici.

Tehnologia ne ajută foarte mult astăzi, dar ne poate da și bătăi de cap nedorite sau ne poate cauza probleme majore.

Bitdefender Total Security 2020

Bitdefender a lansat de curând suita Bitdefender Total Security 2020, un pachet ce oferă soluții de protecție avansate împotriva amenințărilor informatice. Mai mult, suita 2020 pune un accent sporit pe intimitatea noastră online, cu noi tehnologii ce ne feresc de folosirea intruzivă a datelor noastre personale.

De la un an la altul, de la o ediție la alta, suita Total Security își perfecționează soluțiile deja lansate și adaugă măsuri de protecție pentru amenințăriile actuale. Iată 7 lucruri care fac din Bitdefender Total Security 2020 soluția potrivită atât pentru utilizatorii Windows, cât și pentru cei cu iOS:

1. Extensia anti-tracker pentru Windows sau MacOS ne arată ce informații personale sunt strânse în spatele fiecărei pagini vizitate pe Internet. Acest modul îți permite un control în relația ta cu companiile care ne servesc reclame pe baza datelor personale sau a istoricului nostru de navigare. Cu alte cuvinte, nu vom mai vedea reclamele lor.

2. Web Protection pentru dispozitivele iOS vine ca o măsură necesară pentru o experiență pe Iphone sau iPad fără palpitații. A trecut vremea în care cu naivitate credeam că produsele Apple nu sunt expuse amenințărilor și că doar cele cu Android au problemele de securitate. Atacatorii au devenit mai isteți și de aceea avem nevoie de o filtrare în timp real a traficului pe aparatele cu iOS.

3. Protecția anti-phishing pentru iOS este o măsură de prevenție complementară pentru un utilizatorii Apple. De acum, tentativele de înșelătorie (phishing) sunt monitorizate permanent și sunt oprite tenativele de sustragere a datelor de card ori personale în orice browser folosim, când accesăm fără să știm pagini de Internet cu activitate frauduloasă.

4. Controlul parental este adaptat la grijile actuale ale parinților. Tradițional, parental control ne ajuta să monitorizăm timpul petrecut de copil pe dispozitive, site-urile accesate și să blocăm anumite pagini, ce afișează conținut nepotrivit. Acum, Bitdefender ne permite să urmărim locația copilului și traseul său către școală. Cu funcția “Sosire în siguranță la destinație” evităm să îi „stresăm” cu telefoane suplimentare pe micuți.

5. Protecția microfonului completează protecția pentru camera web și împreună ne protejează de spionajul digital. Există deja cazuri în care s-a dovedit că prin microfoanele dispozitivelor, discuții private au fost auzite de persoane străine. Modulul Bitdefender ne spune ce aplicații activează microfoanele calculatoarelor noastre. Noi decidem dacă permitem accesul sau nu al aplicației. Aceasta nu este blocată by default, atenție!

6. Securizarea tranzacțiilor bancare este realizată printr-un browser dedicat, cu ajutorul căruia putem face shopping online și operațiuni bancare fără griji. Un modul suplimentare de protecție este și Portofelul Bitdefender, un fel de seif ce păstrează parolele și datele cardurilor noastre și ne oferă opțiunea completării automate a formularelor web.

7. Protecția anti-ransomware este asigurată în mai multe straturi, pentru a stopa și cele mai noi practici înșelătoare. În acest moment, soluția Bitdefender folosește o tehnologie bazată pe detecție comportamentală pentru a preveni infectările calculatoarelor noastre, protejând astfel documentele importante împotriva criptării. În plus, funcția de Remediere Ransomware, disponibilă încă de la versiunea anterioară, identifică orice tentativă de criptare a fișierelor și creează automat o copie de rezervă a acestora.

Discount de 47% pentru Bitdefender Total Security 2020

Testele și premiile internaționale susțin calitatea produselor Bitdefender, care au ajutat până acum peste 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume să se protejeze împotrivă amenințărilor informatice. Pe site-ul companiei, este disponibilă acum o foarte bună ofertă pentru primul an de abonament Bitdefender Total Security 2020: 159.98 lei (de la 299.99 lei) pentru utilizarea suitei pe 5 dispozitive.

Comentează