MANAFU*

Abonamente Evensys

Vodafone este prima rețea din România care anunță lansarea serviciilor mobile 5G

După o demonstrație inedită la începutul anului, când o hologramă a „urcat” pe scena unui concert să cânte alături de vocalistul trupei Viță de Vie, Vodafone a anunțat astăzi că activează primele stații radio 5G în rețeaua sa mobilă SupernetTM 5G și permite românilor să aibă acces la specificațiile extraordinare ale acestei tehnologii de ultimă generație.

Astfel, clienții Vodafone România vor fi primii care se vor bucura de potențialul tehnologic al rețelei 5G de îndată ce telefoanele 5G vor fi disponibile pe piață. Cei interesați se pot înscrie de acum pe site-ul operatorului pentru a beneficia cu prioritate de serviciile 5G furnizate de Vodafone România.

”Suntem încântați că rețeaua noastră SupernetTM 5G este acum activă în zonele aglomerate din București și se va extinde în alte câteva orașe mari din România până la finalul anului 2019. Suntem mândri să fim pionierii acestei călătorii noi și interesante pentru serviciile de comunicații mobile, unde tehnologia și inovația se vor uni pentru a asigura cea mai bună experiență digitală pentru români”, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone România.

De-a lungul istoriei sale pe piața locală, Vodafone România a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servici GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Anul trecut, Vodafone România a lansat prima rețea NB-IoT din România cu acoperire națională pregătită să ofere companiilor posibilitatea de a beneficia de o gamă largă de soluții și de aplicații menite să îmbunătățească şi să eficientizeze procesele de afaceri.

Sursa: Comunicat Companie

Comentează