YouTube este al doilea motor de căutare în lume și în România. La noi, este folosit lună de lună de peste 10 milioane de români, reprezentând mai mult de jumătate din populația țării. Dintre utilizatorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 99 de ani, aproape 50% au pănă în 34 de ani, fiind reprezentanții celor două generații – Y și Z – care s-au îndepărtat cel mai mult de media tradiționale, după cum ne arată multe studii.
Nu știm câți dintre copiii sub 14 ani intră astăzi pe YouTube, pentru a întregi tabloul utilizatorilor, dar avem semnale că o mare parte (9-13 ani) renunță la clasicul TV în favoarea platformei video, în particular, și a social media, în general. Urmărind cumva acest trend, Google a lansat recent YouTube Kids în România, pentru a ajunge și la generația foarte tânără (3 – 13 ani).
Toate aceste informații sunt știute probabil de toți oamenii de marketing, care fie sunt activi în mediul online, fie sunt la curent cu tot ce e relevant în media astăzi. Însă mulți dintre ei nu știu ce se întâmplă pe YouTube, dincolo de clipurile muzicale luate de pe MTV, cine sunt creatorii, ce se creează și ce animă milioane de oameni la noi și miliarde la nivel global zi de zi.
Cum cred că dincolo de cifre un om de marketing și comunicare trebuie să fie la curent cu tot ce e nou, relevant și chiar trecător pe marile platforme social media, am compilat în acest articol (aproape) toate conceptele (termeni, tendințe, idei de conținut) de pe YouTube (și chiar în afara lui).
AMA
Este prescurtarea de la Ask Me Anything și nu de la Against Medical Advice. Termenul este asociat mai mult cu platforma Reddit, însă și-a făcut loc și în vocabularul youtuberilor.
ASMR
Prescurtarea vine de la Autonomous Sensory Meridian, iar pe YouTube conceptul e reprezentat de clipuri video în care diverși oameni scot sunete joase sau vorbesc șoptit. Se spune că astfel de clipuri au un efect de calmare.
BAE
Nu e un termen specific YouTube. E ca YOLO sau FOMO, mai degrabă. E răspândit pe tot netul și apare în titlul multor piese muzicale de pe YouTube. BAE vine de la Before Anything Else și este un sinonim pentru tot ce este cool.
Challenge
Termenul nu și-a pierdut sensul inițial, acela de a provoca o persoană să facă sau a face singur ceva ce în mod normal nu ar/ ai face. Pe YouTube are o acoperire foarte mare, de la provocări mici și nesemnificative, la unele ilare și până la cele stupide ori periculoase. YouTube a schimbat termenele și condițiile în urma FOMO Challenge și Bird Box Challenge.
Collab
Vine de la collaboration și cel mai adesea este un video făcut în colaborare de doi youtuberi cu scopul de a se promova reciproc. Există de asemenea colaborări între youtuberi și brand-uri.
Dab
Este un gest pe care îl fac muzicienii, youtuberii, sportivii, ce provine din cultura hip-hop, fiind considerat un semn al victoriei.
Discord
O aplicație foarte populară, prin care gammerii comunică între ei în timpul jocurilor, trimițând texte, imagini, clipuri, pe un sistem similar cu mIRC.
Diss track
O piesă muzicală în care autorul vorbește despre un alt youtuber, cu scopul de a demonstra inferioritatea persoanei, chiar și din prietenie. Unii youtuberi lansează clipuri la adresa mai multor persoane, cu intenția de a le provoca să facă diss-uri.
DM
Un termen ceva mai cunoscut. Vine de la Direct Message și a devenit popular odată cu creșterea utilizării platformelor dark social (WhatsApp, Messenger, Telegram etc). Astăzi DM-ul e foarte popular pe Instagram și Snapchat.
Gang
O colaborare între mai mulți youtuberi strânși într-un fel de grup muzical, care produc piese cu accente hip-hop. Cele mai cunoscute gang-uri de la noi sunt 5GANG, PNCKS, L.A. GANG, Gașca GANG.
Giveaway
Un concurs ce ofera de obicei produse inedite sau dorite de audiența youtuberilor, organizat cu scopul de a crește numărul de abonați atât pe YouTube, cât și pe alte rețele sociale.
Hate
Pe Internet, poate fi un mod bizar de a arăta apreciere cuiva sau o formă de agresiune sub sau chiar peste limita bullying-ului. Adesea este doar o defulare la umbra anonimatului.
Haul
O sesiune de shopping care se finalizează cu un clip în care sunt prezentate produsele cumpărate. Uneori cumpărăturile devin subiectul unui ghid tematic (tutorial).
Hype beast
Este tipul care colecționează haine scumpe și le prezintă sub diverse combinații în clipuri video, scopul final fiind acela de a-și impresiona audiența. Sunt însă mulți hype beasts care nu „fac” YouTube.
Mukbang
Termenul s-a născut din combinația a două cuvinte coreene (“muk-ja” – a mânca și “bang-song” – a difuza) și este atribuit youtuberilor care consuma mâncare în cantități mari în fața camerei pentru transmisiuni live sau vloguri.
Prank
Farsă filmată, de multe ori cu tentă negativă, făcută cu scopul de a stârni reacția protagoniștilor și a celor care privesc isprăvile. Multe glume sunt forțate sau chiar regizate.
Rap Battle
O confruntare în piese rap, împrumutată din lumea hip-hop, văzută mai degrabă ca o colaborare între youtuberi pentru a se promova reciproc. Dacă în hip-hop, măiestria este în rime, pe YouTube, e mai mult în insulte nevinovate. La noi, e cumva un joc între prieteni.
Reaction
Clipuri video în care protagoniștii reacționează la diverse evenimente. În mod obișnuit, clipurile surprind reacții la clipuri muzicale. Uneori, în colțul ecranului apare și clipul față de care youtuberul reacționează.
Roast
Un mișto fin, făcut cu multă istețime, atunci când interlocutorul se așteaptă mai puțin. Un clip cu insulte bine alese și momente de ridiculizare simpatice.
Routine
Clipuri care arată obiceiurile youtuberului, cel mai adesea din diminețile sale: ce face mai întâi când se trezește și cum își începe ziua.
Savage
O denumire dată celor care fac roast-uri ori prank-uri în mod constant, celor care sfidează normele și celor care nu pun preț pe consecințe.
Slime
Un amestec lipicios creat în casă din lipici, sclipici, detergenți și alți aditivi, care se întinde în toate felurile. De obicei, clipurile cu slime sunt niște ghiduri de preparare.
Story time
Povestea vieții așa cum s-a întâmplat sau cum a fost inventată, cu multe detalii, povești și învățăminte. O dramatizare a unor episoade din viața youtuberilor.
TikTok
Cel mai nou trend în social media care a prins și în România. O aplicație de mobil ce oferă utilizatorilor instrumentele de a crea clipuri muzicale scurte sau momente amuzante.
Trap
Un gen de muzică derivat din hip-hop, ce a cunoscut ascensiunea începând cu anii 2000. O alternativă mai zgomotoasă, chiar stridentă a rap-ului clasic, cu versuri care nu prea sunt difuzate la radio.
Twitch
O platformă de live streaming dedicată gamerilor. Pasionații de gaming vin pe Twitch pentru a-i vedea pe alții jucând. În prezent, 15 milioane de oameni din întreaga lume intră zilnic pe platformă. Este cumva un concurent al YouTube pe segmentul gaming.
Lista rămâne deschisă în comentarii.
Sursa foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
F O M O . – un newsletter lunar ca o revistă de social media
Peste 1.000 de oameni de marketing și comunicare, manageri și influencers din România s-au abonat la F O M O ., newsletter-ul gândit ca o revistă de social media, pentru că – nu-i așa? – nimeni nu vrea astăzi să rămână pe afară ori să nu știe ce se întâmplă în jurul său (sindromul Fear Of Missing Out). F O M O . aduce așadar lună de lună o selecție de știri, tendințe, campanii, instrumente, ghiduri și studii ca o doză puternică de informație. Poți vedea prima ediție aici și te poți abona ușor aici.
Foarte tare articolul, multumesc pentru informatie 🙂