MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum să îți crești afacerea prin închirierea de echipamente

Calif este o poveste de succes din București, despre care a auzit probabil toată țara. Este povestea unui business mic, lansat de câțiva prieteni, care a crescut în timp prin brand-ul coerent creat, poziționare clară, calitatea dovedită a produsului și prin marketing deștept. Desigur, în spate sunt investiții făcute în timp, iar acum are chiar și un investitor strategic. Și încă ceva.

Îți dezvolți afacerea fără să îți blochezi banii de investiții

Puțini știu că dezvoltarea brand-ului Calif, cu toate ramificațiile sale, se datorează într-o oarecare măsură și unei decizii înțelepte, zic eu, de business. Mai precis, o decizie de investiții.

Calif este una dintre afacerile din România care au ales să nu își blocheze banii într-o investiție directă, ci să închirieze pe termen lung echipamentele necesare. Este o cale rapidă și convenabilă de finanțare, care este cunoscută pe toate piețele dezvoltate, de zeci de ani.

Calif a ales să lucreze cu grupul GRENKE, prezent în România și în alte 31 de țări de pe 5 continente.

Recent, m-am întâlnit cu o parte din managementul grupului în România și am aflat o serie de informații utile celor care vor să își extindă afacerea actuală.

GRENKE finanțează aproape orice tip de echipamente

Modalitatea de finanțare preferată de firmele românești este închirierea, spun cei de la GRENKE. Antreprenorul sau managerul face un contract de închiriere pe 18 – 60 de luni, iar la final poate să returneze echipamentele, să prelungească contractul sau să cumpere bunurile la valoarea de piață. Varianta aceasta este avantajoasă în cazul companiilor care depind de tehnologii ce se actualizează continuu. De altfel, 60% din cifra de afaceri GRENKE în România vine din echipamente IT.

Acest tip de finanțare este deschis și pentru lanțuri de cafenele și în general firme din HoReCa (cum a fost și cazul Calif), săli de fitness, saloane de cosmetică, service-uri auto, spații de depozitare și pentru multe alte servicii pe diverse nișe. Doar întrebați la GRENKE și dacă deja nu au închiriat, sigur găsesc o soluție rapidă.

Și clienții sunt foarte diferiți, de la persoane juridice și PFA-uri, până la IMM-uri și întreprinderi mari. Însă pentru a închiria echipamente, firma trebuie să aibă cel puțin un an de activitate și niște rezultate bune în business. Un start-up nu ar putea deci aplica de la început la serviciile GRENKE.

Mi s-a părut interesant să aflu că valoarea minimă de finanțare este de minimum 500 euro + TVA, ceea ce dă șansa multor firme de a-și finanța echipamente mai mici sau nu neapărat costisitoare.

Închiriere versus achiziție – ce avantaje sunt

Noi românii suntem foarte atașați, în general, de lucruri, dar nu întotdeauna merită să faci o achiziție, să îți blochezi astfel banii în echipamente, mai ales când ai planuri de dezvoltare. Îi ții pentru alte investiții. Închirierea pe termen lung vine cu o serie avantaje:

• Planificarea cheltuielilor – Chiria fixă pe perioada închirierii nu aduce schimbări în bugetul firmei.
• Costuri mai mici – Accesul la echipamente performante, care trebuie actualizate periodic, țin costurile mai mici când sunt luate în chirie.
• Acces la ultimele tehnologii – În zona IT, e nevoie mereu de acces la echipamente de ultimă generație și acestea pot fi obținute prin închiriere.

Câteva cifre interesante despre GRENKE în România
• Avansul la încheierea contractului este 0%.
• Răspunsul pe dosar vine în 24 de ore lucrătoare
• Contractul are o singură pagină.
• Un contract de 500 euro + TVA poate finanța 2 sau 3 tipuri diferite de echipamente.
• Media pe contract a fost în 2018 de 12.150 euro + TVA

Vă recomand să stați de vorbă cu echipa GRENKE, să vedeți ce soluții au pentru nevoile voastre de echipamente.

***

Blogul Manafu.ro este implicat în campania de comunicare Grenke în România.

1 comentariu

  1. Buna ziua.
    Unde gasesc un catalog cu aparatura dumneavoastra pt un salon de infrumusetare,tatuaje si clinica chirurgie estetica
    Multumesc.

Comentează