MANAFU*

Abonamente Evensys

Top Social Brands 2018

Brand-urile Samsung, Coca-Cola și Lidl ocupă primele trei poziții în Top Social Brands 2018. Top 10 este completat de Avon, Vodafone, KFC, Banca Transilvania, Telekom, McDonalds și Orange.

Samsung și Coca-Cola, brandurile aflate pe primele locuri ale clasamentului, sunt cele care au reușit să comunice coerent și eficient pe toate canalele care contează în rândul audiențelor lor.

Rezultatele studiului au fost anunțate în cadrul conferinței Top Social Brands. Topul, aflat la a zecea ediție, reunește 75 de branduri care au derulat cele mai multe campanii și activități în social media. Cea mai spectaculoasă creștere din top 10 a avut-o în acest an KFC, care a urcat 14 locuri față de ediția precedentă.

Clasamentul celor 75 de branduri poate fi accesat aici. Studiul poate fi citit integral și în Revista Biz.

Metodologia studiului

Top Social Brands 2018 este realizat pe baza activităților desfășurate de brandurile active în social media, în intervalul 25 aprilie 2017 – 25 aprilie 2018.

În analiza brandurilor, au fost luate în calcul toate tipurile de activități care pot fi desfășurate pentru promovarea în social media: blog de companie / blog de brand; campanii pe bloguri (bannere, postări, teste, blogger ambasadors, endorsement pe bloguri, proiecte speciale cu bloggeri); campanii cu videobloggeri; pagina de Facebook; aplicații Facebook; grupuri de Facebook; cont de Twitter; cont de companie pe LinkedIn; cont YouTube; cont Instagram; activități de brand (promovare, interacțiune, customer care) în noi rețele sociale (Snapchat, WhatsApp, Telegram); campanii de promovare sau endorsement pe paginile de Facebook ale unor celebrități; campanii de advertising (paid media) în rețele de socializare de nișă și aplicații mobile (Shazam, Instagram, Twitter, Foursquare, Flipboard); proiecte speciale video (conținut dedicat pentru YouTube sau Facebook sau transmisiuni live pe website-uri, parte din campanii de promovare); site cu user generated content; inițiator / sponsor la evenimente dedicate promovării prin social media; customer care / customer relationship în social media (pe Facebook, forumuri, căutări pro-active pe forumuri); activități de recrutare prin social media; monitorizare activă a social media (menționarea instrumentelor folosite); alte conturi de social media (Pinterest, Snapchat, Tumblr etc.) sau alte activități în afara celor menționate mai sus.

Înscrierile pentru includerea în Top Social Brands au fost deschise timp de două luni pentru companiile și agențiile care au dorit să participe la acest studiu. Brandurile din clasamentul de anul trecut au fost incluse în mod automat în analiza din 2018. Nu au fost incluse în analiză branduri de media sau activități de autopromovare desfășurate de agențiile de comunicare.

Top Social Brands 2018 a rezultat în urma ponderării rezultatelor înregistrate de branduri în două clasamente preliminare: topul ZeList bazat pe apariții și viewership (40%) și topul realizat de revista Biz pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra peisajului social media din România (60%).

Foto: Dreamstime.com

2 comentarii

  1. KFC a urcat 14 locuri față de ediția precedentă. Trist 🙁

  2. 3Dart Studio says:

    Foarte interesant acest top si deloc surprinzatoare evolutia KFC. Au avut campanii bine gandite, mesaje clare si o prezenta online si offline constanta si eficienta cu focus pe consumator.

Comentează