Odată cu începerea New York Fashion Week, brandul de îmbrăcăminte DIESEL a găsit o modalitate inteligentă de a ieși în evidență și de a apărea în revistele de profil, lansând o tarabă de produse cu logo-ul greșit DEISEL și cu sloganul “For successfull living” (corect: “For Successful Living”).
Nu am scris greșit: produsele au fost prezentate ca fiind falsuri, dar aveau, de fapt, calitatea DIESEL, sub logo-ul DEISEL. Fiind produse în serie limitată și beneficiind de o campanie de imagine care a apărut deja în reviste precum Vogue sau The Cut, este de așteptat ca piesele fals-autentice DEISEL să devină obiecte de colecție și să se vândă cu mult peste prețurile la care au fost cumpărate. Și aici vine aspectul cea mai interesant al întregii campanii: obiectele de îmbrăcăminte au fost vândute la preț de cópii, cu 20 de dolari bucata.
Magazinul unde s-au vândut produsele DEISEL a fost, de fapt, o gheretă pe Canal Street, una dintre străzile cunoscute în New York pentru produsele fake oferite trecătorilor de vânzători ambulanți.
Și pentru că produsele au avut succes, se pare că ele vor putea fi cumpărate și online, din magazinul oficial Diesel. Lansarea la nivel global a colecției DEISEL cu “cele mai originale copii pe care le vei purta vreodată” a avut loc astăzi. Stocul a fost epuiza și este așteptată o nouă serie pe 15 februarie, aici.
Motivul acestei colecții inedite invocat de fondatorul DIESEL, Renzo Rosso, este “dorința de a nu ne lua prea în serios”. El spune că au fost intrigați de apetența pentru logo-uri, dar și de lumea culturii falsurilor, așa că au atăcat problema în felul lor: jucăuș și ironic în același timp.
Rosso a mărturisit că deși nu și-a cumpărat niciodată nimic de pe Canal Street, merge des pe acolo, ca să afle care sunt cele mai copiate produse DIESEL. “Dacă te copiază cineva, înseamnă că brandul tău este valoros și în mintea consumatorului; asta e un fel de cercetare de piață în lumea reală”, a spus Renzo Rosso pentru thecut.com. Bineînțeles, DEISEL este marcă înregistrată – o spune chiar fondatorul brandului.
DIESEL și-a creat, astfel, propriu brand knock-off, care îi celebrează pe cei care ignoră în mod flagrant regulile și care poartă, cu încăpățânare, exact ce vor ei. Această colecție este modul prin care îți poți arăta stilul unic. Campania a fost concepută împreună cu Publicis. Pe aceeași idee, DIESEL a lansat, în toamna anului trecut, un spot publicitar ce urmează ideea “Go with the flaw” (un joc de cuvinte – corect este “go with the flow”).
Cred ca riscul ar fi sa deschida cutia Pandorei.. 🙂
Altminteri, super ideea campaniei!
[…] Țoale: DIESEL și-a lansat propria colecție de fake-uri: DEISEL […]