MANAFU*

Abonamente Evensys

Nespresso îți aduce cadoul perfect de Crăciun

Mulți lasă pe ultima sută de metri cumpărăturile de Crăciun, inclusiv cadourile pentru cei dragi. Nu e ceva neapărat rău, e doar un mic stres pe care an de an ne propunem să îl combatem, dar de care uităm imediat după noaptea de Revelion. Pentru cei care au puțin timp la dispoziție și mai ales caută ceva deosebit, chiar memorabil, frumos și funcțional în același timp, am gândit un mic ghid alături de Nespresso.

Pentru mine, Nespresso e un love brand. Sunt consumator de mulți ani și de anul acesta un promotor al produselor sale. Am deci acces la toate noutățile. Și au fost destul de multe anul acesta. Dintre toate aparatele disponibile online sau în magazine, am ales 3 modele care să satisfacă multe gusturi.

Cadoul Sofisticat

Model: NESPRESSO CREATISTA
Pentru cine: Pasionați de design, Fani ai latte-ului
De ce: Este modelul care se apropie cel mai mult de espressoarele profesionale, ce impresionează atât prin design-ul în stil Breville, dar mai ales prin faptul ca oferă posibilitatea creării de Latte Art autentic, acasă, aidoma celor obținute în cele mai bune cafenele din oraş. Mai mult, Creatista Plus încălzește laptele în doar 3 secunde, are 7 reţete prestabilite pentru prepararea cafelei și oferă 11 opțiuni pentru alegerea temperaturii. Combinând toate opțiunile puse la dispoziție, practic poți crea un număr nelimitat de rețete. Creatista Plus este un aparat rezistent, cu un sistem de curățare rapidă, cu un display pe care urmărești procesul de preparare și cea mai bună alegere pe care un iubitor al cafelei cu lapte o poate face.
Prețuri și Detalii: Pagina Creatista

Cadoul Clasic

Model: CITIZ BY NESPRESSO
Pentru cine: Cineva din familie, Colegi, Prieteni, Orice pasionat de cafea
De ce: Este un model de succes în colecția Nespresso. Îl recomand celor care fac cunoștință abia acum cu brand-ul. Cu un design retro-modern și o formă compactă, CitiZ adaugă eleganţă oricărei locuințe și prepară cu desăvârșire cele mai întâlnite „formate” de cafea: espresso și lungo. Dacă îți place să adaugi puțin lapte sau un pic de spumă, ai și varianta Citiz&Milk, ce vine cu sistemul Aeroccino pentru a crea diverse rețete de latte. CitiZ are un consum de energie mai mic cu 40% decât aparatele de clasă A și încălzește apa în doar 25 de secunde.
Prețuri și Detalii: Pagina Citiz

Cadoul Minimalist

Model: ESSENZA MINI
Pentru cine: Tineri, Călători, Oameni care preferă lucruri simple și bune
De ce: Modelul ne arată că lucrurile de calitate pot veni și în „pachete” mici. Este răspunsul pentru cei care au spații mici, care și-au eliberat casa de lucruri voluminoase și vor să se bucure cât mai mult de spațiu. Essenza Mini încorporează întreaga tehnologie de bază Nespresso în cele două tipuri de aparat: C Range (cu o formă curată și minimalistă, adevărat compactă) și D Range (cu o formă curbată, mai aproape de stilul clasic de design Nespresso). Oferă 2 tipuri de preparare (espresso și lungo), reduce consumul de energie după 3 minute și se închide automat la 9 minute de la ultima utilizare.
Prețuri și Detalii: Pagina Essenza Mini

Unde găsim aparatele Nespresso?

Recomand tuturor să facă măcar o dată o vizită la Nespresso Boutique, pe Calea Dorobanți 210, în București. Deși cumpăr mai mult online, vizitez măcar o dată pe lună magazinul. Văd produsele altfel acolo, mai pun o întrebare, mai cer un sfat. Tot în București, ai la dispoziţie punctele de vânzare Nespresso din Băneasa Shopping City şi AFI Palace Cotroceni, dar și magazinele Flanco din Băneasa Shopping City, Promenada, Mega Mall şi Sun Plaza.

1 comentariu

  1. Service GSM says:

    Am sa-mi iau si eu!

Comentează