MANAFU*

Abonamente Evensys

Cum arată trenul viitorului în Germania

Mașinile autonome vor deveni realitate în câțiva ani. Navetiștii care au oroare de mers cu mașina pe distanțe mai scurte sau mai lungi vor scăpa de grija condusului, cei care au ales alte mijloace de transport s-ar putea îndrepta către mașinile care se conduc singure. În acest context, companiile feroviare se adaptează transformând radical călătoria cu trenul. Primul pas îl face Deutsche Bahn, compania nemțească de transport feroviar, care a prezentat de curând conceptul Ideenzug – Trenul ideilor. Având oportunitatea Mai mult ››

8 amenințări cibernetice în 2018

Anul 2017 a adus în prim plan amenințările informatice mai mult ca oricând. Așa cum am început să cumpărăm mai mult online decât direct din magazin, probabil furturile în viitor vor fi mai mult online decât în magazine. Și nu e numai vorba de a fura în amenințările informatice, e vorba din ce în ce mai mult de spionaj și mai ales de a ”ține ostatice” datele personale (ransomware). Specialiștii în cybersecurity de la Bitdefender anticipează că, în 2018, numărul Mai mult ››