MANAFU*

Abonamente Evensys

Incepe noul sezon “Game of Thrones” la HBO

HBO are o lungă istorie cu producții care au cucerit micile ecrane. Boardwalk Empire, Oz, Sex and the City, The Sopranos sunt unele dintre cele mai bune seriale TV din ultimii 20 de ani. Însă deasupra acestora și deasupra tuturor lansărilor din utimii 5-6 ani, stă fenomenul Game of Thrones. Iar mulți dintre noi au numărat orele până la debutul sezonului 7.

Este probabil și cel mai așteptat sezon, nu doar pentru că s-a lăsat un pic mai mult așteptat anul acesta, ci mai ales pentru că, în sezoanele recente, audiența a crescut considerabil. Ultimul episod al seriei a șasea a stabilit un nou record de audiența. Aproape 9 milioane de oameni l-au privit live. Mai mult, fiecare episod al seriei a fost urmărit într-o săptămână, în medie, de peste 23 de milioane de telespectatori.

An de an, am așteptat “să vină iarna”. Acum, în această nouă serie, “iarna e deja aici” și promite multă acțiune episod de episod, cu intrigi puternice și amenințări mai mari ca oricând. Poveștile personajelor principale încep să se lege între ele, iar acțiunea se desparte de seria A Song of Ice and Fire, urmând un curs nou, care i-a făcut pe fani să nască tot felul de teorii.

Daenerys Targaryen a pornit în sfârșit spre Westeros cu armatele ei, dragonii și noua Mână a Reginei, Tyrion Lannister. Jon Snow a fost numit Regele Nordului, după ce l-a învins pe Ramsay Bolton în Bătălia Bastarzilor și a redat Winterfell-ul Casei Stark. În Debarcaderul Regelui, Cersei Lannister a ajuns pe Tronul de Fier. Însă, pe măsură ce alianțe vechi se destramă și unele noi se leagă, o armată de Umblători Albi mărșăluiește spre Zid, amenințând să pună capăt pentru totdeauna urzelii tronurilor.

Pentru mine, Game of Thrones este serialul ultimilor 5 ani. Și nu doar de pe HBO și HBO GO. Este în topul preferințelor mele, pe care le anunț an de an pe blog. Este seria pe care cu siguranță aș privi-o dintr-o răsuflare, dacă ar fi disponibilă, de la început, integral pe HBO GO, dar pe care prefer să o savurez cât mai mult, bucurându-mă că trebuie să mai aștept o săptămână pentru un nou episod.

Sezonul 7 a avut premiera la HBO pe 17 iulie de la ora 04:00 și este disponibil și pe HBO GO. Află mai multe informații despre difuzarea serialului în România!

În urmă cu 20 de ani, HBO lansa sloganul It’s not TV. It’s HBO. Astăzi, acesta ar putea fi interpretat prin It’s not a TV Series. It’s Game of Thrones.

Concurs cu premii Game of Thrones

Am şi un concurs pentru voi, cu 3 premii: 2 premii cu o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet, un tricou şi o cutie cu o sticlă de vin şi un pocal regal şi un premiu cu o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet şi un tricou. Lansez concursul, acum la debutul seriei a 7-a și voi acorda premiile prin tragere la sorți la finalul săptămânii, când va fi difuzat cel de-al doilea episod. Tot ce trebuie să faceți este să răspundeți în comentarii la întrebarea: De ce îţi place serialul Games of Thrones? De ce te uiți la el?

UPDATE:  Mi-ar fi plăcut să am 100 de premii, să le ofer tuturor fanilor care au răspuns întrebării mele. Mă bucur să văd că există fani adevărați, unii chiar mai mari ca mine. Sper să mai am ocazia să vă ofer premii Game of Thrones, dar până atunci trebuie acum să anunț cei 3 câștigători ai premiilor anunțate în urmă cu o săptămână. Aceștia sunt: Petruța și Marius Sescu primesc câte un premiu ce include o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet, un tricou şi o cutie cu o sticlă de vin şi un pocal regal. Ionuț Staicu primește un premiu cu o brăţară Games of Thrones, o cană, un caiet şi un tricou.

Îi rog pe câștigători să mă contacteze la adresa de pe blog, cu datele lor de contact. Le voi răspunde cât de repede pot. Sunt în vacanță acum.

114 comentarii

  1. Dan says:

    Imi place serialul pentru ca are o poveste alerta, cu schimbari dese de situatie. Si imi place ca se uita si baiatul meu la el si discutam despre el. Abia astept sa vad ce se mai intampla pe acolo!

  2. Bogdan says:

    Salut! Imi place GOT si ma uit la acest serial pentru ca e imprevizibil. Nu-mi place sa-mi dau seama de ce se va intampla. Vreau sa fiu surprins. Sa ma astept sa se intample ceva si sa se intample cu totul altceva. Imi place ca are acele momente de surpriza. In plus, imi place cum au fost construite unele personaje si cum influenteaza ele povestea.

  3. Andras Istvan says:

    Ma uit la GoT deoarece te introduce intr-o lume extraordinara, plin de aventura, suspans si rasturnari neasteptate de situatie! Este si va fii unul dintre cele mai bune seriale produse vreodata!

  4. Robert Capiu says:

    Imi place GOT datorita intrigilor pe care le are si suspansul in care te lasa la fiecare final de episod…

  5. Îmi place serialul pentru că este o adaptare foarte bună după cărți.

    Iar cărțile îmi plac pentru că sunt destul de imprevizibile, mai ales când vine vorba de victime.

  6. Alexandru says:

    Pentru “selecția naturala” a personajelor. E imprevizibil și spectaculos și foarte bine regizat.

  7. Ion says:

    Ma uit la Game of Thrones pentru ca e o batalie intre regi, ma entuziasmeaza mereu sa vad care va fi pasul urmator, parca am fi pe o tabla de sah cu figuri vii. Iar pe linga acestea serialul inspira atitea emotii si stari care de obicei mai rar le obtii privind un serial sau un film!

  8. Pavel Ionut says:

    Îmi place serialul GoT pentru complexitatea personajelor și a firelor epice. Am citit pe nerasuflate cărțile, iar serialul are menirea de a da forma și culoare miilor de pagini așternute de R.R. Martin.

  9. Marius Sescu says:

    Ah, pocalul acela regal. 🙂
    Cea mai tare chestie la GOT este faptul că fiecare episod poate fi comparat cu un film, la nivelul efectelor speciale, al spectacolului, intrigilor, uneori chiar și al bugetului, nu sunt multe seriale să investească 10 milioane de dolari pe episod.

    Evident, trebuie să știi povestea, dar țin minte că asta m-a atras prima dată, nu sunt episoade plictisitoare, toate te țin în suspans. Ah, că mai omoară unele dintre personaje și le învie peste 2 sezoane e partea a doua, altfel ar rămâne fără actori.

  10. Mihaela says:

    Îmi place serialul pentru că surprinde un întreg univers de tipologii umane. Vorbește despre fiecare dintre noi, despre frici, emoții, pasiune, ură, iubire, trădare, dorință de putere… , iar R.R. Martin este un Sheakespeare al timpurilor noastre. Când urmăresc serialul timpul parcă se contractă și nu știu când am ajuns la final.

  11. Claudiu says:

    Pentru ca te transpune in mijlocul actiunii, dialogului, intregii povesti de fapt.

  12. Aurel says:

    Complexitatea scenariului, situatiile imprevizibile si personajele cu o ampla dezvoltare de-a lungul timpului fac din GoT un serial delicios. Si sa nu uitam politica ce este redata destul de real 🙂

  13. robert says:

    Serialul asta are ceva aparte, nu a reusit niciunul sa ma tina aproape cum o face GOT, iar marketingul cu care vine la pachet e fantastic, asta inseamna un serial bun.

  14. Roxana says:

    Imi place GoT pentru ca te provoaca sa gandesti. “Sala pentru creier” :)) E atat de complex si firul narativ e atat de ramificat incat e o adevarata provocare sa “te prinzi” de toate detaliile la prima vizionare. Cred ca de fiecare data cand revezi un episod mai vechi descoperi lucruri noi.

  15. Teo says:

    In primul rand, imi place GoT pentru simplul fapt ca actiunea are loc in perioada medievala. Cum sunt mare fan al acestei perioade istorice, m-a cucerit din start.

    In al doilea rand, faptul ca intreaga poveste este imprevizibila, personajele principale sunt construite meticulos si apoi se “scapa” de ele intr-un mod neasteptat, m-a transformat intr-un fan al seriei.

    Nu in ultimul rand, partea de fantasy constitutie “sarea si piperul” capodoperei lui Martin pusa in scena de Benioff si Weiss.

    Ca un bonus, imi place GoT pentru ca…Daenerys.

  16. ioana says:

    Sincer am inceput sa ma uit la el pentru ca toata lumea se uita, nu ca am spirit de turma sau ceva de genul asta, dar cand toata casa se uita inevitabil te uiti si tu. Initial o tineam pe aia : “nu-mi place!” , apoi am inceput sa citesc si cartile si m-a prins “flama”. Imi place dinamica episoadelor, personajele complexe si de asemenea imprevizibilul. Daca in alte seriale iti poti da seama ce se va intampla, in GOT sunt moment cand chiar nu stiu ce va urma.

  17. Bună, 2 motive:
    1. Toată lumea se uită, apare frecvent în conversație, e o parte din cultură. Vezi nr. de meme-uri de pe 9gag.
    2. Pentru că, asemenea în lucrările lui Shakespeare, în film sunt multe evenimente, se face trecerea rapidă de la o situație la altă, ai parte de toate emoțiile umane în film.

  18. Bianca Lascoi says:

    Ai pus o intrebare grea, Cristi. La modul ca pt o femeie, PR, care vorbeste mult… sunt multe motive de enumerat :))). Cred ca principalul ar fi complexitatea firelor epice, dar mai ales al personajelor. E uimitor cum e transpusa absolut orice parte, emotie si masca a oamenilor. Cum expune faptul ca uneori pierdem ani din viata fie facand pe desteptii si pe speciali (agogante pt nimic), fie contrariul… ii pierdem din cauza neincrederii in propriile forte. Daca nu te lasi furat doar de poveste si esti atent la detalii, filmul asta ne invata multe despre inteligenta emotionala. Exemplu concret… personajul principal, Daenerys, care-i atat de fragila si totusi atat de puternica, are atata bunatate uneori si totusi atata sange rece alteori… e pur si simplu greu de deschis complexitatea ei.

  19. PETRUTA says:

    Imi place Game of Thrones pentru ca este povestea intregii Umanitati, a Constintei Colective, in care ne regasim fiecare, mai mult sau mai putin. Imi place pentru ca trezeste stari ce vin la vindecare pentru noi toti ACUM, Imi place pentru ca desi este o poveste este atat de actuala. Imi place pentru ca este despre puterea de a te ridica din proria-ti cenusa si de a fi din ce in ce mai bun in ceea ce ESTI in aceasta dualitate a vietii pamantene. Imi place ca trezeste Constinta Umana la dorinta de apatenenta, de uniune, de identificare a idealului sub care dorim sa luptam, sa invingem si sa traim. Imi place viziunea acestei povesti si modul in care este transpusa pe pelicula, decorurile de basm, efectele speciale, locatiile minunate, actorii foarte bine alesi, interpretarea impecabila, tot si toate. Multumesc cu recunostinta tuturor celor ce au facut posibila aceasta ecranizare. Zi magica in manifestare tuturor !!!

  20. Iulia Stoian says:

    Imi place Urzeala Tronurilor deoarece nu este povestea clasica unde binele castiga intotdeauna si povestile de dragoste se termina cu ” s-au trait fericiti pana la adanci batraneti ”
    De asemenea, imi place ca George R.R. Martin imbina perfect istoria cu fantezia, creand o lume complet noua, de la 0 si, prin descrieri si figuri de stil il ajuta pe cel care citeste sa vizualizeze actiunea ca si cum s-ar petrece cu adevarat, in fata ochilor lui.
    Dar nu in ultimul rand imi place cum este reprezentata relatia om-animal si faptul ca de la fiecare personaj – chiar si negativ – poti lua exemple de ” asa da ” sau ” asa nu.”
    Bonus: Imi place ca pana si Daenerys, asa numita ” cea mai frumoasa femeie din lume ” are defecte si nu e reprezentata numai de calitati dar, mai ales, imi place ca regizorii serialului nu s-au temut sa schimbe infatisarea personajelor si actiunea, uneori.
    Imi place ca se poate numi cu adevarat ” un serial original HBO “, ca te tine cu sufletul la gura, ca nu stii ce se va intampla, cine va muri.
    Sunt 1000 de motive pentru care-i place si am insirat doar cateva.
    Game of Thrones este un serial de care daca te apuci, este cam greut’ sa te lasi. De carti nu mai spun :)).

  21. Adrian M says:

    Scenariu genial, personaje complexe, atmosfera. 🙂
    Go, go #GoT!

  22. Raluca M says:

    Mi se pare o capodopera in materie de seriale și ma fascinează atenția la cele mai mici detalii. Totodata, au reușit sa aducă laolaltă aspecte aparent contradictorii și au creat un mix extrem de appealing pentru foarte mulți. Acestea ar fi doar câteva dintre motivele pentru care îl urmăresc, unele sigur îmi scapă și mie.

  23. Cristea Irina says:

    Sincer, nu voiam sa ma uit absolut deloc. Toata lumea era ‘ ma uit la got, uita-te si tu. Este super! Merita ‘ bla bla, toti din gasca mea vorbeau de got, mereu era m cea care se uita pe telefon in timp ce ei vorbeau. Am stat si m-am gandit ‘ oare sa incerc sa ma uit?’ ‘ oare chiar merita ?’. M-am gandit la asta 1 luna intreaga, pana la urma m-am uitat la un episod iar din clipa aceea am devenit dependenta. Imi place acest serial in primul rand pentru faptul ca e plin de intriga. In al 2-lea rans pentru faptu ca personajele sunt complexe si bine conturate. Actiunea se desfăşoară pe mai multe planuri. Astept urmatorul episod cu sufletul la gura.

  24. Tibi says:

    Ma uit la Game of thrones pentru ca:
    – este un serial cu personaje complexe;
    – ma inspira, ma face sa caut vechiul, nu noul;
    – iti transmite toate emoțiile;
    – personajul tău preferat, dacă nu a murit încă, e posibil sa moara în următorul episod;
    – e loc de foarte multe speculații;
    – intrigiile exista;
    – îmi place istoria ( autorul s-a inspirat din istorie);
    – firul narativ este atât de complex încât în spatele fiecarei scene poate exista o alta poveste;
    – este un serial extraordinar care te teleporteaza într-o alta lume descrisa minuțios;
    – majoritatea personajelor mor;
    – cea mai dramatica moarte ar fi cea a lui George R R Martin înainte de a lansa toate cartile;
    – pentru ca exista.

  25. Maria Burulean says:

    GOT e mai mult decat un serial, cu personaje atat de complexe, incat vei fi surprins de gesturile lor si un un fir narativ atat de bine conturat. GOT e o adevarata experienta pentru oricine il urmareste, deoarece povestea este atat de puternica incat nu ai cum sa te transpui in acel univers cu povesti pline de suspans, intrigi, vraji, dragoste, razbunare, lupta pentru putere si onoare. Si pentru ca orice intamplare din serial de cele mai multe ori ia o turnura neasteptata, m-am surprins adesea rugandu-ma ca totul sa se termine cu bine. Tumultul de emotii prin care trec de fiecare data este motivul pentru care GOT este serial meu preferat.

  26. Raluca says:

    Este alegoria unei lumi actuale, in care fiecare personaj alege sa lupte pentru putere, salvare, credinta, distrugere. Traiesc intens fiecare moment al unei realitati transpuse intr-un joc terifiant, in care pericolul iminent este ignorat doar pentru satisfacerea ego-urilor. Un serial captivant, interesant, ce poate fi considerat un semnal de alarma in ceea ce priveste soarta omenirii.

  27. George Oprea says:

    Sunt student la Poli și se apropia sesiunea de vara. Nu știam cu ce sa încep și îl tot auzeam pe un prieten ca Got este super, ca nu știu ce și am zis sa mă uit și eu. După primul episod eram în extaz și mă felicitam singur ca m-am apucat de el :)))). Îmi place mult suspansul din serial și faptul ca se întâmplă unele lucruri incredibile. Când credeam ca am inteles așa în mare parte ce se întâmplă și ca pot anticipa unele lucruri, moartea unui personaj (fără spoiler =)))) ) mă da peste cap cu totul.

  28. Luana Honig says:

    Imi place GoT pentru ca este imprevizibil, pentru ca la finalul fiecarui episod raman stocată de evolutia firelor epice. Imi place pentru ca este metaforic vorbind o “poveste” actuala, cred ca majoritatea dintre noi ne-am regasit in anumite situatii, in trairile anumitor personaje.

  29. Game of Thrones l-am descoperit inca de la inceput…un serial ce a avut o crestere calitativa fulminanta de la un sezon la altul. Imi place foarte mult pentru atmosfera medievala si povestea extrem de complexa.

  30. Cristi says:

    L-am descoperit destul de mult dupa lansarea primului episod.
    In momentul in care am vazut cateva secvente, am stiu ca TREBUIE sa il vad.
    Am descoperit o placere nebuna sa il vad.
    Intriga, latura fantasy, complexitatea personajelor, imprevizibilitatea, productia filmului, efectele absolut fabuloase, imaginile, m-au facut sa absorb fiecare secventa din film si sa o transpun in mintea mea, fiind parca prezent acolo, in acel moment din film.
    Cea mai buna serie din ultimii ani!

  31. Bogdan says:

    Îmi place filmul pentru că prezintă foarte fain un tărâm fantastic dar cu probleme actuale.

  32. Ciobanu Cosmin says:

    Urmaresc serialul pentru ca e cel mai bun dupa parerea mea. Totul este impecabil , de la personaje pana la poveste si nu numai .Sirul intamplarilor te fac sa mai vrei si sa mai vrei , astept cu nerabdare urmatorul episod , si urmatoru.. si tot asa…

  33. Stefan says:

    Salutare ,

    Am devenit fan inca de la primele 2 episoade..sau chiar de la primul 😀 . Ce mi s-a parut tare atunci a fost momentul cand au gasit puii de lup si au fost oferiti copiilor familie Stark. Motivul pentru care ma face sa-l urmaresc este ca fiecare episod anticipeaza ce se va intampla in urmatorul sau gasirea “mesajelor ascunse ” din fiecare ( un obiect pe o masa, o harta,etc). Celalalte motive ar fi ca apare destul de rar si ca abia astept sa vad ce personaj principal mai moare :)) .

  34. Mario Tarabuta says:

    Îmi place foarte mult serialul pentru că este inspirat din cele mai spectaculoase etape ale istoriei, din cele mai influente personaje care și-au lăsat amprenta de-a lungul istoriei universale, toate strânse la un loc, și alaturi de întâmplări și evenimente de-a dreptul epocale, serialul reușește să te țină cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, ba chiar mai mult, reușește să țină conectat de-a lungul unui an de zile până apare următorul sezon.
    Îmi place de asemenea și modul în care personajele au evoluat treptat, că urmare a diverselor întâmplări prin care au trecut, și de asemenea și faptul că nu există personaje bune sau rele, ci doar “oameni” rămânând la alegerea telespectatorilor să aleagă cu ce personaje se identifică cel mai bine.
    P.S.: Să nu uitam și replicile memorabile ale actorilor, (aproape) fiecare dialog conținând adevărate citate demne de urmat!

  35. Raspunsul la intrebari este extrem de simplu: Pentru ca Valar Morghulis & Valar Dohaeris.

  36. Alina Moldovan says:

    Urmăresc serialul de la început, de la apariția primului sezon. Am citit cărțile, ceea ce m-a făcut sa îndrăgesc si mai mult acest serial captivant din toate punctele de vedere. Are tot ce iti poți dori: intrigă captivantă, probleme de familie, dragoste, ură, emoții puternice. Cu toate ca este o poveste stiintifico-fantastica, povestea este cat se poate de actualitate. Modul in care se realizeaza urzeala tronurilor nu difera cu nimic de ceea ce se ibtampla in zilele noastre in realitatea politica… urmeaza sa apara si la noi “white walkers” si totul va fi perfect!!! Abia astept episoadele urmatoare!!!

  37. munteanu corina says:

    AM URMARIT PENTRU PRIMA DATA ACEST FILM SI MI-A PLACUT FOARTE MULT , FILMUL ACESTA NE INVATA FOARTE MULTE. personajul principal, Daenerys. este atat de fragila si totusi atat de puternica si rareori este si rece

  38. Narcis Gabriel says:

    Am inceput sa-l urmaresc intamplator, imediat dupa ce se terminase primul sezon. Inca nu era foarte popular in acea perioada, dar situatiile imprevizibile si faptul ca nu se difuzase ceva asemanator, m-au facut sa devin un fan fidel.

  39. Laurentiu Arimia says:

    Îmi place pentru că este imprevizibil. Nu este genul de serial cu final fericit.Te ține cu sufletul la gură și nu îți dai seama cînd trece timpul.Eu nu l-am văzut de la început și eram sceptic atunci cînd am început să-l văd pe Hbogo, dar cînd am înveput vizionarea serialului pur și simplu nu mai plecam din fața televizorului.

  40. Oana Mosteanu says:

    Acțiunea filmului te tine treaz…totul este imprevizibil, se intampla lucruri la care nu te aștepți si mai ales actorii si-au intrat serios in rol de parca ar trai acele momente!

  41. Jon Targaryen says:

    Game of Thrones este cu siguranta cel mai bun serial al momentului, din motive care merg mai departe de “e o poveste cu multe rasturnari de situatie”. Scenografia serialului este o mina de aur pentru orice scriitor pasionat, la fel cum sunt si efectele speciale si jocul actoricesc. Sincer, cred ca intrebarea cea mai importanta a serialului nu se rezuma la “cine va sta pe Tronul de Fier?”, ci mai degreaba la “care-i treaba cu Umblatorii Albi?”. Iar faptul ca intreg serialul a reusit sa distraga atentia telespectatorilor de la adevaratul razboi, la fel cum este si cazul personajelor, denota ca acesta chiar este un serial ce merita vizionat.

  42. stefan says:

    Fiindcă s-a terminat “Lie to me”

  43. Cristian says:

    Îmi place serialul, deoarece are toate ingredientele sa ma facă sa stau cu ochii lipiți de tv: foarte multă actiune (sunt putine scene de umplutura), multe întâmplări neprevăzute, personaje complexe.
    Aștept cu nerăbdare războiul dintre White Walkers și oameni, deși voi fi trist pentru că se apropie finalul serialului.

  44. Alexa says:

    Imi place sa urmaresc GoT deoarece este un serial care te captiveaza imediat datorita firului sau narativ complex si perioadei in care se desfasoara.

  45. Cristian Carpineanu says:

    Mă uit la Game of thrones pt că am citit cărțile și sunt foarte curios cum e redată povestea in serial…plus că jocul actorilor e impresionant, iar povestea, acțiunea, personajele sunt exact pe gustul meu. E cea mai complexă lume redată într-un serial TV.

  46. Imi place serialul pentru imaginile care sunt ca niste bijuterii spectaculoase si care ma fac sa visez la ideea calatoriei in timp, pentru a trai pentru o perioada povestea acelei epoci.

  47. Alexandru says:

    Imi place got pentru ca nu te astepti cine moare! Mereu e o surpriza! Nu exista actori principali! Bravo lor!

  48. Liviu says:

    Urmareac serialul , pentru ca intriga din el creaza dependenta …

  49. Marcu Mihaela says:

    Imi place urzeala tronurilor pentru ca e diferit. Imi place istoria si modul de a trai ,de a vorbi, de a se comporta in timpurile acelea.ma fascineaza pentru ca ma tine in priza,ma face curioasa si dornica sa l revad

  50. Gabi says:

    Imi place GoT pentru că este o poveste bine închegată, cu personaje bine definite, filmată in niște locuri superbe, iar mie nu prea-mi placea genul fantasy până la el.