MANAFU*

Abonamente Evensys

Imaginea spune totul despre noul LG OLED TV 4K

Când ai trecut la un televizor OLED, observi diferența față de orice aparat ai avut înainte. Așa am testat reacția cunoscuților care mi-au trecut pragul casei în timpul săptămânilor de test cu noul LG OLED TV 4K. Primul gând al tuturor a fost “Ce bine se vede!”, urmat de “Și cât de subțire e!”. Am împărtășit și eu aceleași reacții când echipă LG mi-a instalat noul TV în sufragerie, alături de întrebarea “Aș putea să îl păstrez?”.

Calitatea imaginii – cu care se laudă LG – am văzut-o însă cel mai bine la expoziția fotografului Alex Conu, românul care s-a îndrăgostit de Aurora Boreală și s-a mutat în Norvegia. Alex ne-a arătat imagini extraordinare cu acest fenomen natural, care captivează o lume întreagă și oferă o experiență vizuală unică. De altfel, rolul expoziției a fost să ne arate cât de bine se văd culorile pe ecranul “cel mai negru”, dacă aș putea să îl numesc așa.

După câteva săptămâni cu noul LG OLED TV 4K, pot da câteva detalii dacă ești în căutarea unui televizor din gama premium.

Acest Smart TV se bazează pe standardele avansate Dolby Vision, pe pixelii autoiluminați, pe negrul perfect ce scoate în evidență intensitatea culorilor și pe tehnologia HDR. Mai mult, poți observă că imaginile își păstrează culorile, ca în realitate, indiferent de unghiul din care le privești.

Atuul principal al televizorului este dat de tehnologia LG Pixel Dimming. Pe scurt, fiecare pixel din cei 8 milioane oferiți de rezoluția 4K acționează independent. Generează lumină, pornește și se oprește singur (la scenele întunecate), astfel obținându-se astfel un negru intens și culori foarte vii. Practic, nu mai e nevoie de iluminare de fundal, pixelii independenți se ocupă de acest lucru.

Și cum nu ne putem închipui astăzi imaginea fără sunet, mi se pare important să subliniez că OLED-ul LG vine cu un sistem audio realizat în parteneriat cu Dolby. Acesta se numește Dolby Atmos și oferă o experiență audio 360°, pentru ca tu să ai senzația că ești în mijlocul acțiunii.

Am mai spus și cu o altă ocazie că televizorul OLED are o viteză de răspuns uimitoare. Se “mișcă” atât de rapid! Ceea ce oferă claritate scenelor dinamice și de asemenea o operare facilă a funcțiilor sale, prin Magic Remote, telecomanda minune, cum îi spun eu.

Puteți afla mai multe detalii pe site-ul dedicat LGOLED.ro.

1 comentariu

  1. Vanea says:

    De n-a sare tehnologie asta zilnic. Si ma gandesc ca eram pe vremea televizoarelor cu tub si la ce s-a ajuns in ziua de astazi. Ecrane cat mai mari, full hd 4k, 3d si toate nebuniile.

Comentează