HBO este unul dintre mării susținători ai filmului românesc. I-aș pune în seamă implicarea în TIFF, concursul de scenarii și o serie de producții locale. Aș menționa aici seriile “Umbre”, “În derivă”, “Rămâi cu mine” și documentarele “Rețeaua”, “Pașaport de Germania”, “Chuck Norris Vs. Comunism” și “Doar o răsuflare”.
Cel mai recent produs, Valea Mută, este încă o dovadă vie că HBO își dorește să anime segmentul serialelor și să scoată în față talente locale.
Am fost săptămâna trecută la evenimentul de lansare a seriei și am avut acces în premieră la primul episod, în calitatea mea de ambasador al producției.
Așteptări moderate
Este greu să apreciezi un serial românesc. Majoritatea producțiilor TV sunt sitcom-uri de studio și se “bucură” de resurse limitate. Telespectatorul a trecut, în ultmii ani, de la serii TV la emisiuni concurs. Și dacă mai există o pătură de privitori de seriale, aceștia le consumă prin servicii on-demand și au așteptări de producții la nivelul “Game of Thrones”. De asta zic că este dificil să comentezi – dincolo de analiza filmică – o producție în episoade Made in Romania.
Am dat play la primul episod pe HBOGO, cu așteptări moderate. Marca HBO este puternică și impune un nivel de calitate, însă “industria” serialelor nu are încă un rulaj în România, nu are setat un standard al său. “Să vedem!”, am zis pe Facebook.
Cum a fost primul episod
“Valea Mută” este o mini-serie în 4 episoade, un thriller văzut prin ochii a doi adolescenți care își văd viață data peste cap, când devin fără voie martorii unor crime. Scenariul este adaptat de Cristian Barna după o producție norvegiană din 2014, Øyevitne (Martorul Ocular). Seria este regizată de Marian Crișan, câștigătorul unor premii pentru scurt-metraj și lung-metraj în festivaluri cunoscute: Cannes, Locarno, San Sebastian, Wiesbaden. Filmările au avut loc în luna mai, anul acesta, în mai câteva locuri din țară, în București, Brașov și Cheia.
Cumva producătorii HBO s-au inspirat din atmosferă filmelor nordice, impregnând un aer rece peliculei românești. Vei vedea România și Brașovul cu alți ochi după primul episod. Imaginea desaturată, stilul de filmare destul de alert, dar echilibrat într-un mod european, dacă pot spune așa, decorurile bine alese și dialogurile masterizate care nu îți zgârie auzul, toate acestea îți dau senzația unui serial realizat la cel mai profesionist nivel, cu mult peste nivelul pieței.
Jocul actorilor te va surprinde. Cei doi puști (Theodor Șoptelea și Vlad Bălan) din rolurile principale sunt foarte talentați și bine aleși pentru rolurile lor nu foarte ușoare. Poate veți vedea mici scăpări la alți actori, cu roluri mai mici, însă distribuția principală – completată de Rodica Lazăr și Emilian Oprea – creează o legătură cu tine ca spectator. O legătura care ne face adesea să urmărim anumite seriale timp de mai multe sezoane și să așteptăm cu ochii pe calendar noile producții.
Nu vă povestesc acțiunea, pentru că vă invit să vedeți gratuit primul episod, pe HBOGO, dacă nu sunteți încă abonați HBO. Vă spun doar că finalul episodului vă va face să doriți să urmăriți și celelalte părți. Ține suspansul sus!
Am privit cu mintea deschisă noua producție, molipsit și de la mai multe cunoștințe din mediul online. Nu știu acum dacă “Valea Mută” va deveni un titlu de referință, însă după primul episod pot aprecia că producătorii s-au străduit mult să aducă un aer proaspăt. Și asta contează mult!
***
Autorul blogului Manafu.ro este implicat în campania de promovare a serialului Valea Mută, realizat de HBO Europe
Eu am încercat sa ma uit la primul episod dar nu reușit decât maxim zece minute. Mi s-a părut groaznic de teatral și nerealist
Pustii aia dialogau de parca erau în cancelarie în fata profesorilor de limba și literatura română.
Ion, hai sa vedem ce e realist in dialogurile din filmele si serialele romanesti. Daca ma gandesc un pic, ce e cel mai realist nu e pe placul meu. Nu vreau cuvinte mestecate, ma-uri si ba-uri, slang gratuit, injuraturi la fiecare minut sau mai stiu eu ce. Da, poate asa se vorbeste in general. Da, si eu vorbesc asa uneori. Dar la TV si in filme vreau si altceva.
Am zis in text ca il privesc cu mintea deschisa si cu un sentiment de incurajare. Si nu o fac doar pentru ca sunt ambasadorul filmului. Nu as fi acceptat daca nu imi placea ce am vazut.
ION are dreptate. Dar chiar din cauza asta m-am uitat la serial si nu am renuntat la el. Nu vreau sa vad un serial las fierbinti sau la bloc, mai ales nu la HBO.
Nu m-am asteptat sa fie atat de bun serialul, chiar m-a captivat si ultimele doua minute m-au lasat cu gura cascata!
Mie unul mi a placut f mult. Interesant si captivant. Chiar daca se adoptă o reteta deja verificată ,e placut sa vezi un serial in lb română asa bine facut.
Nu stiu de ce , dar actorii romani nu stiu sa joace in filmele romanesti. Or fi de vina regizorii ? Un joc atat de fals, complet nenatural .
Scenariul nordic , facut penibil .
“Valea mută” – primul (!!!) serial românesc
În sfârşit un subiect (românesc, dar cu tentă de universalitate) interesant pentru un serial românesc. Un scenariu bine proporţionat pe episoade şi bine dozat în cadrul fiecărui episod, pe care merită să-l urmăreşti şi săptămâna viitoare, ba chiar, aproape, îl aştepţi. Mi-ar fi plăcut, ce-i drept, ca unele personaje, care au o educaţie limitată şi precară, să nu fie, din când în când, academice sau cu expresii tangenţiale cu elitismul. De lăudat, însă, efortul scenaristului şi al actorilor de a folosi limba romanes. Ea apare în anumite scene şi este foarte fluid integrată, asemănătoare cu nonşalanţa unui gest care sprijină o afirmaţie.
O distribuţie, vizual vorbind, foarte inspirată. Când vorbesc (actorii şi celelalte personaje din casting), însă, nu mai sunt chiar atât de convingători/convingătoare. Din fericire, nu este, în cea mai mare măsură, vina lor. Din nefericire, cineva (regizorul, cred sau editorul) s-a încăpăţânat să “beneficiem” de, aproape, fiecare replică la prim-plan. Oricum, de mult prea multe replici la prim-plan. Ceea ce strică ritmul unei discuţii normale şi blurează veridicitatea actorilor/actriţelor. Păcat! Există şi trei contra-exemple: Mihai Călin (Silviu Zamfir), Corneliu Ulici (Laurenţiu Codrea) şi Ioan Tiberiu Dobrică (Aleodor Ceprche). Cu discreţie, cu economie de mijloace, ei reuşesc, nu ştiu cum (vorbind prin comparaţie), să fie veridici şi normali, autentici şi sinceri în toate scenele şi, respectiv, replicilor pe care le au. Alte exemple: Robert Dima (Emilian Oprea) este o prezenţă, dar, uneori neconvingător pe parcursul dialogurilor, Ovidiu Niculescu (Nicu Jartea) e puţin cam teatral, iar Rodica Lazăr (Elena Zamfir), deşi este o apariţie, rămâne cam monotonă în arealul interpretării şi al expresivităţii.
Cadre, în cea mai mare parte, interesante, din punct de vedere al imaginii şi scenografiei. Cu semnificaţii de multe ori discrete, uneori excesive. Cu o luminozitate delicată, uneori fragilă, chiar. Dar, poate că tocmai această fragilitate face unele cadre să fie acaparatoare şi, cum spuneam, interesante.
Una peste alta, “Valea mută” este o realizare deosebită a celor de la Castel Film şi HBO România. Singura, deocamdată, încercare din domeniul serialelor româneşti pe care merită să o luăm în seamă şi pe care o consider demnă şi reprezentativă (după primele trei episoade !!!). Vă recomand, deci, să urmăriţi “Valea mută” la HBO… sau oriunde o veţi găsi dumneavoastră, telespectatorii.
Vizionare placută!
Spectatorul mucalit
“Realizare deosebita …” ?
Cu exceptia jocului mut al peisajelor , frumos prinse si al coloanei sonore interesante, restul aduce a actorie de telenovela. Ar fi trebuit sa fie film , nu teatru . Comparativ cu majoritatea productiilor HBO , acesta seamana cu autostrada facuta de Bechtel … Pacat.
Realizarea e un cumul de elemente, corect? Da, e o problema in Ro. Cei mai multi actori sunt scoliti pentru teatru. Ceea ce nu e valabil mot-a-mot si pentru cinema.
Nu stiu daca in momentul in care esti ACTOR, teatru sau film sunt chiat atat de diferite . Sa poti intra sau nu intra in pielea personajului , asta e adevarata problema, sa fi natural si convingator. Cea ce din pacate nu e cazul… in aceasta productie, unde vedem in marea majoritate , nu artisti , ci doar meseriasi.De ce sunt doar meseriasi ? Ei asta e intrebarea la care ar trebui sa se raspunda ! Datorita lor sau datorita “exigentelor” impuse …
Se pare ca exista o diferenta sau cel putin un fel diferit de a interpreta roluri. Cineva imi spunea ca de multe ori sunt alesi oameni obisnuiti, care apoi sunt trainuiti pentru a crea anumite personaje.
Singura chestie …e ca trebuie sa iasa ceva “natural” , sa te faca sa simti ca esti in mijlocul a …ceva , si nu o lectura stangace , cu o mimica care nu surprinde esenta personajului . Problema nu este ca sunt alesi oameni obisnuiti ,ci faptul ca sunt “trainiuti” ca pentru telenovele, fara sa conteze , se pare , prea mult ce o sa iasa. Pe mine ca si “consumator” ma intereseaza calitatea produsului , pe care s-o constat singur si nu prin promovare , care imi prezinta ce buni sunt toti si ce realizare uimitoare este acesta.
Nu pot sa laud un intreg , decat daca toate componentele sale sunt demne de lauda , ori din pacate in acest caz …nu .
Ei, dar asta e , probabil ca aia mai buni nu au avut loc, sau … au vrut bani mai multi.
A iesit un film color , dar cam sur . Probabil urmatorul va iesi mai bine (daca HBO mai are curajul sa mai faca)
Ba, voi nu stiti sa cititi ?
“Autorul blogului Manafu.ro este implicat în campania de promovare a serialului Valea Mută, realizat de HBO Europe”
Ce mai vreti ? Intelegeti-l si voi, omul e implicat. Nu poate sa spuna aici “da ma, e jalnic serialul”.
Trebuie sa inghita o broasca, si cu asta-basta 🙂
Mahorcu, din pacate sau mai bine zis din fericire, gusturile nu se discuta. Sunt convins ca tot ce faci tu in viata e perfect si toata lumea e de acord cu tine. Succes!
Va spun sincer, pe mine m-a surprins seria asta, chiar foarte buna, a fost altceva! Merita urmarit
Felicitӑri cimatografiei norvegiene! Ruşine cinematografiei româneşti!
Ar fi interesant, dacӑ n-ar fi o copie (mӑ refer la “Valea mutӑ”) aproape scenӑ cu scenӑ, era sӑ spun cadru cu cadru, dar are cadre mult mai proaste, ca şi regia de altfel, o copie, spuneam, dupa “Eyewitness” (“Martorii”) din 2014. Nici mӑcar n-au avut bunul simţ sӑ menţioneze povestea furatӑ, deşi de furat au furat mult mai mult decât povestea.
Credeam cӑ, ȋn sfârşit, am vӑzut un serial romanesc demn de luat ȋn seamӑ. Cumplitӑ deziluzie. Amarnicӑ amӑgire. Nu este decât un furt ordinar.
Ruşine cinematografiei româneşti!
Felicitӑri cimatografiei norvegiene!