eMAG este probabil brandul românesc cu cea mai frumoasă poveste din ultimii 10 ani. După un moment tulbure la începutul crizei, a reușit să revină pe cursul normal și să aibă o creștere spectaculoasă, am putea spune, devenint liderul recunoscut al comerțului online în România. Astăzi, eMAG.ro este în top 10 cele mai vizitate site-uri din România, conform Alexa.com, alături de Facebook, Yahoo, Gooogle, YouTube, și primul brand românesc în același clasament. Mai mult, magazinul tinde să devină un brand regional, cu extinderea în Ungaria, Bulgaria și Polonia (prin preluarea Agito).
Zilele trecute, Iulian Stanciu, CEO-ul companiei, și Bob van Dijk, CEO-ul fondului de investiții Naspers, acționarul majoritar în eMAG, au susținut o conferință de presă cu multe informații interesante pentru cei implicați în comerțul online sau în zona de business, în general. Am extras câteva dintre ele în acest post.
600 de angajați programatori lucrează pentru eMAG în România.
19 milioane de vizite a avut eMAG în luna iulie, pe plan local.
55% din traficul pe eMAG a venit în luna iulie de pe terminale mobile.
1,39 miliarde de lei a fost cifra de afaceri a eMAG în 2015.
24 milioane de euro au totalizat investițiile eMAG anul trecut în România.
2 milioane de euro a cheltuit eMAG în 2015 pentru promovarea brandului.
1 milion de produse au fost listate în luna iulie pe eMAG.ro.
17.000 de branduri sunt prezente pe eMAG.ro.
200 de puncte de livrare va avea eMAG în acest an, cu ajutorul Poștei Române.
2 ore pentru livrarea în București va garanta eMAG din septembrie și livrări 24/7.
300 de programatori vor fi angajați în următorii 2 ani.
1 miliard de euro este cifra de afaceri vizată de eMAG pentru 2018.
[…] – E-mag e ca o rachetă […]