MANAFU*

Abonamente Evensys

10 lucruri pe care le vom vedea si nu le vom vedea in Bucuresti, in urmatorii 4 ani

bucuresti

Mă uit în urmă și nu prea pot să numesc marile realizări ale Bucureștiului din ultimii 4 ani. Avem niște poduri noi, un pasaj în uz și altul în lucru, un cartier (Drumul Taberei) blocat de construcția metroului – cred – de mai bine de 4 ani. În același timp, sectorul privat a ridicat clădiri după clădiri în zona de Nord, care a devenit foarte aglomerată.

Cum de astăzi, avem un nou primar general și noi primari de sector, m-am gândit să fac un mic exercițiu de imaginație și să anticipez ce se va întâmpla și ce nu se va schimba în această nouă rundă de 4 ani.

Nu vom vedea locuri de parcare modern administrate – Alte orașe și-au rezolvat de mult timp problemă parcărilor publice, implementând plata prin sms sau prin automate.

Nu vom vedea curățenie pe stradă – În comparație cu orice alt oraș mare vizitat de mine în țară și în afara țării, Capitala adună cel mai mare volum de mizerie pe străzi. Jegul de pe drumuri se simte cel mai bine după o zăpadă mai mare.

Nu vor dispărea reclamele uriașe de pe clădiri și nici afișele de pe toți pereții – Bucureștiul e – cred – unul dintre puținele orașe care permit afișarea cearșafurilor gigant pe clădiri. Pe deasupra, oricine dorește își poate pune afișele de reclamă oriunde dorește. Nu pățește nimic.

Nu vom vedea artă stradală frumoasă – Mai toate statuile și monumentele ridicate în ultimii ani sunt niște încercări artistice eșuate. Bucureștiul ar trebui să primească titlul de “Orașul cu cel mai urâte statui și monumente”. Ar putea fi și ăsta un punct de atracție, nu?

Nu vom vedea un transport în comun bine pus la punct – Cu excepția metroului, restul mijloacelor de transport sunt uitate în timp. Și acolo vor rămâne. Cum vom putea oare să îi convingem pe oameni să își lase mașinile acasă?

Nu vom vedea o reinventare a taximetriei – Cea mai mare problemă a taximetriei nu este apariția Uber, ci însăși comunitatea de taximetriști și felul în care aceștia operează astăzi. Aici se adaugă și pirateria, și golăneala.

Nu vom vedea o șosea de centură adevărată – Orașul este sufocat și de mașinile care o tranzitează. Cei mai mulți șoferi evită actuala șosea de centură, aglomerând centrul Capitalei.

Vom vedea blocuri reabilitate – Un adevărat sport local, reabilitarea blocurilor pare a fi obiectivul principal al tuturor primarilor de sector. Să vedem cum vor arăta aceste blocuri cu față de spital peste 10 ani.

Vom vedea clădiri renovate – Încet-încet, oameni de bine sau companii deschise la minte se îngrijesc să dea o față Bucureștiului, renovând câte o clădire din când în când.

Vom vedea asfaltări permanente – Din fericire, Capitala nu are cele mai proaste străzi. Și tot din fericire, se vor mai asfalta și reasfalta multe drumuri.

Am scris acest articol mai mult pentru mine. Să văd peste 4 ani dacă am avut dreptate sau nu, dar mai ales dacă Bucureștiul a devenit un oraș mai bun. Dacă ai gânduri despre oraș pentru următorii 4 ani, te invit să le lași în comentarii.

Sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com – Aerial view of Calea Victoriei and CEC Palace in Bucharest

1 comentariu

  1. SirNeo says:

    Nu vom vedea locuri de parcare modern administrate –> Si nu totusi greu. In Cluj, Brasov, Sibiu au reusit sa implementeze un sistem de parcare eficient sau cel putin am avut eu noroc?

    Nu vom vedea un transport în comun bine pus la punct – E oare asa de greu sa unim RATB-ul cu Metrorex-ul? Sa facilitam benzi unice pentru ratb si amenzi pentru cine nu le respecta?

Comentează