Am gustat pentru prima dată o bere ale într-o berărie-muzeu, cum spun eu localurilor cu multe, multe beri. A fost o întâlnire fulger, dar cu amintiri plăcute. Nu este o bere de “cursă lungă”. Este berea pe care o savurezi, mai degrabă, o bei în ocazii speciale, alături de persoane deosebite.
Platon spunea la vremea lui că numai un om înțelept putea inventa berea. Iar eu adaug că acea bere a fost probabil o ale. Chiar dacă berea lager este cea mai populară în lume acum, berea ale este cea mai veche, fiind atestată din antichitate.
Diferența între lager și ale este dată de tipul de drojdie folosit și de procesul de fabricație, restul ingredientelor fiind aceleași: cereale, apă și hamei. Berea de tip ale folosește un tip de drojdie de fermentație superioară (drojdia fermentează în partea superioară a butoiului).
În România, berea ale este consumată de cunoscători, aficionados, și englezi, că ei sunt cei mai mari amatori, în puține localuri. Bergenbier vrea acum să o facă renumită la nivel național. A lansat în noiembrie ediția limitată Bergenbier ALE, după o rețetă originală. Este o bere blondă cu accente arămii, ce se caracterizează printr-un gust deosebit, o culoare de chihlimbar, un corp plin și o spumă bogată.
Eu am avut ocazia să testez Bergenbier ALE înainte de lansare, însă de câteva săptămâni în câteva centre comerciale, brandul a creat spații speciale de degustare (le vedeți în clipul de mai sus). Mergeți în Carrefour Berceni sau Băneasa (în București) și veți avea ocazia să o gustați.
Noul Bergenbier ALE are un conținut de alcool de 5.5% și este disponibil pe piață sub formă de sticlă nereturnabilă de 0,5L, doză de aluminiu de 0,5L și ambalaj de tip multipack (4 doze). Îl puteți găsi în magazine până la începutul anului viitor.
Urmăriți lucruri noi și interesante despre Bergenbier ALE pe pagină de Facebook și pe JurnalulLuiAle.ro.