MANAFU*

Abonamente Evensys

Sunt prea mari salariile in social media?

salarii-social-media

Studiul despre job-urile în social media a atras anul acesta mai multă atenție ca oricând. Ceea ce mă bucură foarte mult. L-am pornit împreună cu Mădălina Uceanu în urmă cu 4 ani, când ne-am propus să aducem puțină lumina asupra unei profesii care se contura discret de câțiva ani, cea de specialist social media.

Deși raportul “The State of Social Media Employment în Romania” aduce multe informații interesante atât pentru angajați, cât și pentru angajatorii din comunicare, cele mai multe discuții întâlnite de mine au fost în jurul banilor, în jurul salariilor.

S-a discutat în comentarii pe bloguri și pe Facebook despre salariul mediu lunar de 713 euro, calculat pe baza celor 213 de răspunsuri primite anul acesta.

Alex Negrea a avut o poziție tranșantă, așa cum îi stă lui mai bine de câțiva ani, spunând că “pentru banii ăstia, un om cu câțiva ani experientă nici nu ar trebui să se miște din pat în 2015”. Și de aici s-a dezlănțuit “iadul” în comentarii. De urmărit.

Cum a apărut job-ul de specialist social media

Primul social media manager angajat într-o companie mare în România, a fost Alex Negrea. Se întâmpla acum 5 ani, pe vremea asta. Posibil să fi fost atunci și alți oameni dedicați domeniului în companii (nu agenții), dar nu îmi amintesc să fi întâlnit pe cineva la nivelul job-ului deschis atunci de BCR. Aș putea aprecia așadar că profesia de specialist social media nu are mai mult de 5 ani în România.

Sunt și cei mai intenși cinci ani pe care Internetul i-a cunoscut până acum, influențat de universul social media și cel mobil. Până și lumea publicității online tradiționale a fost dată peste cap în acest timp. Sunt cinci ani în care au apărut platforme noi (Instagram, Vine, Snapchat, Pinterest, Google Plus) și concepte noi în marketingul interactiv (Programmatic buying, Marketing automation, Real-time bidding, Conversion rate optimization etc).

La acea vreme, vorbeam în social media despre crearea unui blog de companie, întreținerea unui cont de Twitter și popularea cu conținut a platformelor mari existente (Flickr, YouTube, Facebook). Monitorizarea online era o altă activitate trecută în CV și campaniile pe bloguri prindeau viteză. Tot pe atunci începea “nebunia” Aplicațiilor Facebook.

Astăzi, lucrurile nu mai sunt atât de “simple”. Vechile obiceiuri s-au păstrat în agențiile de PR și digitale, mai mult, unde se creează în continuare conținut și aplicații și se fac campanii pe bloguri. Însă dincolo de ce este clasic, s-au dezvoltat competențe specifice în companii și agenții. Sunt specialiști social media care nu mai fac “de toate” sau “ce trebuie”, care se specializează pe “copywriting”, “performance marketing”, chiar și pe “Facebook advertising”. Să ne gândim doar că fiecare mare rețea socială își dezvoltă (pe modelul Google) propria platformă de advertising. Au început LinkedIn și Facebook (care accelerează foarte mult acum, inclusiv pe zonă video), Twitter vrea și el mai mult, iar Instagram nu se lasă mai prejos.

Viitorul job-urilor în social media aparține deci specializării. Să nu ne mirăm că peste doi ani vom vedea titulatura de Specialist Instagram Advertising pe o carte de vizită.

Cum e treaba cu salariile în social media

Am făcut acest intro despre job-urile în social media pentru a sublinia cât de tânără este această meserie la noi și cât de accelerată este creșterea domeniului. În acest context, companiile și agențiile au nevoie de oameni buni. Un om bun în social media este cel care reușește să deprindă toate abilitățile necesare și chiar să se specializeze în cel mai scurt timp. Estimez o perioadă de formare de 2-3 ani pentru cei mai buni. Raluca Duță conduce departamentul de social media al agenției Golin (The Bridge) după 3 ani de la angajare. La genul acesta de oameni mă refer.

Un astfel de om nu poate avea un salariu mic. Nu îl poate avea nu doar din perspectivă volumului de muncă și a capabilităților cerute, ci și din perspectiva “crizei specialiștilor”. Toate domeniile noi de la noi au trecut prin această criză. Acum vreo 10-12 ani, când piața de retail creștea (apăreau noi lanțuri de supermarketuri), oamenii cu funcții de răspundere de la nivel mediu în sus își dublau (uneori) salariul trecând de la o companie la alta.

Domeniile noi au nevoie de timp pentru a-și formă specialiștii. Iar când ai deficit de oameni pricepuți, plătești mai mult. Pentru talent și putere de muncă. În aceste condiții, vi se pare mare un salariu de 500-1000 de euro (intervalul în care se încadrează 45% dintre respondenți),, în comparație cu salariul mediu net la nivel național de 400 de euro? Sau în comparație cu salariile din Publicitate.

salarii-social-media-publicitate

Mie mi se pare că este un salariu cât se poate de normal.

***

Cercetarea a fost inițiată de Evensys, Career Advisor si Stillae și prezentată în premiera la Webstock 2015.

Sursa foto: © Phakimata | Dreamstime.com

7 comentarii

  1. Andu potorac says:

    Dar pentru ce s-ar ridica romanii din pat? Genul asta de oameni ar trebui platiti doar pentru rezultate, sa vezi atunci nemultumire.

  2. […] Studiul despre job-urile în social media a atras anul acesta mai multă atenție ca oricând. Ceea ce mă bucură foarte mult. L-am pornit împreună cu Mădălina Uceanu în urmă cu 4 ani, când ne-am propus să aducem puțină lumina asupra unei profesii care se contura discret de câțiva ani, cea de specialist social media. Deși raportul “The State of Social Media Employment în Romania” aduce multe informații interesante atât pentru angajați, cât și pentru angajatorii din comunicare, cele mai multe discuții întâlnite de mine au fost în jurul banilor, în jurul salariilor…. citeste mai mult […]

  3. george says:

    tocmai prin faptul ca cineva poate in 3 ani sa devina de la zero la mare manager e cea mai buna dovada despre bulshitului din zona asta. Spune despre o asemenea “avansare” oricui activeaza intr-un domeniu serios – inginerie, IT, arhitectura etc. – si o sa se uite la tine ca la un copil de gradinita care habar nu are pe ce lume traieste. Cam asta sunteti voi – niste copii ce o freaca atat de mult pe net incat nu mai pot face diferenta intre realitate si fictiune.

  4. George, in ultimii 5 ani, Facebook a reusit performanta in Romania pe care nu a reusit-o niciun alt site (exclud Google): Sa aduca aproape toata tara (online) intr-un singur loc si sa atraga peste 25% dintre bugetele de publicitate locale. Asta pe o piata care face online ca lumea de 15 ani. Faptul ca o persoana reuseste sa avanseze in contextul asta este o consecinta a dinamicii domeniului. Si este un lucru foarte serios desi din frustrare si din conservatorism e usor sa spui ca “habar nu are pe ce lumesc traiesc oamenii din online”. Facebook este pe locul 10 in topul celor mai valoroase companii din lume. Nu am vazut in fata lui vreo firma de inginerie sau arhitectura, ca sa vorbim de lucruri serioase. Iar domeniul IT de care amintesti, acum 30 de ani nici el nu prea era privit foarte bine. Si pe atunci erau tot niste copii ce o frecau mult, cu placile de baza si soft-ul artizanal.

    Si atunci te intreb: Nu crezi ca tu esti cel rupt de realitate?

  5. […] 4.500 de euro/lună pentru un post tot în domeniu, și o discuție mai largă la Hoinaru și la Manafu; citiți și comentariile. Studiul poate fi văzut pe Refresh sau ceva mai extins ca prezentare pe […]

  6. Mar says:

    https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_largest_companies_by_revenue
    https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_largest_corporate_profits_and_losses

    Lasati-o mai usor cu onlainu si ”marile companii”. Ia vezi cate din firmele astea sunt de inginerie (majoritatea) si cate sunt de onlain si alte balarii. Inteleg ca in Romania domeniul asta al facebookului e unul ”serios”, dar in tarile cu apa calda exista si industrie, si agricultura, si servicii, nu stau toti pe net (fiindca astfel ar ajunge la nivelul Romaniei).
    Oare chiar asa rupti de realitate or fi civilizatii astia?

  7. “Apple has become the first U.S. company with a market value above $700 billion, adding to an already long list of achievements for the electronics titan” – de aici: http://fortune.com/2015/02/10/apple-the-first-700-billion-company/.

    The World’s Most Valuable Brands – de aici: http://www.forbes.com/powerful-brands/list/

    Ce imi arati tu sunt companii cu 50 – 100 de ani in spate in domenii traditionale care probabil vor disparea in urmatorii 20 de ani. Ce iti arat eu sunt companii cu 10 – 30 de ani pe piata care au cea mai mare capitalizare de piata. Exact pe pietele alea de care ma intrebi tu daca sunt rupte de realitate.

Comentează