Când o prezentatoare TV îl întreabă pe Marian Munteanu dacă a participat la manifestațiile din Piața Universității, în 1990, te întrebi dacă toate filmele românești despre anii comunismului își mai au rostul astăzi. Noroc că unii producători, regizori și scenariști s-au mai luminat un pic în ultimii ani și au reușit să să facă un pas în afara nesfârșitei serii de pelicule despre viața dinainte de 1989. Și e bine că apar tot mai multe producții independente. Unele bune, altele mai puțin bune. Cred că e timpul să lăsăm o vreme comunismul în muzee și să promovăm teme noi și mai ales independente.

M-am bucurat de aceea când Tudor Giurgiu m-a invitat la o vizionarea privată a celui mai recent film produs de Libra Film, Lumea e a mea, după un scenariu de Raluca Mănescu și în regia lui Nicolae Constantin Tănase. Vizionarea a fost cu atât mai plăcută cu cât am încheiat seara alături de actori, regizor și scenarist. Experiența aceasta mi-a întărit convingerea că poți găsi talente oriunde în jurul tău. Trebuie doar să ai un ochi bun, răbdare și să te uiți cu atenție. Insist pe acest aspect pentru a sublinia că “Lumea e a mea” este un film făcut în mare parte cu actori neprofesioniști. Rolul principal aparține unei tinere care abia acum e studentă la actorie, fără niciun alt film în CV.

Un film mereu actual

Fără a generaliza, “Lumea e a mea” este o oglindă nedeformată a lumii adolescenților de astăzi. Cel puțin așa și-a dorit regizorul să ne arate. Germanii numesc acest gen Bildungsroman. Americanii îi spun coming-of-age story. La noi ar putea fi numit film de maturizare.

“Lumea e a mea” este o dramă despre generația 2000, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana-Maria Guran), o adolescentă că oricare alta din Constanța. Larisa vrea multe de la viață: bani, valoare, influență, popularitate și respect. Și acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține. Este un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube și like-uri pe Facebook.

Priveam filmul și mă gândeam că problemele generației tinere de acum nu diferă foarte mult de cele ale generațiilor de acum 10 ani, 15 ani sau chiar 20 de ani. Comportamentul rebel nu s-a născut în liceele conectate la Internet.

Deși uneori sufocant, din prisma cadrelor foarte strânse, cu momente în care parcă acțiunea nu avansează, clasice în filmul european, cu un cocktail de limbaj agresiv, sex și violență și un final cumva abscons, filmul merită văzut. Pentru performanța de a face un lung metraj de bună calitate (aici mă refer la regie și producție) cu mai puțin de 200.000 de euro. Pentru o distribuție cu actori neprofesioniști bine aleasă (Ana-Maria a fost cea mai bună alegere din 200 de candidate pentru Larisa). Pentru lecția de viață pe care o poate da generației tinere. Pentru că o vizită la cinematograf va ajuta ca acest film independent să ruleze mai mult timp.

Filmul începe și se termină cu Larisa fardându-se înainte de o nouă zi din viața ei crudă. Sper doar ca tânăra generație să nu plece din sala de cinema cu impresia că puțin fard și un pic de rimel te fac să mergi mai departe.