Dacă nu aș fi fost pățit, probabil aș fi ignorat acest apel. Dar când îți dai seama cât de neputincios devii în fața unei banale dureri de spate (la început), devenită criză (după luni de ignoranță), când ești țintuit la pat pentru o săptămână, vrei să atragi tuturor atenția asupra unor probleme care ating mulți, mulți oameni.
Studiile arată că una din cinci persoane prezintă dureri de spate cu o durată mai mare de 3 luni. Durerea de spate de tip inflamator afectează peste 3% din populația adultă, cea mai mare parte fiind bărbati. În unele cazuri de durere de spate de tip inflamator, pot trece și 10 ani până la un diagnostic corect. Ajungem așadar să considerăm afecțiunea ca pe ceva parte din viață noastră sau să spunem “M-a tras curentul!”, cum am zis și eu vreo doi ani.
Ai grijă de spatele tău!
Durerea de spate este pentru generația de astăzi ceea ce a fost fumatul pentru generația trecută. Începem acum să conștientizăm că avem o problemă și să acceptăm că suntem afectați în masă. “Și tu? Și eu!” – cam așa am auzit de la mulți oameni întâlniți după perioada în care am stat la pat.
Pentru a populariza impactul afecțiunilor de spate și a convinge cât mai mulți români să meargă la un reumatolog pentru un control, Liga Română contra Reumatismului și Societatea Română de Reumatologie au lansat campania “Nu-ți întoarce spatele”, o initiativă ce are că scop scurtarea timpului de diagnosticare a durerilor de spate de tip inflamator și creșterea adresabilității către medicul reumatolog.
Campania are și o pagină web dedicată, un cont de Facebook și o aplicație web cu ajutorul căreia pot fi verificate simptomele durerilor de spate de tip inflamator.
Elefantul invizibil de pe umerii mei
Ca un susținător al campaniei, am acceptat provocarea de a purta cu mine un elefant simbolic, în activitățile dintr-o zi obișnuită. Elefantul a atras repede atenția și sper să vă convingă să dați mai multă atenție afecțiunilor reumatice. Pot veni în vizită la voi, să va vorbesc mai mult despre cum puteți să va păstrați corpul în bună formă. Trebuie doar să îmi dați un mail la cristian [@] manafu [.] ro.
Cum afli dacă suferi de o boală de spate de tip inflamator?
Când am vrut să încep să fac mișcare la modul cel mai serios, am fost la un medic sportiv. I-am împărtășit problemă durerilor de spate și mi-a recomandat să fac un RMN. Așa am descoperit că am câteva probleme în zonă lombară, pe care le-am depistat se pare destul de devreme.
Pentru bolile de spate de tip inflamator, specialiștii în reumatologie au creat un scurt chestionar online pe care îl puteți completă aici. Veți află dacă e cazul să mergeți să vedeți un specialist. Merită să încercați!
***
Când am avut criza de spate, am urmat un tratament de recuperare timp de două luni. De trei ori pe săptămână, fără să chiulesc sau să caut scuze. Continui acum ședințele de kinetoterapie și sper să pot intra, cât mai curând, din nou pe terenul de baschet, să urc pe o bicicletă sau să alerg prin parc.
“Mesajul central al campaniei este că aceste dureri inflamatorii de spate, care apăr de obicei înainte de vârsta de 40 de ani, nu trebuie ignorate. Pot fi confundate ușor cu durerile mecanice de spate, ceea ce întarzie recunoașterea lor corectă și depistarea cauzei care le produce, de aceea încurajăm publicul larg să acceseze website-ul campaniei sau pagină de Facebook, să completeze chestionarul de evaluare și, dacă este cazul, să ajungă cât mai repede la un medic reumatolog”, declară Conf. Dr. Cătălin Codreanu, medic reumatolog.
Ce tare! Si eu am patit-o cam in aceeasi perioada (presupun) – 2 scolioze, lordoza si inflamare a articulatiei sacro-iliace.
Deci suntem bine de tot 🙂
[…] pe mine, cititi ce spune si Cristian Birta pe subiect. Sau Cristian Manafu, care va intreaba daca v-ati gandit sa dati jos elefantul din spatele vostru? Deh, ei sunt barbati, si deci mai afectati decat noi, femeile! Asa ca sigur stiu ei mai bine ce si […]
Durerile de spate au devenit o reală problemă în societatea actuală. Fie că depui prea mult efort fizic, fie că stai prea mult la birou, cu bebelușul în brațe sau ai o activitate foarte solicitantă, fie că șofezi foarte mult, durerile de spate au devenit inevitabile. ‘Atenţie la spate! Multă sănătate!!