Unii ar spune că 2015 ar urma să fie cel mai bun an în digital marketing, de până acum. Alţii ar putea spune că va fi cel mai dificil şi nu din cauza bugetelor care “intră la apă” de la an la an.
În 2015, oamenii de marketing şi agenţiile din România vor simţi mai intens vântul schimbării în comunicarea online. Ultimul an a însemnat trecerea la un nou nivel. Tactici şi strategii vechi au pierit sau au pierdut teren, idei şi instrumente noi şi-au demonstrat impactul pozitiv în vânzări şi comunicarea cu consumatorul.
Mai mult, tehnologia a devenit din ce în ce mai prezentă în planurile de marketing de pe pieţele mari, iar concepte precum “programmatic buying”, “marketing automation”, “real-time bidding” au intrat în vocabularul practicienilor. Anul 2015 va amplifica tot ce s-a născut sau consolidat în 2014. Ceea ce poate fi o veste bună sau mai puţin bună pentru specialiştii locali. Depinde cum abordezi acest val al schimbării.
Astăzi, la Digital Marketing Forum 2015, vom vorbi despre tot ce va “afecta” marketingul anul acesta şi vom ridică întrebări faţă de tendinţele următoare. Va fi o zi intensă, care va oferi un bagaj de informaţii puternic. Pentru cei care însă nu ajung la eveniment, am pregătit un e-book consistent cu 65 de previziuni pentru anul digital 2015. Îl puteţi descărca gratuit de aici!
Nu se poate descarca e-book-ul… “an error occured” twice
🙂