De când mă ştiu în social media, am primit adesea întrebarea: Care credeţi că va fi noul Facebook? Am dat în scris, cred, că nu vom vedea prea curând un “înlocuitor”, că nici măcar Google nu are puterea să învingă The Social Network şi că un produs nou are nevoie de cel puţin 5 ani pentru a ajunge la maturitate. Cred că m-am înşelat.
Acum câteva săptămâni, WhatsApp a anunţat că a ajuns la 700 de milioane de utilizatori activi pe lună, iar lumea tech a apreciat că sunt şanse că în următorul an să ajungă la un un miliard. Acum două zile, WhatsApp a lansat şi versiunea pentru browserele web.
Mişcarea este binevenită pentru cei care stau toată ziua cu laptopul în braţe sau cu ochii în monitor. Este însă cumva împotriva curentului.
Facebook, tatăl adoptiv al WhatsApp, pune mare preţ pe prezenţa mobilă şi pe utilizarea mobile only a reţelei sale. În plus, studiile arată că numărul celor care preferă terminalul mobil, pentru social networking, în locul calculatorului este în creştere.
WhatsApp, aplicaţie exclusiv mobilă, a făcut deci un “pas înapoi”, ce îi va accelera atât mărirea bazei de utilizatori, cât şi a volumului de conţinut trimis. Dar oare va reuşi să întreacă Facebook sau să îl înlocuiască în vieţile noastre?
Sunt printre cei puţini care nu folosesc încă WhatsApp, aşa cum eram pe vremuri printre cei care nu prea foloseau Yahoo Messenger. De aceea, îi întreb pe utilizatori: Ce este atât de special la WhatsApp?
Sursa foto: Sam Azgor
[…] Cristi Manafu e de alta parere – Urmatorul Facebook va fi WhatsApp […]
In curand nu vom mai folosi nici calculatoarele sau laptop-urile, iar lumea online se va muta pe telefoane si tablete. Chestia cu WhatssApp nu ma mira, dar nu va inlocui aceasta aplicatie Facebook-ul.
cred ca multi il vor incerca din curiozitate, dar vor renunta repede la el.
Eu una nu folosesc whatsapp, nu cred ca va inlocui FAcebook-ul, telefoanele si tabletele nu vor inlocui laptop-urile, telefoanele vor disparea in favoarea altor gadgeturi.
Nu este nimic special la WhatsApp. Mai special este la Viber ca il poti folosi si sa vorbesti si sa te vezi cu persoana respectiva. Am o prietena in Elvetia si cu ea tin legatura si audio si vizual prin Viber. Tango mi s-a parut de rahat tot timpul, se bloca and shit. Asa ca am trecut la Viber.
Daca ar face si la WhatsApp sa poti suna prin intermediul aplicatiei, ar fi foarte tare. In plus, Viber a avut inainte WhatsApp aplicatie pentru PC.
Whatsapp nu va inlocui Facebook, dar Facebook se va stinge, tinerii, care sunt motorul retelei deja incep sa se orienteze spre alte produse. Instagram este pe un trend ascendent, iar impreuna cu Snapchat si altele (Yik Yak etc.) vor deveni un fel de core packet care va ajuta la declinul Facebook.
Eu una folosesc whatsapp in detrimentul fb pentru ca vorbesc cu cine vreau, cand vreau, fara “poluare”. Eu sunt acel gen de utilizator care are liste tip “close friends” pe Fb si are follow la doar 30 de pagini, desi am dat like la sute de pagini. Imi filtrez lucrurile pe care sa le vad pe FB, iar dupa ce vad highlighturile zilei, in maxim un minut, trec pe whatsapp sau pe Flipboard sau fac un search pe Google legat de ce am pofta sa citesc in ziua respectiva. Nu stiu daca fac parte dintr-un pattern, dar poate mai multe “testimoniale” ne vor ajuta sa ne facem o parere 🙂
Nici eu nu-l folosesc, doar l-am instalat sa vad ce e cu el rareori scriu mesaje pe el.
Din ce observ oamenilor le place atat de mult in primul rand pentru ca e simplu, l-ai instalat si gata poti sa vorbesti cu toti cei pe care ii ai in agenda telefonica.
Este ca si cum ai instala un Yahoo Messenger dar contactele le-ai avea deja create. Poti crea grupuri la fel ca in Y Messenger.
Nu este aglomerat si complex ca Facebook unde esti si asaltat de mult continut pe care poate nu ti-l doresti.
Cu atatea eforturi din partea Facebook pentru intimitate nu-l poate echivala pe WhatsApp.
Cum sustii in articolul asta afirmatia din titlu? Multi cunosteam deja contextul, dar asteptam argumente. Lipsesc cu desavarsire.
Click-bait-ul e vechiul Facebook. Continutul de calitate e noul Facebook.
Slab si irelevant.
com, incepprintr-un comentariu fata de de noul tau Facebook. Asa cu “continutul de calitate” dateaza de pe vremea in care Facebook e mic copil. E atat de wishful thinking incat ar trebui sa radem de cei care spun asta. Dar nu o facem. Si o sa iti spun de ce. Nu pentru ca nu e frumos, ci pentru ca nu toata lumea va reusi sa produca un continut de calitate. E imposibil. E ca si cum ai spune ca lumea ar fi mai buna daca toti oamenii ar fi mai buni. Nu au cum sa fie!
Argumentul meu principal este marimea retelei. Asta a contat mereu in social media. Asta a contat si cand FB era un challenger si MySpace era “the sh*t”. Facebook era “pe moarte” pana in clipa in care a anuntat ca are 400 de milioane de utilizatori. In acel moment, lumea a devenit mai atenta, iar media a inceput sa vorbeasca mai mult de Facebook. La acel moment, Twitter era “the media darling”, “the cool one”. Marimea, draga com, a facut Facebook sa fie primul Facebook si tot marimea va face din WhatsApp sa fie urmatorul Facebook. Marimea si timpul petrecut in retea, si disponibilitatea pe toate platformele, si adaugarea unor noi features. Asta cu noile features (optiuni) ar face sa creasca timpul petrecut in aplicatie si ar creste interesul celor camine, care nu vad utilitatea WA.
Asta cu noile optiuni lipseste din postul meu. Si alte idei lipsesc. Si stii de ce? Pentru ca am facut acest blog nu pentru a avea eu dreptate sau a oferi o imagine completa, ci pentru a-i starni pe oameni la conversatie sa la a gandi singuri pe mai departe, de a vedea ei lucrurile singuri-singurei. Si mi-ar fi placut mai mult sa dezbat cu tine si pe un alt ton, daca nu te ascundeai in spatele unui pseudonim si nu aruncai acel “slab si irelevant”. Slab si irelevant esti tu ca om care citeste acest blog.
Acum ce mai zici?
eu as dori sa nu il schimbe, sa nu il schimbe cu tot felul de prostii, sa il lase exact cum este
Eu am instalat WattsApp dar ca și tine, nu-l prea folosesc. Să zicem că e o formă de comunicare mai puțin insidioasă decât Facebook (nu te încurajează să-ți bagi nasul – fără să fii văzut – pe wall-ul altora) și are în plus față de SMS posibilitatea de a trimite attachment-uri (SMS combinat cu email), locație. Dacă Facebook constituie o invitație la “rețelizare”, de complicare a unei vieți sociale palide, WattsApp pare a fi una de simplificare a comunicării, de-a o reduce la aspectele sale esențiale. Mi se par aplicații antagoniste și nu cred că una o va urma pe cealaltă (chiar dacă întrebarea ta se referea la un top, următoarea ca număr de utilizatori), ci dimpotrivă, vor merge în direcții diferite și ca atare, incomparabile 🙂