MANAFU*

Abonamente Evensys

Cat de mult conteaza activitatea ta in social media cand cauti un job?

dreamstime_s_30014385

Răspunsul la întrebarea din titlu este “Foarte mult!”. Cel puţin aşa reiese din studiul realizat de Rogalski Damaschin Public Relations şi HR Manager, în luna aprilie a acestui an.

Mai bine de jumătate (51,5%) dintre specialiştii în recrutare din România verifică profilele de Facebook ale candidaţilor pe care îi au în vedere în primele faze ale procesului de recrutare.

Facebook te poate descalifica din start
84% dintre specialiştii în recrutare iau în considerare ce tip de informaţii împărtăşesc candidaţii, ce comentează şi ce fotografii aleg să publice. De asemenea, criticile la adresa foştilor angajatori nu sunt neglijate, un sfert dintre recrutori sunt atenţi la acest aspect, putând astfel descalifica candidaţii încă din prima fază de recrutare pe acest criteriu, conform celor declarate de 26,7% dintre specialiştii în HR.

Mai mult decât atât, peste 40% dintre reprezentaţii de Resurse Umane accesează profilele de pe reţelele sociale non-profesionale (ex. Facebook, Twitter etc.) indiferent de poziţia pentru care recrutează, în timp ce doar 20% dintre aceştia verifică reţelele sociale doar pentru poziţiile de middle şi top management.

Aspectul general convinge angajatorii
79% dintre specialiştii în recrutare urmăresc aspectul general al profilului de Facebook şi LinkedIN în procesul de verificare a candidaţilor, dovedind astfel că reţelele sociale au devenit adevărate cărţi de vizită ale candidaţilor în căutarea unui job.

Google – util în faza de triere a angajaţilor
Motorul de căutare Google este utilizat de 70% dintre angajatori abia în faza finală a procesului de selecţie, după ce a avut loc intervievarea potenţialilor candidaţi. Doar 30% dintre specialiştii în HR verifică ce apare pe Google referitor la un candidat înainte de a-l chema la interviu.

LinkedIn – mixul perfect între personal şi profesional?
44% dintre angajatori verifică pe LinkedIn nu doar experienţa profesională a candidaţilor şi recomandările din partea partenerilor de afaceri, ci şi tipul de informaţii pe care candidaţii îl împărtăşesc acolo, urmărind astfel şi trăsăturile de personalitate ale potenţialilor angajaţi. În plus, LinkedIn este considerat de 59% dintre specialişti în recrutare un canal principal, iar 1 din 2 dintre aceştia îl consideră unul dintre cele mai relevante medii de selecţie.

Studiul a avut la bază răspunsurile a 65 de specialişti în HR din România la un chestionar gândit şi implementat de Rogalski Damaschin PR şi HR Manager în perioada 22 – 27 aprilie 2014.

Sursa foto: © Anthony Brown | Dreamstime.com

2 comentarii

  1. Șerban says:

    Puțină discriminare n-a omorât pe nimeni, nu?

  2. […] Cat de mult conteaza activitatea ta in social media cand cauti un job? […]

Comentează