Interesul companiilor pentru comunicarea in blogosfera este acum mai mare ca oricand. Este o observatie personala, fireste, insa cred ca si alti posesori de blog pot confirma afirmatia mea. Facebook isi continua drumul spre dominatia totala a pietei de online, dar, in acelasi timp, devine un fel de commodity.
Toate lumea “face” Facebook, toata lumea primeste Like-uri, toata lumea creeaza aplicatii, toata lumea plateste ads. In acest moment, sunt din ce in ce mai putini cei care isi permit sa nu mai fie pe Facebook. Cu alte cuvinte, daca esti prezent online, in curand va trebui sa fii si pe Facebook. Acest “al doilea Internet” a atras pana acum peste 6 milioane de romani.
Cu toate acestea, blogurile nu au pierdut teren asa cum se asteptau multi. Asa cum ma asteptam si eu. Are petele sale negre, insa overall, blogosfera creste. Se dezvolta multe nise, apar noi comunitati, iar multe nume cunoscute in viata publica sunt acum active si pe bloguri. Blogosfera se asaza.
Vad acum foarte multe companii noi care testeaza comunicarea cu bloggerii. Unele sunt companii mici, nisate, altele sunt branduri cu larga recunoastere. Iar ceea ce se intampla acum la noi confirma tendintele internationale. Studiul anual realizat de Social Media Examiner arata ca oamenii de marketing sunt interesati acum cel mai mult sa invete despre blogging.
Mai mult, specialistii in social media din companii, care au ceva experienta, apreciaza acum in cea mai mare masura Google Plus si blogging-ul. La randul meu, am mari asteptari de la reteaua Google pentru anul viitor si sper ca dupa “apele tulburi” din blogosfera din ultima luna, sa vad in 2014 aceeasi atmosfera din 2006 – 2009.
Asa sa fie!