Exista foarte multe “cuvinte mari” in lumea marketingului, iar “visual strategy” ar putea fi unul dintre ele. Acelasi lucru e valabil si pentru “social media strategy“. De altfel, cineva chiar a avut ideea de a face o prezentare cu tema “You Don’t Need a Social Media Strategy“.
Istoria ne spune ca la inceputurile marketingului digital s-a vorbit foarte mult de o strategie pentru aceasta nisa a comunicarii. Abia astazi putem spune ca online-ul a devenit cu adevarat parte din marea strategie de marketing, desi prin unele locuri e inca pe lista nice-to-have, si ca auzim mai putin vorbindu-se de digital separat si mai mult despre integrated.
La fel se va intampla si cu social media. Cand totul va fi “social”, vom uita ca la un moment dat ne faceam temele dupa o strategie dedicata. Iar daca ne uitam la tendintele recente, avem cateva motive sa credem ca vom trece de la social la visual.
Un fel de preambul pentru Visual Marketing
Anul trecut am vazut cat de mult conteaza imaginea. Ne-au dovedit-o Pinterest si Instagram, probabil cele mai importante retele sociale din noul val in acest moment. Am vazut si un val de clone ale acestora. Facebook a creat “nevoia de cover photo“, preluata repede de Google Plus si Twitter. Anul acesta, MySpace s-a relansat cu o mare imagine de deschidere in fiecare profil, iar Google Plus a oferit extra-spatiu pentru cover photo. Twitter, la randul sau, a creat un nou trend cu Vine, iar pe YouTube se incarca 72 de ore de continut in fiecare minut. In plus, toate noile super-smartphones pun accent pe imagini. Aduc camere mai “puternice”, ecrane mai bune, aplicatii si optiuni de editare multiple.
Facebook, promotorul Visual Marketingului
In acest moment, Facebook reprezinta pentru multe companii centrul eforturilor social media. Odata cu relansarea News Feed-ului, cei mai mare retea sociala din lume ne da cateva dovezi bune cu care sustine Visual Marketingul:
Bigger Photos – Pozele care vor aparea in News Feed vor fi mai mari.
Cover Photos in News Feed – De cate ori veti da Like unei pagini, in News Feed va fi afisat intreg cover photo, nu doar icon-ul. Deja puteti vedea aceasta imbunatatire.
Consistency Across Platforms – Facebook isi doreste sa ofere aceeasi experienta vizuala pe toate platformele (computer, tableta, smartphone) pe care este accesat.
Overlay Text for Picture – Facebook ar urma sa ofere posibilitatea afisarii textul peste imagini. Nu pentru toate pozele, ci doar pentru acelea care permit un contrast bun intre fundal si text.
Better Pinterest Integration – Se asteapta o integrare mai buna a third-party apps, intre care ar fi si Pinterest. Ma astept la integrarea direct in timeline a imaginilor.
Dupa cum se vede, Facebook ne va “educa” sa comunicam prin imagini mai mult decat o facem acum. Vom ajunge sa raspundem in status la intrebarea: “Ce ai mai pozat?”.
[…] E destul de evident faptul că lupta dintre text şi visual e deţinută de către visual. Dacă ne uităm în lumea social media putem observa că reţelele de socializare care sunt în creştere sunt pe bază de imagine/fotografii/vizual (Pinterest, Instagram, Tumblr etc) iar promotorul marketingului vizual este Facebook (conform articolului scris de către Manafu în 2013 pe SocialMediaTraining). […]