Mi-am luat Kindle de nevoie. Ştiu că sună a humblebrag, dar daţi-mi un minut să vă explic.

De câţiva ani de când scriu despre fotbalul din Anglia, am ajuns să citesc mai mult în engleză decât în româneşte. Când comanzi cărţi din afară, transportul nu-i o avere, dar mi-am dat seama că banii pe care-i dădeam făceau cât zece-doişpe cărţi pe an. Dacă pui problema aşa, hârtia devine un moft mai mare decât Kindle-ul.

Nu mă încumet să fac un review. Sunt câteva execelente, dacă asta căutaţi. Ce pot să fac e să vă spun cum mă împac eu cu Kindle Paperwhite după câteva luni de “kindălit”.

Nu sunt un luddit fermecat de mirosul tiparului, dar nici nu ţin să am ultimele jucării tehnologice. Îmi plac gadgeturile în măsura în care îmi fac viaţa mai simplă. Iar Kindle Paperwhite face asta într-un mod elegant şi discret.

Cum se citeşte?
Ce impresionează cel mai mult e cât de naturală e experienţa cititului. N-ai nevoie de o lună de miere ca să te obişnuieşti cu cititul electronic. Ecranul E-Ink de pe Kindle aduce mai mult cu hârtia clasică decât cu ecranul unui telefon sau al unei tablete. Tehnologia e acolo, dar e atât de subtilă încât scoate în faţă conţinutul cărţii şi nu aparatul în sine, ceea ce mi se pare remarcabil.

Cea mai importantă inovaţie pe care o aduce Paperwhite faţă de modelele anterioare, e faptul că ecranul e luminat prin LED-uri care au în prelungirea lor o textură de fibră optică. Asta îl face primul Kindle care poate fi citit pe întuneric. În partea de jos a ecranului, unde sunt aşezate LED-urile, lumina nu e perfect distribuită, ceea ce e vag deranjant.

Cum se simte?
Paperwhite-ul e mai mic decât m-aş fi aşteptat. Asta îl face uşor de transportat şi de ţinut în mână pe perioade mai lungi. Designul e minimalist, cu un singur buton de power şi atât. Orice altă comandă, inclusiv datul paginilor, se face prin intermediul ecranului. Pentru utilizatorii mai vechi, înţeleg că acomodarea e un pic mai dificilă.

În cazul meu, fiind primul Kindle, totul a mers destul de intuitiv şi nu mi-a luat mai mult de o zi ca să învăţ ce face fiecare zonă a ecranului. Încă mai dau o pagină în spate în loc de înainte câteodată, dar se întâmplă prea rar ca să devină frustrant. Ecranul răspunde excelent la comenzi şi n-are nici un pic de lag.

Ce ştie să facă?
Kindle te agaţă prin faptul că păstrează feel-ul hârtiei, dar îţi dă avantajele tehnologiei. Pe mine, cel mai mult mă ajută faptul că sublinierile se salvează în cont, de unde le pot importa uşor în Evernote. Pot să ţin la un loc toate ideile care-mi plac din cărţile pe care le citesc.

La fel de practic e faptul că poţi să dai search după un anumit cuvânt şi găseşti o listă a locurilor în care apare în carte. Sau că poţi să trimiţi pe Kindle articolele lungi care te obosesc pe un monitor normal.

Alt detaliu mişto e că Paperwhite învaţă viteza cu care citeşti şi-ţi arată câte ore şi minute mai ai din capitol sau din carte. Lucruri mărunte, dar care îţi salvează destul timp când le pui cap la cap.

Pe lângă toate astea, ce face din Kindle cel mai popular e-reader e ecosistemul Amazon, faptul că găseşti aproape orice carte de limba engleză în format electronic şi că poţi s-o ai în câteva secunde în mâinile tale. Cărţile electronice nu-s cu mult mai ieftine decât cele de hârtie, dar reducerile sunt frecvente şi consistente.

De ce hârtia are rostul ei
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu-s suficient de exigent ca să mă deranjeze lipsa butoanelor de dat pagina sau fonturile banale de pe Kindle. Problema mea e mai mult cu cititul electronic, decât cu device-ul în sine.

Oricât de bine ar imita hârtia, Kindle rămâne un ecran. Şi ca orice ecran, face atenţia prelungită un pic mai dificilă. Face experienţa cititului mai grăbită, mai… electronică. Asta nu-i o problemă când citeşti autobiografii de fotbalişti. Dar unele cărţi simţi nevoia să le citeşti în tihnă. Să nu sari peste paragrafe întregi. Pe C.S. Lewis sau pe Cormac McCarthy prefer să-i citesc în continuare pe hârtie:

The kind of deep reading that a sequence of printed pages promotes is valuable not just for the knowledge we acquire from the author’s words but for the intellectual vibrations those words set off within our own minds.

De care să fie?
Eu am avut şansa să mi-l aducă cineva din State. N-aş şti să vă spun dacă trimit sau nu în România şi care e preţul final. Probabil însă că în câteva săptămâni va apărea şi în magazinele online de la noi. Ce pot să fac e să va dau câteva sfaturi în privinţa modelului şi accesoriilor.

Wi-fi sau 3G? Ţinând cont de diferenţa de 60$, modelul 3G mi se pare un moft. Practic îţi da posibilitatea să cumperi cărţi oriunde ai fi. Teoretic, n-ai nevoie să îţi cumperi cărţi pe plajă dacă poţi să le cumperi de acasă şi să le citeşti la plajă.

Copertă? O copertă costă 40$, adică o treime din preţul unui Paperwhite fără reclame. Mi-am luat-o pentru că pare destul de fragil fără ea iar eu nu-s din cale afară de îndemânatic. Sunt mulţumit de ea şi o recomand.

Cu sau fără reclame? Varianta cu reclame e cu 20$ mai ieftină. Reclamele apar în meniul principal şi în stand-by, şi nu sunt deranjante dacă nu vă luaţi copertă. Dacă v-o luaţi, atunci o să vreţi să scapti şi de reclame. E enervant să deschizi coperta şi să mai dai un swipe ca să deblochezi ecranul.

Eu mi-am luat varianta cu reclame, dar n-am rezistat prea mult şi am încercat să plătesc cei 20$ în plus ca să le scot. N-am reuşit. Butonul pe care-l căutam nu exista.

Am discutat pe chat cu cineva de la Amazon, care a verificat şi mi-a spus că e o problemă, după care mi-a scos reclamele fără să mai plătesc nimic, probabil pentru că le semnalasem un bug. Un gest mărunt de generozitate, dar care spune multe despre cultura unei organizaţii.

În concluzie, vă recomand Paperwhite dacă citiţi mult în engleză. E o jucărie deşteaptă care te provoacă să citeşti mai mult decât ai face-o pe hârtie.

Guest Post scris de Alex Enăşescu, jurnalist sportiv (pasionat de Premier League) si blogger la Anglofil.ro.