Daca bifam toate motivele Bogdanei pentru a da unsubscribe pe Facebook, ramanem fara prieteni. Nici eu nu sunt incantat de ceea ce pun unii dintre prietenii mei, chiar unii dintre oamenii pe care ii consider apropiati si cu care imi place sa raman in legatura.
Sunt de asemenea convins ca unii dintre ei nu apreciaza unele posturi pe care eu le pun pe Facebook. Am dat insa unsubscribe celor cu care nu am avut o legatura in viata reala si care au incalcat o parte din motivele Bogdanei.
Dar ce s-ar intampla daca am respecta lista ei de la un capat la altul? Ar muri Facebook? Am ramane cu foarte putini prieteni? Ar fi acestia prietenii nostri adevarati sau doar niste like-minded people?
Ce este Facebook pana la urma?
Este tocmai locul lucrurilor pe care Bogdana le amendeaza. Mi-a trebuit ceva timp sa accept acest lucru, caci si eu, ca multi altii, intre care si Bogdana, am avut alte asteptari. Mai mult, toate acele lucruri reprobabile ne-au contaminat si ne-au impins pe aceeasi panta. Da, si eu postez lucruri din lista sus-pomenita. Si Bogdana recunoaste.
Facebook nu este un blog. Profilul personal nu are politica editoriala, iar viata noastra nu e programata sa spunem luni o vorba inteleapta, sa postam marti un clip inteligent etc. Traim intr-o turma si urmam dinamica ei. Iar ea ne “transmite subliminal” sa punem pe Facebook poze cu calatoriile noastre, mancarurile noastre, copiii nostri, masinile noastre, hainele noastre etc.
Si daca stau bine sa ma gandesc, nu e nicio mare filosofie in spatele Facebook. Inainte sa existe, cand ne intalneam cu prietenii sau cu famila, tot despre asta discutam: despre ce ne-am mai luat, pe unde am mai fost, ce mai fac copiii… Pe toate astea le suportam de la cei apropiati. Facebook ne arata ca nu si pe cele de la alti “prieteni”.
Bogdana, sa pui in lista ta si ceva despre cei care discuta numai politica si cei care isi posteaza performantele la alergat si pedalat.
Pe mine cel mai mult m a socat sa vad ca de ziua mea primeam cateva zeci sau sute de urari virtuale pe facebook. Si de la oameni cu care n aveam nimic in afara de prietenia de pe fb in comun. Am facut un experiment, mi am scos data nasterii de pe fb si am asteptat anul urmator. Rezultatul? 10, max 15 urari! De la oamenii cu care vorbesc macar o data pe sapt la tel. Concluzia? Sters tot de pe fb; pasatrat contul pt mesaging si events; adica ce trebuia sa fie din capul locului.
Mi se pare un experiment foarte bun.
Una din probleme vine si de la modul un pic twisted si ‘usuratic’ in care intelegem sa ne “imprietenim” pe Facebook. Ar trebui sa ramanem la niste multimi foarte rezonabile de “prieteni”. Sa refuzam din start cereri de prietenii de la necunoscuti, de la colegi care stii ca exista pe acolo pe undeva, dar atat, de la fosti colegi din scoala generala pe care nici atunci nu-i suportai usor. Multi din cei pe care-i cunosc cat de cat bine nu fac update-uri dese. Nu sunt obsedati (ca mine- sac!) de o prezenta online… Nu cred ca nu mai avem ce sa ne spunem pe Facebook, ci pur si simplu ca ne spunem prea multe, toti in acelasi timp… De aici vacarmul, lehamitea. Facebook, noul hi5(daca judecam si dupa pozele cat mai dezbracate ale tuturor ‘prietenilor’ , de pe la maluri de mari). Pentru mine, toata chestia asta a devenit si mai greu de indurat de cand cu dezbinarea cetatenilor pe motive politice.
Atâta timp cât nu contravine termenilor și condițiilor de utilizare Facebook, fiecare poate pune absolut orice vrea, indiferent că Bogdana e de acord cu asta sau nu. Să faci un caz din asta mi se pare doar a cerși atenție. Dacă nu îți place pisicuța prietenului tău sau pozele de la mare ale nu-știu-cui prietene, dă-i unfriend și vezi-ți de treabă, dar nu îți agăța de gât o placă pe care scrie „UITE CE AM FĂCUT ȘI DE CE!”. Dacă ceea ce ești sau ceea ce faci înseamnă ceva pentru cineva, vei fi observat(ă) fără să fie nevoie să urli în gura mare.
Cristi, tu ai urlat vreodată? 🙂
Am doar 106 prieteni pe FB, oameni din “viata reala”. Fosti colegi de universitate – doar unii, unii profesori, unii fosti colegi, prieteni, familie etc.
In news feed imi apar doar membrii familiei, la restul am debifat “show in news feed” dar i-am pus in grupuri si le vad update-urile accesand acele grupuri din coloana din stanga.
Spre deosebire de FB, pe Twitter urmaresc doar persoane pe care nu le-am intalnit niciodata 🙂
parerea mea personala este ca problema nu e cu cei care pun poze cu ce au mancat si cacat de dimineata, ci cu cei care comenteaza candid si ipocrit: “vai, ce dragut, vai, ce frumos, vai, ce viata inutila avem, dar macar ne putem da Like unii altora” 😛
[…] ideea unei polemici prin postari de blog asa ca o sa ii raspund lui Cristi aici la postarea lui de aici. Scriam eu ca am folosit cele cateva saptamani de vacanta ca sa imi “aranjez” feedurile […]
Cu mancarea nici eu n-am treaba, dar lucrurile perfide ma deranjeaza foarte mult. Adica sunt laudata intr-o poza ca mai departe sa devin subiect negativ. Nu inteleg logica laudatului pe Facebook.
Nu m-am amagit niciodata ca cei 1000 si ceva de oameni pe care ii am in lista imi sunt prieteni in sensul profund al cuvantului.
Insa facebook mi-a oferit totusi posibilitatea de a intra in legatura cu oameni cu care nu as fi avut cum sa o fac in alt mod. Desigur, e o chestiune care conteaza doar in anumite cazuri.
In rest, sunt de acord cu tot ce spui aici si a spus si Bogdana in articolul ei, este obositor sa detectezi articolele interesante dintre cele multe descrise in lista Bogdanei. 🙂
Daca gandesti ca si Bogdana mai bine te muti cu totul pe LinkedIn si iti inchizi contul de Facebook. Bifand toate criteriile din lista ajungi la concluzia ca pierzi esenta unui serviciu precum Facebook. Daca am prieteni, ii am acolo pentru ca ma intereseaza viata lor, pentru ca sunt oameni, au copii, mananca, pleaca in excursii. Ce sens ar avea o lista de roboti care posteaza doar lucruri impersonale?
Daca cineva posteaza poze pe facebook cu o persoana dezbracata,se poate numi infractiune?Si daca raspunsul este afirmativ,in ce consta “pedeapsa”?