I-am spus “La multi ani!” ieri lui Sorin Tudor si am tinut sa ii laud articolul aniversar de pe blog. L-am citit de trei ori deja si inca il mai tin deschis intr-un tab. Este genul de post care te pune pe ganduri si iti ramane in minte. Cu voia sa, pun in acest post invatamintele lui dupa o pauza de scris pe blog.

Am învățat să ascult. Până și într-o prostie există ceva de ascultat, atâta vreme cât prostia nu e răutacioasă.

Am învățat să mă bucur mai mult de reușitele oamenilor la care țin. Am o anume posesivitate față de oamenii la care țin. Le vreau binele atât de mult încât îmi doresc enorm să îi feresc măcar de o parte din greșelile pe care eu le-am făcut. Iar această dorință poate deveni uneori sufocantă. Și autosuficientă. Tăcând, am putut să-mi văd mai bine prietenii crescând – și, Dumnezeule, cât de frumos au crescut unii! – și am putut să mă bucur mai mult de reușitele lor. Și de faptul că acestea le sunt recunoscute.

Am învățat că, indiferent de vârstă, ai nevoie de repere. În lipsa lor, nu ai cum să-ți păstrezi mintea deschisă. Iar aceste repere pot fi doar oamenii pe care îi înțelegi și îi respecți.