Cateodata imi plac atat de mult stirile incat dau copy / paste la aproape tot comunicatul. Iata deci o super veste de la eMag!
“eMAG, cel mai mare magazin online din România, vizează să devină liderul pieţei de muzică prin noua categorie de produse lansată în eMAG Marketplace. Peste 7.000 de titluri din toate genurile muzicale şi de la toate casele de discuri importante sunt disponibile imediat în stoc, iar ulterior, vizitatorii eMAG îşi vor putea procura prin comenzi speciale orice album existent pe piaţa internaţională.
“Ne propunem să readucem în domeniul muzicii din România o ofertă completă de producţii originale din toate genurile muzicale. Intrarea eMAG pe această piaţă are loc în condiţiile în care retailul tradiţional restrânge drastic spaţiile destinate muzicii, în căutarea unui profit mai mare pe metrul pătrat. Noi nu avem astfel de limitări şi venim cu o ofertă bogată, ediţii exclusive, concerte şi compilaţii pentru colecţionari, care vor fi un real succes mai ales în perioada sărbătorilor pentru că albumele sunt cadouri ideale pentru cei care apreciază muzica de calitate,” a declarat Radu Apostolescu, Vicepreşedinte, Director de Dezvoltare eMAG.
Noua categorie va fi disponibilă prin eMAG Marketplace, ca urmare a parteneriatului pe care eMAG l-a semnat cu Nova Music, distribuitorul cu cea mai variată gamă de muzică disponibilă pe piaţă. Vizitatorii eMAG pot asculta online extrase din cele mai multe titluri prezente, fie că este vorba de concerte, muzică clasică sau cele mai noi single-uri lansate pe piaţă.
“Avem în sfârşit satisfacţia de a oferi tuturor iubitorilor de muzică din România cea mai amplă ofertă de produse, acoperind toate genurile, de la ultimele noutăţi la colecţii şi rarităţi. Peste 7.000 de colecţii de viniluri şi CD-uri, super concerte pe DVD şi Blu-ray, cu livrare imediata,” a declarat Ovidiu Stroescu, CEO & Preşedinte Nova Music.
Similar fenomenului internaţional, piaţa muzicală tradiţională a fost în continuă scădere în ultimii ani, iar clienţii care fac achiziţii de muzică s-au orientat către mediul online pentru a cumpăra titluri noi. În ceea ce priveşte suportul, peste 70% din vânzările de albume muzicale sunt reprezentate de CD-uri, însă cele mai multe sunt achiziţionate online datorită ofertei extinse, dar şi a modului facil de comandă şi de primire a produsului, în retail-ul offline oferta fiind în scădere constantă.
Clienţii eMAG pot achiziţiona titlurile preferate prin comenzi online sau telefonice în call-center. Livrarea comenzilor se va efectua la nivel naţional, rapid, prin curierat door-to-door şi orice comandă plasată până în ora 18.00 va fi livrată la adresa solicitată de client în cursul zilei următoare.”
Baietii astia vin cu idei care de care mai interesante. 🙂
Ramane de vazut daca va avea succes aceasta initiativa, eu cred ca romanul in general s-a obisnuit sa primeasca chestii pe gratis si ideea de a da bani pe muzica probabil nu e in top.
Dar incercarea moarte n-are 🙂
Pacat ca in ultima vreme vreturile au inceput sa creasca pe masura promotiilor cu care vin.
In rest … toata stima
Reactia cand am citit vestea: uaau, ce tare!
Dar ma gandesc spre exemplu la celelalte produse non-electronice de la Emag: cartile. Tot vad in fata fie arta negocierii, secrete si miticism sau Donald Trump despre cum sa faci bani.
Daca si cu albumele de muzica se intampla la fel si nu isi vor dezvolta in timp un adevarat magazin de muzica unde pe langa aparitii recente sa gasesc si albumul de debut Doors sau Sunday 8PM de la Faithless sau un album aleatoriu Jeff Beck sa zicem.
Fingers crossed, si poate va iesi un magazin fain.
Asta este chiar o veste bună!
Cei de la Emag ne uimesc pe zi ce trece! E intradevar o veste buna tinand cont de faptul ca, asa cum spuneau si ei, piata e in scadere pe nisa asta.
Ce veste buna,o sa avem si noi propriul ”itunes store” multumiri echipei emag pentru initiativa.