Incep sa pun etichete concertelor la care merg. Despre Hurts am zis ca e “cel mai mare concert mic”. Nu am scris despre Scorpions, dar am vazut “cel mai neincapator concert” sau unul “neasteptat de rock”. Despre Hooverphonic as putea zice ca a fost “cel mai intim concert cu o trupa internationala” la care am fost pana acum. In Fratelli Lounge s-au strans aseara cateva sute de oameni sa ii vada pe belgieni.

Eu chiar asteptam concertul. Am ascultat mult anul trecut si inca mai ascult ocazional cel mai recent album, “The Night Before”, cu noua lor voce, Noémie Wolfs. E foarte buna. Am cantat cat am putut de tare “Mad About You”, “Eden”, “The Night Before”, “Sometimes”, “Anger Never Dies”, “Jackie Cane”.

Incep sa cred din ce in ce mai mult ca interactiunea reala cu publicul, dincolo de momentele regizate, conteaza enorm in succesul unui concert, mai ales pentru o trupa “de nisa”, cum este Hooverphonic. Si povestile. Da, acele momente de remember din viata trupei, povestite cu emotie si haz. Iti va placea mai mult o piesa – cum e Renaissance Affair – daca afli ca solista a plans pe final la inregistrari si ei au lasat suspinul ei pe album.

Inca nu am vazut clipuri de aseara pe YouTube, insa cateva poze au aparut deja aici.