MANAFU*

Abonamente Evensys

Relevanta, un cuvant important si in social media

Simt de ceva vreme o mica agitatie in randul companiilor si agentiilor pentru campanii in social media; mai precis, pe bloguri. Si spun asta din experienta proprie. Am vazut mai multe idei in ultimele doua saptamani decat pe final de 2009, cand s-a simtit bine o crestere a campaniilor in social media. Si in conditiile in care cei mai multi au prognozat o scadere masiva pe acest inceput de an.

Daca avalansa de idei, propuneri si proiecte finalizate continua in acelasi ritm, oamenii activi in social media vor avea un an bun in 2010. Dar in acest post nu este vorba de bani, ci despre o observatie la care am ajuns dupa o serie de discutii.

Sunt multe aspecte la care trebuie sa te uiti – in general – cand pornesti o campanie, dar daca cineva mi-ar cere sa numesc doar unul singur, acela ar fi RELEVANTA.

Imi dau seama din diverse experiente ca se trece de multe ori peste RELEVANTA si se merge pe recomandari sau sugestii de genul “asa a vrut clientul”, “am vrea sa facem si ceva pe bloguri” sau “am intrebat si noi prin agentie”.

De ce este importanta RELEVANTA?

  • Pentru ca asa stii sa intrebi daca target-ul tau este pe bloguri!
  • Pentru ca asa vei sti ce canale de comunicare sa alegi
  • Pentru ca asa vei sti cum sa vorbesti audientei tale!
  • Pentru ca asa vezi daca oamenii doriti in campanie mai fac blogging!
  • Pentru ca asa poti alege cel mai bun grup de “ambasadori” ai mesajului tau!

Ce as mai putea adauga aici?

16 comentarii

  1. Pentru ca asa nu arunci banii aiurea
    Pentru ca asa iti atingi obiectivele de business

  2. Daniel ION says:

    Pentru ca doar asa vei ajunge la clientii potentiali pe care ti-i doresti si nu vei face (inca) o campanie de imagine.

    Totul porneste de la obiectivele care vor fi stabilite (inainte) de a se intreba pe ce bloguri sa intre…

    Totusi e mai dificil la noi. Sa luam o nisa de exemplu. Cate “mom-bloggers” cunoasteti la noi? Ele si comunitatile mai mici sau mai mari, pe care le creeaza ar reprezenta o tinta perfecta pentru multe categorii din portofoliul unor giganti FMCG precum P&G, Unilever, Henkel…

    Si cum zicea cineva, decat sa te complici pentru un buget de social media care reprezinta 5% din total, mai bine bagi tot in display advertising, branding de siteuri si “proiecte speciale”. Din pacate.

    Ne trebuie o “profesionalizare” a bloggerilor, nu ajung cele personale, gen magazin de divertisment, atunci cand vrei sa fii relevant ca si companie.

  3. @daniel

    Sa stii ca sunt mommy-bloggers si la noi, doar ca nu le cunoastem noi si brandurile nu le-au cautat pana acum!

  4. Uite aici blog de mama:
    http://adelle.ro/

    A evoluat spre directia asta de cand e mamica.

  5. Daniel ION says:

    Fain blogul.
    Mi-am inchipuit ca sunt mommy-bloggers. Trebuia sa mai adaug ca fie blogger de nisa trebuie stranga legatura cu ceilalti pentru a fi mai atractivi pentru agentiile care fac campanii pe bloguri.
    E mai usor pentru o astfel de agentie sa mearga la un client si sa-i spuna: avem 6 mommy-boggers cu o audienta de… si uite la ce ne-am gandit pentru noul tau produs “hrana pt bebelusi”…
    Asta e valabil pentru bloggeri pe care nu ii deranjeaza sa faca bani, chiar daca nu este ce si-au propus cand au inceput.

    Asta apropo de relevanta. Altfel oricand se poate merge pe blogurile si “twitterestii” cu cea mai mare audienta.

    Atunci cand esti relevant, creste si credibilitatea, ma gandesc.
    Iar un ambasador de brand trebuie ori deja sa foloseasca produsul respectiv ori ceva de la concurenta din categoria respectiva.

  6. andreea says:

    Relevant in ce? Relevant in mesaj? Relevant in produsul pe care il oferi? 🙂

  7. @daniel

    cineva lucreaza deja la ce ai spus mai sus!

  8. Daniel ION says:

    @Andreea

    Produsul caruia ii se face reclama sa fie cat mai relevant pentru publicul care va primi aceste mesaje.
    Un nou model de scutece pentru bebelusi pt prietenele mamicilor bloggerite…
    Accesorii pentru urcatul pe munte pentru cei pasionati de aventura…
    Gadgets pentru blogurile si conturile de social media urmarite de geeks si cei pasionati de tehnologie in general…

    Daca intru pe un blog al unui blogger faimos si vad o reclama la un aparat de fitness pentru acasa, voi fi mai reticent in a considera acel produs, decat atunci cand acesta este promovat pe blogul unei persoane pasionate si care scrie des pe teme de sanatate, fitness…
    Pentru ca in astfel de cazuri cei care au construit o audienta (mica, mare, nu conteaza) isi pun in joc credibilitatea daca ei nu cred in produsul respectiv si o fac DOAR pentru a incasa niste bani.

  9. AgencyToBe says:

    In SUA mommy-bloggers au fost atat de mult folosite incat au ajuns subiectul unui scandal. 🙂

    http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=111083779

  10. Daniel ION says:

    Scuzati greselile de editare de mai sus; am scris in graba de pe un netbook… 🙂

  11. de ce? says:

    si (permite-mi sa joc din nou rolul de Gica-Contra) totusi ce e relevanta aia cand vorbim de social media? 🙂

  12. @ de ce

    Pai tocmai cand vorbim de social media, zic eu, ar trebui sa ne uitam la relevanta in tot ce facem. nu ti se pare ca e foarte pestritz peisajul? si nu o zic in sensul rau!

    Iti dau un exemplu personal. Acum vreo doi ani, am vrut sa te iau intr-o campanie legata de auto. Mi-ai zis chiar tu ca nu esti relevant. Nu conduci si nu esti relevant in zona asta.

    Eu te-am luat dupa nume, fara sa ma uit daca face sens cooptarea ta in proiect!

  13. de ce? says:

    hehe, da, asa e, dar trecand peste particularitati, eu chiar ma intreb uneori daca se poate masura cu adevarat relevanta, mai ales cand vorbim de social media

  14. andreea says:

    @ Daniel la raspunsul ala ma asteptam si eu, si nu e sarcasm btw, e foarte adevarat

    E doar parerea mea personala ca relevanta porneste de la ceea ce stii sa faci bine vs cererea din piata. Unii ii zic dynamic capabilities, altii ii zic bun simt. E greu sa definesti relevanta in social media cand nu stii sa definesti social media. Blogul e social media daca nu lasa nimeni comentarii? Blogurile de design sunt relevante pentru un Fiat 500 sau cele auto, considerand ca Fiat sunt buni la design, dar nu la asamblat masini si stim ca tot incearca sa fure oameni de la BMW fara succes? 🙂

    Cat despre pagini de facebook si branduri, de exemplu nu toata lumea are nevoie de un site. Coca Cola n-are nevoie de unul, nici Cilit Bang n-are pentru ca nu stiu cine ce ar putea sa caute pe site-ul lor. Daca ce au ei sa-ti spuna e asa important, ar trebui sa ajunga la tine…nu sa presupunem ca lumea o sa te caute daca esti brandul x care face pizza congelata si vrea neaparat site 🙂

    Coca Cola o duce bine pe facebook, la fel si alte branduri – dar asta pentru ca interactiunea 2-way e mai benefica decat o relatie ierarhizata gen tu esti consumatorul & eu brandul atotputernic si o sa vii la mine pe site pentru ca asa vreau eu

  15. @andreea

    eu sunt de parere ca orice companie are nevoie de un website. nu stiu daca toti simt asta, dar pentru mine prezenta online e similara cu cea offline. Ai o adresa de corespondenta, un loc unde este de gasit pe pamantul asta? atunci trebuie sa o ai si pe teritoriul virtual, ca sa ma exprim pretios.

  16. Daniel ION says:

    Orice business trebuie sa aiba un home-base, incepand cu shaormaria de la colt si pana la Coca-Cola.
    Acest home-base poate fi un website (deja in sensul traditional al cuvantului) sau un blog sau o aplicatie interactiva.

    Dar important este sa poate fi controlat in totalitate de brand. Nu depinde de uptimeul si politica de termeni a nici unui serviciu, indiferent ca e Facebook sau altceva…

    Stim cu totii ca vechimea unui domeniu este un factor important in SEO.

    ex, mergem pe http://Purex.com (nu am nici o legatura 🙂 ) si gasim informatii despre:
    – gama de produse (eu unul as fi curios sa aflu detaliile chimice din spatele unui detergent si chiar au produse inovative care nu au aparut pe piata noastra)
    – cum poti sa obtii mostre gratuite
    – un ghid pt curatarea petelor disponibil ca app iPhone

    si… un Media Center (unde deocamdata au 3 videoclipuri care probabil sunt si pe YouTube)

    E pana la urma si un serviciu oferit clientului, de agregare a celorlalte canale unde brandul este prezent. Iti urci reclamele pe canalul de YouTube, comunici cu fanii pe Facebook, oferi informatii rapide pe twitter, dar e mai usor sa le gasesti pe toate purex.com
    ————————-
    Daca blogul fara comentarii e tot parte a social media? Eu zic ca da. Daca ar avea si comentarii ar fi si interactiv, asa e doar broadcasting (primul exemplu: Seth Godin).
    Daca nu ar avea cititori insa atunci nu ar mai fi media 🙂 si foarte trist.
    Dar este social din perspectiva posibilitatii distribuirii continutului mai departe in retelele sociale, chiar daca cititiorii simt ca nu au nimic de adaugat conversatiei.
    De asemenea, costul pentru a publica acest continut si a-l face disponibil instant oricarei persoane este nesemnificativ.

Comentează