Eram ieri pe scena de la The Business Club, cand in mijlocul prezentarii am intrebat: “Ce zi e astazi?”. “15!”, mi-au raspuns mai multi. Tocmai realizasem in plina conferinta despre antreprenoriat ca pe 13 octombrie am implinit 3 ani de cand sunt pe cont propriu, de cand am renuntat la statutul de angajat.
In fiecare an, am incercat sa fac un mic bilant. Sunt in continuare trup si suflet conectat la tot ce face Evensys si am in mod constant provocari si proiecte interesante cu Prodigy, firma de consultanta in social media. Urmatorul obiectiv ar fi sa aduc Eventive si mai aproape de companiile care au nevoie de servicii de logistica de eveniment.
Ultimul an a adus si trei proiecte, mai degraba experimente in mediul online: Microjobs.ro (site-ul de job-uri prin Twitter), AmLansat.ro (un agregator de anunturi de lansari de produse si servicii, tot prin Twitter) si 1000eu.ro (un filtru de cautare a job-urilor cu salarii peste 1000 euro).
Eram pe scena la The Business Club si vorbeam despre personal branding. Le marturiseam celor din sala ca am reusit sa fac cele mai multe lucruri cu sprijinul brandului personal, pe care fie constient, fie din inertie am cautat mereu sa il mentin si sa il cresc.